„Când m-am hotărât să plec la călugărie, i-am spus mamei acest lucru și s-a bucurat. Când a auzit tata, a vrut să-mi spargă capul cu un ulcior, dar eu, voinic fiind, l-am dovedit și-am scăpat. Dar aceea a fost o ispită, pentru că după câțiva ani am mers odată pe acasă, iar tata mi-a zis: „Bine că te-ai dus la mănăstire, de-acum tu ai făcut un lucru mare, dar eu nu am făcut nimic în viață””, spunea părintele Onufrie despre intrarea sa în monahism.
Aprins de dragostea slujirii lui Hristos, Constantin, fiul lui Teodor și al Profirei, din comuna botoșăneană Călărași, se închinoviază, la nici 25 de ani, în obștea Mănăstirii Sihăstria. Doi ani mai târziu, este tuns în monahism cu numele Casian. În anul 1946, se învrednicește de harul preoției, pentru ca trei ani mai târziu să-i fie alături părintelui Cleopa la Mănăstirea Slatina, loc în care este iarăși închinoviat. Se nevoiește mai mulți ani ca egumen la Schitul Grași – Târgu Neamț. În 1956, este numit egumen la Schitul Tarcău – Neamț, iar mai târziu ajunge egumen și la Schitul Rarău – Suceava. La schitul din nordul Moldovei există o icoană a Maicii Domnului, făcătoare de minuni, de care însuși părintele s-a îngrijit să nu părăsească sfântul locaș. Se ruga mult la Maica Domnului, în fața icoanei din bisericuța schitului, dar și în bordeiul din apropierea acestuia, pe care și-l făcuse singur. Tot într-un bordei a stat și după ce a fost dat afară din mănăstire, odată cu decretul. Patru ani s-a nevoit pe pământul unui credincios, îngrijea de 8 stupi și împărțea din roadele muncii sale cu proprietarul locului.
Mai multe detalii în „Ziarul Lumina”.
