Peste 150 de ţări celebrează în 16 octombrie, Ziua Mondială a Alimentaţiei, stabilită de Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură (FAO) în 1979 la Roma.
Scopul acesteia este creşterea gradului de conştientizare a lumii asupra problemelor privind alimentaţia la nivel mondial şi consolidarea solidarităţii în lupta împotriva foametei, a malnutriţiei şi a sărăciei, informează Agerpres.
Se estimează că până în anul 2050 populaţia va creşte, ajungând la 9,6 miliarde, pentru a face faţă unei asemenea cereri de alimente, agricultura şi sistemele de alimentaţie trebuie să se adapteze efectelor adverse ale schimbărilor climatice pentru a deveni mai productive şi mai sustenabile.
FAO face apel la toate ţările să includă alimentaţia şi agricultura în planurile de acţiune asupra climei şi să investească mai mult în dezvoltarea rurală. Prin sprijinirea producţiei care provine de la micii fermieri se va asigura o hrană sănătoasă şi se vor reduce emisiile poluante.
Ce spun Sfinții Părinți despre hrană
Sfântul Antonie cel Mare, după ce a rămas în munţii pustiului, a avut o vreme mâncare de la saracini, dar apoi lucra pământul şi se hrănea cu grâu şi cu finice (curmale).
După spusele Sfântului Isaac Sirul, monahii din Egipt îşi pregăteau pâine uscată pe care o mâncau apoi de-a lungul întregului an. Despre Sfântul Eftimie cel Mare se povesteşte că a hrănit patru sute de oameni care veniseră la mănăstire, cu doar câteva pâinici.
Sfântul Luca din Elada, încă din copilărie, nemâncând nici carne, nci lapte, nici ouă, nici miere chiar, se hrănea numai cu pâine de orz, cu apă şi cu verdeţuri de grădină, iar miercurea şi vinerea, până la apusul soarelui postea. Mai târziu, când împreună cu ucenicul său a ales un loc retras, undeva aproape de mare, mâncau amândoi din ce le dădea pământul, săpând prin osteneala mâinilor lor, iar seminţele din roade le măcinau într-o râşniţă şi făceau pâine.
Fie că era vorba de pâine din grâu sau din orz, care la rândul său conţine o lungă listă de minerale, Sfinţii Părinţi au ales după putinţa trupească, condiţiile geografice şi climaterice să completeze hrana zilnică cu fructe, verdeţuri sau miere, iar la praznice şi dezlegări mulţi dintre aceştia gustau şi untdelemn şi uneori peşte.
Toţi cei care s-au nevoit însă, lucrând virtutea înfrânării, stau drept pildă pentru felul în care trebuie să veghem, aşa cum spunea Sfântul Grigorie de Nyssa, “ca nu dorinţa de plăcere, ci nevoia trupului să fie măsura purtării noastre cumpătate”.
Foto credit: public domain
