Duminica după Înălțarea Sfintei Cruci
(Marcu 8, 34-38; 9, 1)
Zis-a Domnul: Oricine voiește să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea și să-Mi urmeze Mie. Căci cine va voi să-și scape viața, o va pierde, iar cine își va pierde viața sa pentru Mine și pentru Evanghelie, acela o va mântui.
Căci ce-i folosește omului să câștige lumea întreagă dacă-și pierde sufletul? Sau ce ar putea să dea omul în schimb pentru sufletul său? Căci de cel ce se va rușina de Mine și de cuvintele Mele, în neamul acesta desfrânat și păcătos, și Fiul Omului Se va rușina de el când va veni întru slava Tatălui Său, cu sfinții îngeri. Și le zicea lor: Adevărat grăiesc vouă că sunt unii dintre cei ce stau aici care nu vor gusta moartea, până ce nu vor vedea Împărăția lui Dumnezeu venind întru putere.
Citim an după an, în logica dată de Părinții Bisericii, Evangheliarul. Construcția lui ne descoperă ritmul unei lecturi duhovnicești a Scripturii, acordat la ritmul liturgic al Bisericii și acordând fundament biblic ritmului liturgic al Ortodoxiei. Duminica aceasta se numește după Înălțarea Sfintei Cruci. În fond, Ortodoxia respiră Tainele Împărăției, numai după Cruce, după ce Aceasta s-a umplut de Lumină, asemeni unui Rai redobândit. Hristos Domnul este Cel care dăruie din viața Sa viață Crucii, o aduce în conștiința noastră ca pe o ființă vie. De aici și cântarea ce i-o adresăm, și rugăciunea și răspunsul ce-l primim. „Bucură-te, Cruce!” este parola ce schimbă în noi garda sufletului, legând inima noastră de Înviere.
Mai multe detalii în „Ziarul Lumina”.
