Județul Timiș și Regiunea Autonomă Voivodina din Serbia au discutat miercuri și joi despre proiecte comune pentru dezvoltarea Banatului. Demersul a fost consolidat în cadrul primei misiuni economice „Business Bridges – dezvoltarea ospitalității în Banat”.
Inițiativa proiectului aparține Corinei Macri, președintele Asociației HORETIM, prin care a subliniat necesitatea relansării colaborării regionale după anul 2023, arătând că proiectele culturale majore trebuie urmate de inițiative economice coerente.
Timiș și Voivodina într-o lucrare comună
Alexandru Iovescu, vicepreședintele Consiliului Județean Timiș, a evidențiat faptul că Banatul dispune de o istorie și un patrimoniu comun, reflectate în tradiții, limbă și gastronomie.
„Timișul și Voivodina nu concurează în HORECA, ci se completează. Împreună pot deveni prima destinație gastronomică transfrontalieră din Europa de Est, unde aceeași poveste se spune în două limbi, dar cu aceeași pasiune”, a spus Alexandru Iovescu.
Turismul este considerat un instrument strategic pentru dezvoltarea durabilă a zonei. Cele două regiuni vizează crearea unor circuite turistice comune, care să includă: trasee culinare și viticole, festivaluri și proiecte culturale integrate.
Un rol important îl are și valorificarea infrastructurii existente, inclusiv revitalizarea Canalului Bega, care facilitează legătura dintre Timișoara și Serbia.
Banat – Regiune Gastronomică Europeană 2028
Prin această colaborare se urmărește transformarea patrimoniului cultural și gastronomic comun într-un motor de dezvoltare regională și într-un argument solid pentru obținerea titlului de Regiune Gastronomică Europeană în 2028.
„Prin candidatura la titlul de Regiune Gastronomică Europeană 2028, asumată de Consiliul Județean Timiș, punem această zonă pe harta culinară a Europei, promovăm produsele locale și revitalizăm comunitățile tradiționale, atrăgând turiști din întreaga lume”, a mai spus vicepreședintele Consiliului Județean Timiș.
Evenimentul a fost organizat de Consiliul Județean Timiș, în parteneriat cu Asociația HORETIM și Camera de Comerț a Voivodinei.
Foto credit: Facebook / Banat – Regiune Gastronomică Europeană





