La Iași a avut loc Gala Voluntarilor, dedicată celor care s-au implicat în proiectele Departamentului Misiune pentru Tineret

Departamentul Misiune pentru Tineret din cadrul Sectorului Misiune al Arhiepiscopiei Iașilor a organizat joi, 30 octombrie 2025, Gala Voluntarilor, un eveniment dedicat celor care s-au implicat, pe parcursul anului, în activitățile și proiectele destinate copiilor și tinerilor din eparhie, informează Mitropolia Moldovei și Bucovinei.

Evenimentul s-a desfășurat la Cinema Victoria din Iași, reunind aproximativ 500 de voluntari, alături de preoți, coordonatori și parteneri ai Sectorului de Misiune. Gala a reprezentat un moment de mulțumire și celebrare a implicării celor care, prin dăruirea lor, contribuie la activitatea pastorală și socială a Bisericii.

Cuvântul Mitropolitului

În deschiderea evenimentului, Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, a adresat un cuvânt de recunoștință și încurajare celor prezenți. Ierarhul a subliniat valoarea dublă a voluntariatului – ajutorul oferit celorlalți, dar și transformarea interioară a celor care se implică.

„Cine se folosește mai mult? Cel care este ajutat sau cel care ajută? Ceea ce faceți voi înseamnă două lucruri: un ajutor pe care îl acordați și un ajutor pe care vi-l acordați vouă înșivă. (…) Nu cred că nu sunteți atinși de zâmbetul acelor copii. Nu cred că aceste mâini întinse și aceste îmbrățișări de mulțumire nu vă schimbă și pe voi. De aceea, aducem mulțumire lui Dumnezeu pentru tot și pentru toate! (…) Dumnezeu să vă aibă în paza Sa!”, a transmis Mitropolitul Teofan.

Un an plin de activități și implicare

În 2025, Departamentul Misiune pentru Tineret a derulat 20 de proiecte majore, la care au participat 1.350 de voluntari și 300 de preoți. Activitățile desfășurate au ajuns la peste 26.000 de beneficiari, în special copii și tineri din județele Moldovei.

Printre cele mai importante proiecte se numără Întâlnirea Tinerilor Ortodocși din Moldova (ITOM), Tabăra din Pridvorul Satului, Tabăra Nemțișor, cinci pelerinaje pedestre, întâlniri ale tinerilor din cele 13 protopopiate ale eparhiei, proiecte de formare pentru preoți și tineri, concursuri tematice și activități educative în licee.

Voluntariatul, expresie a ascultării și a slujirii

Arhimandritul Nicodim Petre, consilier al Sectorului Misiune al Arhiepiscopiei Iașilor, a vorbit despre sensul profund al voluntariatului și despre legătura dintre ascultare, compasiune și slujire:

„Voluntariatul aduce și așază oamenii împreună la lucrul cel bun. De multe ori este nevoie să mergem la marginile societății, acolo unde omenirea este cea mai rănită. (…) Să fim atenți la cei mai necăjiți decât noi și să-i ascultăm. Cine nu știe să-l asculte pe fratele său nu-L poate auzi nici pe Dumnezeu. Ascultarea nu înseamnă doar a auzi și a compătimi, ci mai ales a sluji. Iar când nu putem face ceva concret, putem duce neputința omului în rugăciune înaintea lui Dumnezeu.”

Asociațiile de tineret care colaborează îndeaproape cu Departamentul sunt: Asociația Studenților Creștin-Ortodocși Români (ASCOR) – filiala Iași, Asociația Tineretul Ortodox Român (ATOR) – filiala Iași, Asociația Prietenii Sfinților Trei Ierarhi (PSTI) și Asociația Studenți pentru Viață (SPV) – filiala Iași.

Foto credit: Mitropolia Moldovei și Bucovinei


Știri recente