ntre eshatologia particulară şi Eshatologia universală vedem şi contemplăm punţi de curcubeu, descoperindu-ni-se în lumina Duhului Sfânt, precum între sfârşitul omului şi sfârşitul lumii, între moartea personală şi Învierea obştească de Apoi, între judecata particulară a sufletului nostru, la care vom avea drept martori conştiinţa noastră şi pe îngerul păzitor, şi Judecata universală, unde martori ne vor fi toţi îngerii, toţi sfinţii şi toţi oamenii.
A încerca să medităm asupra relaţiei dogmatice, morale şi spirituale dintre eshatologia particulară şi Eshatologia universală – cele două emisfere ale celui din urmă capitol al oricărei Dogmatici ortodoxe – este la fel precum ai încerca să stabileşti o legătură între „oaia cea pierdută“ şi „oile cele de-a dreapta“ Dreptului Judecător, pe de o parte; şi iedul nevinovat cerut de fratele fiului risipitor şi „caprele cele de-a stânga“, pe de altă parte. În alt sens, relaţia dintre eshatologia particulară şi Eshatologia universală este asemenea celei dintre aburul care „ieşea din pământ – precum sufletul din trup – şi umezea toată faţa pământului“ (Facere 2, 6) şi alcătuieşte norul, şi norul care se revarsă apoi în ploaie, fie binecuvântată, fie înfricoşătoare, precum ploile Potopului, pentru că, la urma urmei, Eshatologia universală este şi suma, sinteza şi concluzia tuturor eshatologiilor particulare. Factorul comun este Judecata, fie particulară, fie universală, precum şi raiul, şi iadul, cu deosebirea că, până la Învierea cea de Apoi, în rai sau în iad va fi doar sufletul, iar după Judecata de Apoi, în rai sau în iad, va merge omul întreg, adică trup înviat cu suflet mântuit sau osândit, după cum vom auzi fiecare atunci: „Veniţi binecuvântaţii Părintelui Meu…“, sau „Duceţi-vă de la Mine, blestemaţilor…“.
Semnul Fiului Omului se arată pe cerul vieţii prin Sfintele Taine
Judecata particulară o face Mântuitorul Hristos, Cel mort, Înviat şi Înălţat la ceruri, şezând de-a dreapta Tatălui; iar Judecata universală o va face Acelaşi Hristos „Împărat al împăraţilor şi Domn al domnilor“ şi Drept Judecător, o dată pentru totdeauna, venind pe norii cerului şi şezând pe tronul Slavei Sale.
Judecata particulară are loc neîncetat, pentru că neîncetat mor oameni pe faţa pământului şi neîncetat se înfăţişează sufletele acestora înaintea lui Dumnezeu, la judecată; pe când Judecata universală va avea loc cândva, undeva – în „valea lui Iosafat“ sau „Valea Judecăţii“. Ar fi interesant de contemplat şi meditat la cel din urmă suflet care va merge la judecata particulară cu doar un ceas mai devreme de învierea lui cea de Apoi şi de Judecata universală!
Legătura dintre eshatologia particulară şi Eshatologia universală o face mai întâi Hristos, Fiul lui Dumnezeu şi Fiul Omului, Dumnezeu adevărat şi Om adevărat, Care este Drept Judecător la cele două judecăţi, cea dintâi, particulară, personală sau individuală şi doar a sufletului; cea de a doua, universală, solemnă, dreaptă, definitivă, supremă şi înfricoşătoare, a omului întreg, trup şi suflet, şi a tuturor oamenilor, din toate timpurile şi din toate locurile. A doua legătură între cele două eshatologii o constituie „semnul Fiului Omului“, care se arată pe cerul vieţii prin Botez, Mirungere, Spovedanie, Împărtăşanie, prin celelalte Sfinte Taine, slujbe, ierurgii ca semnul Sfintei Cruci şi care se va arăta pe cerul Creaţiei întru lumină şi strălucire, mai înainte de A Doua Venire a Domnului „pe norii cerului, cu putere şi cu slavă multă“.
Mai multe informaţii în Ziarul Lumina.
