Icoana Sfântului Împărat și întocmai cu Apostolii Constantin (sec. XV – XVI), este astăzi păstrată în muzeul bisericesc al Sfintei Mitropolii de Corint și provine de la Schitul „Sfântului Constantin” din Gelini – Corint, aflat într-o peșteră.
Acesta este săpată într-o stâncă și datează din anul 1011, având vedere spre golful Corint.
Spațiul liturgic se află într-o adâncitură a stâncii, care a fost împărțit în trei segmente: a) naosul, b) pronaosul și c) paraclisul. Mănăstirea a fost construită de către meșteri locali, iar construcția acesteia este legată de săvârșirea mai multor minuni. Amintim una dintre acestea: Atunci când construiau biserica, unul dintre meșteri a căzut de la o înălțime foarte mare. Observând ceilalți ce se întâmplase, s-au dus la locul respectiv ca să vadă ce s-a întâmplat. Spre mirarea lor, l-au găsit viu și nevătămat.
O altă minune care nu are legătură cu construirea mănăstirii, ci cu Sfântul Împărat Constantin, se spune că a avut loc înainte cu mulți ani, în satul Panariti. Trăia în vremea aceea un om care a fost acuzat pe nedrept de către unul dintre consătenii lui. întrucât era sigur că va fi acuzat, a pornit pe drumurile satului ca să dea foc casei consăteanului său. Pe drum, a întâlnit un bărbat îmbrăcat în negru, călare pe un cal care i-a spus: „Nu face rău consăteanului tău întrucât mâine, cu ajutorul meu, vei fi găsit nevinovat”. Așa s-a și întâmplat. Acesta într-adevăr nu a fost condamnat și mirat fiind a întrebat numele bărbatului care 1-a ajutat să fie găsit nevinovat. Acela a răspuns: „Mă cheamă Constantin, iar casa mea se află într-o stâncă în Gelini”. Tradiția locală despre bărbatul călare se reflectă și în realitate, icoana din mănăstire înfățișând pe Sfântul Constantin călare.
Această icoană se află acum la Mitropolia de Corint, deoarece de multe ori hoții au încercat s-o fure. Se spune că, împreună cu o icoană identică ce se află în Constantinopol, sunt unicele de acest fel. în Mitropolia de Corint se păstrează și Sfânta Evanghelie a mănăstirii Sfântul Constantin, care este confecționată din pergament, iar pe copertă sunt încrustate pietre prețioase, fapt pentru care aceasta este deosebit de valoroasă.
S-a decis păstrarea acesteia în muzeul bisericesc al Sfintei Mitropolii de Corint, pentru că după furtul și găsirea icoanei în luna august a anului 1986, schitul a fost părăsit de către ultimul călugăr viețuitor, datorită vremurilor grele din acea perioadă.
Este vorba de o icoană despre care legenda spune că provine din Constantinopol, împreună cu alte icoane și sfinte vase deosebit de frumoase aflate în schit. Sfântul Constantin cel Mare este înfățișat călare într-o stare de contemplare. Are barba mică, poartă stema imperială, iar ochii sunt ațintiți către inscripția luminoasă de pe cruce. Poartă straie imperiale, mantia se pierde în urma sa, iar calul alb care merge la pas este oarecum uimit de viziunea călărețului său.
Această icoană făcătoare de minuni a Sfântului Constantin cel Mare ne trimite cu gândul în urmă cu aproximativ 1704 ani, atunci când Sfântul Constantin, înainte de lupta cu Maxențiu (28.10.312), a avut următoarea viziune: o cruce luminoasă pe cer cu inscripția „Εν τούτω νίκα” și în limba latina „in hoc signo vinces”, aducându-ne aminte de troparul sfântului care spune: „Chipul Crucii Tale pe cer văzându-l și ca Pavel chemarea nu de la oameni luând, cel între împărați Apostolul Tău, Doamne” făcând o legătură cu prezența acesteia în mitropolie precum și faptul că Mitropolia de Corint a fost înființată de către Sfântul Apostol Pavel.
Viața Sfântului Constantin cel Mare
Sfântul Constantin cel Mare – Gaius Flavius Valerius Aurelius Constantinus (27 februarie 272 – 22 mai 337), cunoscut sub titulatura de Sfântul Constantin cel Mare, a fost Împărat roman, proclamat Augustus de către trupele sale în data de 25 iulie 306 și care a condus Imperiul Roman până la moartea sa, survenită în anul 337.
Istoricii bisericești Eusebiu de Cezareea și Lactanțiu afirmă că înainte luptei de la Pons Milvius (Podul Vulturului) din 28 octombrie 312, contra lui Maxențiu, Constantin a văzut pe cer, ziua, o cruce luminoasă, deasupra soarelui, cu inscripția ‘in hoc signo vinces’ (prin acest semn vei învinge). Noaptea, în vis, i s-a arătat Mântuitorul, cerându-i să pună pe steagurile armatei sale simbolul Său, ca semn protector în lupte. Steagul cu monograma creștină s-a numit labarum. Victoria miraculoasă a armatei sale s-a datorat ajutorului acordat de către Dumnezeu. Dovada acestei credințe a lui Constantin în ajutorul divin este inscripția de pe Arcul lui Constantin din Roma, păstrată până astăzi, prin care mărturisește că a câștigat lupta ‘instinctu divinitatis’ (prin inspirație divină). Apoi i-a mărturisit lui Eusebiu, sub jurământ, că semnele care i s-au arătat l-au făcut să treacă de partea creștinilor, el fiind mai înainte, ca și tatăl său, adept al cultului lui Sol Invictus (Soarele Nebiruit – cult cu origini orientale). În ianuarie 313, împăratul Constantin cel Mare emite Edictul de la Milan (numit atunci Mediolanum), prin care creștinismul devine ‘religio licita’, adică religie permisă, la fel cu celelalte religii din imperiu. Ia măsuri în favoarea Bisericii creștine, înlătură din legile penale pedepsele contrare creștinismului, îmbunătățește tratamentul în închisori, ușurează eliberarea sclavilor acordând episcopilor și preoților dreptul de a-i declara liberi în biserici. Protejează prin lege pe săraci, orfani și văduve. Modifică legislația privind căsătoria, îngreunează divorțul, pedepsește adulterul. Atribuie Bisericii creștine casele imperiale de judecată (basilikos oikia),care vor purta în continuare numele de basilici, nume păstrat în limba română sub termenul de biserică. Împăratul Constantin cel Mare a generalizat în 321 Duminica drept zi de odihnă în imperiu, sărbătoarea săptămânală a creștinilor, când soldații asistau la slujbe. Încă din anul 317 a început să bată monedă cu monograme creștine. Împăratul și familia sa au sprijinit repararea bisericilor dar au ajutat și la construirea altora mai mari și mai frumoase la Ierusalim, Roma, Antiohia, Nicomidia, Tyr etc. Totodată, Împăratul Constantin cel Mare a construit o nouă capitală – inaugurată la 11 mai 330 – transformând orașul Bizantium în orașul Constantinopol care timp de o mie de ani va fi capitala creștină a Imperiului Roman. Aici a construit numeroase lăcașuri de cult printre care Biserica Sfinții Apostoli. Din dorința de a ajuta Biserica, a convocat Sinodul I Ecumenic de la Niceea din anul 325, împotriva ereziei lui Arie. Sub influența sfântului Atanasie cel Mare, Sinodul a proclamat învățătura ortodoxă despre dumnezeirea Fiului care este ‘Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut nu făcut, Cel de o ființă cu Tatăl, prin care toate s-au făcut’ (Simbolul Credinței sau Crezul). Constantin cel Mare a murit în Duminica Rusaliilor, la 22 mai 337 și a fost înmormântat în biserica Sf. Apostoli din Constantinopol, ctitoria sa.