La Editura Basilica a Patriarhiei Române a apărut recent volumul Istoria Așezămintelor Brâncovenești în imagini și cuvinte.
„Monument istoric zidit spre veșnica pomenire a jertfei Sfinților Martiri Brâncoveni, Biserica Domnița Bălașa din București, strălucită ctitorie a celei de-a șasea fiice a Domnitorului Martir al Țării Românești Constantin Brâncoveanu, are vocația împletirii spiritualității cu istoria, timpului cu veșnicia, artei cu filantropia, demnității naționale cu deschiderea universală.
Anul acesta, 2014, este proclamat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române An Comemorativ al Sfinților Martiri Brâncoveni, la împlinirea a 300 de ani de la moartea lor martirică. In acest context, comemorarea ctitorilor Bisericii Domnița Bălașa și a Așezămintelor Brâncovenești este deodată un act de cult și de cultură.
Moștenind de la tatăl său dârzenia neamului Brâncovenilor, Domnița Bălașa și-a purtat întreaga viață cu demnitate rana nevindecată a martiriului familiei sale.
Surghiunită și trăind dureri și umilințe greu de închipuit, cu averile din țară confiscate, Domnița Bălașa nu și-a uitat patria, unde a revenit după trei ani de exil de la uciderea tatălui și a fraților ei. Iar Dumnezeu le-a ajutat, ei și soțului său, marele ban Manolache Lambrino, să cunoască zile mai liniștite spre sfârșitul vieții. Nici faptul că nu a avut urmași nu a schimbat cugetul acestui vlăstar domnesc, Domnița Bălașa lăsându-și întreaga avere bisericii ce-i poartă numele și fixându-i cele două meniri pe care le va păstra peste veacuri: grija pentru bolnavi și suferinzi, prin înființarea azilului ori xenodo- chionului, cuvânt grecesc ce înseamnă „primirea străinilor”, și susținerea culturii creștine, prin înființarea uneia dintre primele școli gratuite din București.
Această moștenire a Domniței Bălașa a fost mult sporită, un veac mai târziu, de către șotia ultimului urmaș direct al Brâncovenilor, Safta Brâncoveanu, femeie cu viață sfântă, care a slujit spre sfârșitul vieții ca monahie la Mănăstirea Văratic. Având și ea parte de aceeași încercare ca și Domnița Bălașa — lipsa urmașilor — și-a apropiat ca fii de suflet pe mulți dintre suferinzii și săracii din București, care au aflat, vreme de un veac și jumătate, vindecare ori alinare în Spitalul ctitorit de această mare doamnă, exemplu grăitor al sintezei dintre tradiția răsăriteană bizantină și cea occidentală.
Lucrarea de față, intitulată: „Istoria Așezămintelor Brâncovenești în imagini și cuvinte ” ne prezintă istoria Bisericii Domnița Bălașa, condamnată de regimul comunist ateu să fie ascunsă în spatele unui șir înalt de blocuri cenușii, ducând însă cu demnitate, precum odinioară Prințesa Bălașa, durerea uciderii familiei sale: demolarea Așezămintelor Brâncovenești.
Cartea oferă descrieri detaliate ale celor patru biserici succesive, care au fost ridicate pe același ioc, de-a lungul a peste două veacuri și jumătate, în zona prundului Dâmboviței. Descrierea celei de-a patra biserici este cu precădere amănunțită, mulțumită păstrării unui număr mai mare de documente din vremea ridicării ei.
De asemenea, nu au fost omiși nici slujitorii bisericii și ai Așezămintelor Brâncovenești: arhierei, preoți, medici, epitropi ori muzicieni, fiecare personalitate importantă pentru istoria acestui sfânt locaș aflându-și o prezentare potrivită în paginile acestei lucrări.
În mod deosebit trebuie menționată ilustrarea contribuțiilor pe care eforii supraveghetori, funcție de răspundere în care Testamentul ctitorei u numește pe mitropoliții Ungrovlahiei și ulterior pe patriarhii Bisericii Ortodoxe Române, le-au adus de-a lungul timpului în vederea conservării și propășirii Așezămintelor, începând cu mitropolitul Neofit al II-lea, cel care a organizat mai bine administrarea Așezămintelor, continuând cu mitropolitul primat Calinic Miclescu, nou ctitor al bisericii, și cu patriarhii care au păstorit până la noi, ocrotitori ai autonomiei și păstrători, pe cât a permis vitregia vremurilor, ai integrității acestei instituții cultural-filantropice.
Urmând exemplul acestor iluștri înaintași, binecuvântăm apariția acestei lucrări și îi felicităm pe toți cei care s-au ostenit pentru a face posibilă tipărirea ei, sperând că ea va face cunoscută credincioșilor adevărata menire a Așezămintelor Brâncovenești, acest dar făcut Bisericii și poporului român de către familia Brâncovenilor, menire pe care acestea trebuie să o recupereze deplin acum, în această vreme de libertate”. (Cuvântul înainte al Preafericitului Părinte Patriarh Daniel)
