La Suharău, nu departe de târgul Dorohoiului, se găsește, de pe la 1793, o biserică de lemn de o copleșitoare frumusețe. Zdravăna sa alcătuire, precum și prețiosul tezaur pictural o plasează în rândul ctitoriilor de lemn de seamă ale Moldovei.
Teribil dar de la Dumnezeu trebuie să fi avut călugărul Savastios, în urmă cu mai bine de două veacuri, când a ales locul pe care să ridice lăcașul de lemn de la Suharău. Erau vremuri în care această moșie era închinată Muntelui Athos. Ajuns pe colinele ce străjuiau și atunci, ca și acum, pârâul Bașeului, vrednicul monah s-a ridicat sus, pe cel mai înalt dâmb, unde a pus să se ridice bisericuța. Cu lemn de pe loc, căci codrii umbroși străbăteau locul, ca o platoșă verde, de la un capăt la celălalt. Zdravănă, zveltă, zămislită din tăria de neclintit a stejarului – așa s-a ridicat, așa a rămas până astăzi.
De sus, de pe dâmb, satul seamănă unei picturi cu tușe clare. O armie de clorofilă pare să fi cucerit de-o veșnicie locul, înlănțuindu-l în cele mai îmbietoare tonuri ale vieții. Un codru întins stă de strajă la hotare. Pământul desenează pe coclauri parcele trasate cu o precizie de inginer. Departe, în vale, un ochi de apă ține loc de oglindă cerului. Ici-colo, acoperișurile caselor răzbat cu greu prin țesătura densă a frunzișului pomilor. Ulițe drepte, gospodării bine închegate, din mijlocul cărora se zărește turla miniaturală a bisericii ca un vajnic străjer al locului.
220 de ani de istorie
Bisericuța cu hramul „Sfântul Ierarh Nicolae” a fost înălțată la 1793 de călugărul grec Ananios Savastios, într-o vreme în care moșia Suharăului era închinată Sfântului Munte. Mărturie în acest sens stă inscripția de pe catapeteasmă, vizibilă și astăzi: „Această Sfântă biserică ce s-a făcut cu ajutorul lui Dumnezeu și cu toată cheltuiala smereniei noastre spre pomenirea mea și a părinților mei, la care biserică se prăznuiește Sfântul Arhiereu Nicolae făcătoriu de minuni, ctitorii acestei biserici Anania arhiereu Savastios la anul 1793, septembrie 1”.
Ridicată de monahul Savastios pentru folosința locuitorilor de pe atunci ai așezării, bisericuța s-a păstrat în bună stare. Și astăzi, ca și în urmă cu două veacuri, slujește comunității din Suharău. Acum, aici se construiește, de 11 ani, o biserică nouă, de zid. Deși lucrările încă nu se apropie de finalizare, preotul paroh Adrian Nazare și enoriașii de la Suharău se gândesc cu strângere de inimă la momentul în care vor trebui să se mute în biserica nouă. „Ne-am obișnuit aici, e parte din sufletul nostru. Are un duh cald, cuminte, îți dă cu adevărat un sentiment de pace. Și eu, și enoriașii, în special cei mai în vârstă, suntem foarte legați de ea; parcă ne-ar părea rău să ne mutăm dincolo†¦”, spune părintele.
Un măr sălbatic și doi tei bătrâni stau de veghe în umbra bisericuței, ca niște „ostași” solitari din codrul de odinioară.
Stilul arhitectural
Lăcașul-monument istoric de la Suharău are înfățișarea unei căsuțe țărănești. Simplă, modestă, dar sugerând trăinicia. Bisericuța este construită din bârne de stejar „încheiate până și cu bolta”, așezate pe o talpă de stejar, având temelia și soclul de piatră, iar acoperișul de șindrilă. După o sută de ani de la înălțare, biserica a fost tencuită atât la exterior, cât și la interior, pentru o mai bună protecție, și a fost întărită cu trei contraforți, cu rol de susținere a structurii pereților din bârne. Tot atunci s-a pus tablă zincată peste șindrila de pe acoperiș. La 1897 a fost ridicată și mica turlă ce particularizează azi bisericuța din Suharău în rândul celorlalte construcții similare ale Botoșanilor. De altfel, în 1897, bisericuța a și fost resfințită, primind și cel de-al doilea hram, unul de vară – 20 iulie, sărbătoarea Sfântului Prooroc Ilie, hram pe care comunitatea îl sărbătorește și în zilele noastre.
Pridvorul a fost adăugat construcției în anul 1942. Din ansamblul bisericesc face parte și clopotnița de lemn, ridicată în curte în același an cu lăcașul. Din elementele arhitecturale inițiale, la exterior mai este vizibilă astăzi doar modalitatea de îmbinare a tălpilor de stejar la colțuri.
Interiorul și podoabele
Nimic nu pare să te pregătească îndeajuns pentru ceea ce urmează să descoperi înăuntru. Deși privită din exterior, biserica pare o alcătuire miniaturală, interiorul uimește prin proporțiile însemnate și prin senzația de spațialitate, sporită de liniile verticale înalte. Însă splendoarea acestui lăcaș este catapeteasma, originală, păstrată încă într-o stare foarte bună, cu icoane de o deosebită valoare artistică. E de-ajuns o privire ca să-ți dai seama că numai un om dăruit cu totul lui Dumnezeu a putut să ceară meșterilor să făurească o astfel de bijuterie, spre veșnică închinare a rugătorilor Suharăului. Frumusețea detaliilor sculptate, migala și meșteșugul cu care a fost alcătuit suportul catapetesmei, apoi splendidele reprezentări picturale ale icoanelor te fac să crezi că te afli nu într-o simplă bisericuță de parohie, ci într-o veritabilă ctitorie boierească. Un aspect cu totul particular îl reprezintă registrele pictate cu Sfinții Apostoli, din partea superioară a catapetesmei, deosebit de înalte. „Partea de jos a catapetesmei a fost schimbată în timp. Probabil era foarte mâncată de cari. Așa că icoanele împărătești, ca și ușile diaconești, au fost schimbate”, precizează parohul de la Suharău.
Făurită din lemn de tei, aceasta prezintă icoane pictate în ulei, de secol XVIII și XX. Icoanele împărătești sunt mai noi, fiind pictate în stil bizantin, în 1926, de pictorul Gherlețchi din Herța. De asemenea, ușile diaconești au fost reînnoite de Iancu și Zoița Bușilă, la 30 decembrie 1877, potrivit unei inscripții.
Un alt element arhitectural, sculptat cu o deosebită măiestrie, este acolada peretelui despărțitor dintre naos și pronaos. Cioplită din bardă, cu decorațiuni așezate într-o simetrie perfectă, aceasta constituie o mărturie de preț a științei de a lucra cu lemnul a meșterilor ce vor fi dăltuit-o.
În patrimoniul bisericii au existat mai multe cărți bisericești vechi, scrise în chirilică, dar care au fost preluate în anii â70 de către autorități și duse la Mănăstirea Vorona. „Se mai spune că ar fi existat și niște paftale de argint, care ar fi fost luate tot atunci”, explică părintele Nazare.
Restaurări și refaceri
În timp, bisericuța de lemn de la Suharău a suferit mai multe intervenții de reparații și întreținere. Primele astfel de lucrări, consemnate în registrele parohiei, au fost realizate în 1871. Apoi, în 1897 a fost acoperită cu tablă, tencuită la exterior și interior și văruită. De asemenea, în 1942, peretele despărțitor dintre pridvorul inițial și naos a fost parțial dărâmat și s-a adăugat un nou pridvor, tot de lemn, în exterior.
Totodată, în decursul existenței sale, au fost realizate numeroase lucrări de întreținere. Ultimele, anul trecut. Cu toate acestea, timpul, dar și terenul lutos pe care a fost ridicată dau de furcă bârnelor îmbătrânite. Astfel, peretele de la nord are tendința de se deplasa în afara temeliei, în ciuda susținerii construcției de către cei trei contraforți solizi de lemn. În aceste condiții, pe termen mediu, lăcașul ar avea nevoie de o subzidire și consolidare integrală, pentru a putea rezista anilor care vin. „Asta necesită însă un proiect destul de costisitor de restaurare. E nevoie urgentă de subzidire la peretele de nord, acolo unde de obicei bate ploaia, iar temelia de piatră este mai expusă. Probabil că acolo bârnele sunt putrezite”, spune pr. Adrian Nazare. Din păcate, numai cu puținii bani de care dispune parohia, aceste lucrări de anvergură nu pot fi realizate.
Bisericuța – un posibil muzeu al satului
În Parohia Suharău se află în construcție, de aproape 11 ani, o biserică impunătoare, de zid. După ce lucrările se vor apropia de finalizare, bisericuța de lemn va rămâne în conservare, devenind, cel mai probabil, un mic muzeu al satului. „Cred că aici, în pronaos, vom așeza obiecte din gospodăria țărănească de aici, din zona noastră, soția mea fiind pasionată de zestrea etnografică a satului. Iar în bisericuță vom sluji din când în când, pentru a rămâne în duhul său”, explică părintele Adrian Nazare.
(Articol publicat în Ziarul Lumina din 28 august 2013, apărut sub semnătura Otiliei Bălinișteanu)
