Duminica a 11-a după Rusalii (Pilda datornicului nemilostiv) Matei 18, 23-35
Zis-a Domnul pilda aceasta: Asemănatu-s-a Împărăția cerurilor omului împărat care a hotărât să facă socoteala cu slugile sale. Și, începând să facă socoteala, i s-a adus un datornic cu zece mii de talanți. Dar, neavând el cu ce să plătească, stăpânul său a poruncit să fie vândut el și femeia și copiii și toate câte are, ca să se plătească datoria. Deci, căzându-i în genunchi, sluga aceea i se închina, zicând: Stăpâne, îngăduiește-mă și-ți voi plăti ție tot! Iar stăpânul slugii aceleia, milostivindu-se de el, i-a dat drumul și i-a iertat și datoria.
Dar, ieșind, sluga aceea a găsit pe unul dintre cei ce slujeau cu el și care-i datora o sută de dinari. Și, punând mâna pe el, îl sugruma, zicând: Plătește-mi ce ești dator! Deci, căzând cel ce era slugă ca și el, îl ruga zicând: Mai îngăduiește-mă și îți voi plăti! Iar el nu voia, ci, mergând, l-a aruncat în închisoare până ce va plăti datoria. Iar celelalte slugi, văzând cele petrecute, s-au întristat foarte mult și, venind, au spus stăpânului toate cele întâmplate. Atunci, chemându-l stăpânul său, îi zise: Slugă vicleană, toată datoria aceea ți-am iertat-o, fiindcă m-ai rugat. Nu se cădea, oare, ca și tu să ai milă de cel împreună slugă cu tine, precum și eu am avut milă de tine? Și, mâniindu-se stăpânul lui, l-a dat pe mâna chinuitorilor până ce-i va plăti toată datoria. Tot așa și Tatăl Meu cel ceresc vă va face vouă, dacă fiecare dintre voi nu va ierta greșelile fratelui său, din toată inima.
În scurta, însă extraordinar de bogata perioadă a propovăduirii Evangheliei Sale, Mântuitorul nostru Iisus Hristos i-a învățat pe ucenicii Săi și pe toți cei care-L însoțeau, atât cu cuvântul, cât și cu fapta. Nu de puține ori, El a ținut cuvântări destul de lungi, alteori le expunea învățătura Sa mântuitoare chiar sub forma unor rugăciuni în care îmbina sfatul cu porunca sau profeția. Și întrucât învățătura Sa nu era o simplă teorie, cuvintele Lui erau însoțite de fapte minunate, de minuni prin care se adeverea puterea Sa dumnezeiască, iar cei din jurul Său să înțeleagă limpede că El nu este doar om adevărat, ci și Dumnezeu adevărat.
Pentru a fi înțeles cât mai ușor de către cei ce-L ascultau, Mântuitorul a folosit un gen des uzitat în Orient, acela al parabolelor, scurte istorioare care ilustrează o idee sau o situație. Fiind scurte, acestea se țin minte mai ușor, ba chiar pot fi transmise mai fidel decât o cuvântare alambicată, pentru care e nevoie de o pregătire specială. Iar Mântuitorul era ascultat de fiecare dată de „mulțime mare de popor” în care se aflau nu doar unii școliți, ci și mulți oameni simpli care veneau să-L asculte și mai ales să-i tămăduiască, pe ei sau pe rudele ori apropiații lor. De aceea, era nevoie de o cuvântare simplă, directă și pe înțelesul tuturor. Iar Mântuitorul a făcut acest lucru la modul dumnezeiesc, așa cum le făcea pe toate.
Mai multe detalii în „Ziarul Lumina”.
