Icoana Făcătoare de Minuni a Maicii Domnului de la Mănăstirea Adam, din Arhiepiscopia Dunării de Jos, a sosit, marți, la Catedrala Episcopală „Înălțarea Domnului” din Slobozia, după care a fost dusă, în procesiune, la Mănăstirea „Sfinții Voievozi”, din localitate.
Evenimentul s-a desfășurat în prezența Preasfințitului Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, a clerului și a peste 4000 de credincioși, dintre care peste 500 de elevi din școlile eparhiei.
După oficierea slujbei de Te Deum, PS Vincențiu a adresat mulțumiri Înaltpreasfințitului Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, și delegației Arhiepiscopiei care a însoțit icoana: părintele Ionel Rotaru, vicar administrativ, părintele George Ionuț Albu, protopop de Însurăței, și maica stareță Anastasia.
Icoana, în dar pentru hram
După momentul liturgic, icoana a fost purtată în procesiune până la Mănăstirea „Sfinții Voievozi” din Slobozia, cel mai vechi centru monahal al eparhiei. Acolo, icoana a fost așezată într-un baldachin, lângă biserica mănăstirii, pentru a fi venerată de credincioși, alături de sfintele moaște aflate la așezământ.
Aducerea icoanei are loc în contextul sărbătoririi hramului „Soborul Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil”, prăznuit pe 8 noiembrie. Cu această ocazie, Sfânta Liturghie va fi săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, împreună cu Preasfințitul Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, începând cu ora 08:30.
La slujbă vor participa membri ai Permanenței Consiliului Eparhial, părinții protopopi ai Episcopiei, precum și numeroși credincioși. Duminică PS Vincențiu va oficia Sfânta Liturghie.
Icoana Făcătoare de Minuni a Maicii Domnului va rămâne la Mănăstirea „Sfinții Voievozi” până luni, când va fi pregătită pentru întoarcerea la Mănăstirea Adam, din Arhiepiscopia Dunării de Jos.






