IPS Andrei la hramul Mănăstirii Ilva Mare: Trebuie să fim pregătiți pentru întâlnirea cu Dumnezeu

Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a oficat, miercuri, 6 august, Sf. Liturghie, la Mănăstirea Ilva Mare, județul Bistrița-Năsăud, de hramul așezământului monahal, unde a vorbit despre viața de după moarte:

„Pentru întâlnirea cu Dumnezeu trebuie să fim pregătiți. Moartea este un lucru serios, prin moarte trecem dincolo, ne întâlnim cu Hristos”.

În cuvântul de învățătură intitulat „Pregătirea pentru întâlnirea cu Domnul”, ierarhul a vorbit despre conștientizarea morții și nevoia de a trăi creștinește, subliniind valoarea gândirii duhovnicești în fața trecerii în veșnicie.

„Este realist să vorbim despre moarte, pentru că mâine trecem. Agapie Criteanul spune că la patru lucruri ar trebui să fim foarte atenți: să ne gândim la moarte, la judecată, la rai și la iad. Sunt patru realități peste care nu se poate trece”, a transmis IPS Andrei.

Rugăciune și recunoștință

În cadrul slujbei, Mitropolitul Andrei l-a hirotonit preot pe diaconul Flaviu-Cristian Teglaș, pe seama parohiei Cristeștii Ciceului din protopopiatul Beclean. Răspunsurile liturgice au fost oferite de un grup de elevi ai Colegiului Ortodox „Mitropolitul Nicolae Colan” din Cluj-Napoca.

La finalul Sfintei Liturghii, au fost binecuvântate prinoasele de struguri, conform tradiției praznicului, și a fost oficiată slujba Parastasului pentru obștea monahală și credincioșii adormiți. Părintele duhovnic Daniil Ureche a mulțumit Mitropolitului pentru prezență și binecuvântare, exprimând recunoștința obștii și a credincioșilor care au participat în număr mare.

Mănăstirea Ilva Mare

Mănăstirea Ilva Mare, situată pe Valea Ilvei, a fost înființată în 1992 ca schit de călugări, pe locul casei părintești a ctitorului, părintele Daniil Ureche.

În timp, a devenit mănăstire de maici și a cunoscut o dezvoltare semnificativă, cu mai multe lăcașuri de cult ridicate și sfințite. În prezent, mănăstirea are treisprezece viețuitoare, stareță fiind stavrofora Hristofora Marinca.

Foto credit: Mitropolia Clujului


Știri recente