„Scopul vieții noastre nu este petrecerea câtorva zeci de ani pe pământ și încheierea în mormânt a vieții noastre, ci este înălțarea noastră la cer”, a spus Mitropolitul Nicolae al celor două Americi sâmbăta trecută, la hramul Mănăstirii Middletown din statul New York.
Părintele Mitropolit Nicolae a subliniat în cuvântul de învățătură că, deși Mântuitorul Iisus Hristos înviat S-a arătat de 11 ori apostolilor, „fără trimiterea Duhului Sfânt, Apostolii tot au fost niște neștiutori. Numai la Cincizecime au primit puterea, întărirea, luminarea minții și curajul ca să-L vestească pe Hristos Cel Înviat”.
„Domnul nostru Iisus Hristos le-a spus Apostolilor că trebuie să Se ducă să le pregătească lăcaș și, dacă El Se va duce, le va trimite pe Duhul Sfânt, Care îi va călăuzi și îi va învăța tot adevărul”, a adăugat Înaltpreasfinția Sa.

„Scopul vieții noastre nu este mormântul, ci este viața în veșnicie cu Hristos, Care S-a înălțat de-a dreapta Tatălui, ca să ne pregătească și nouă lăcaș”, a concluzionat Mitropolitul Nicolae.
Sfințire de centru misionar
Sărbătoarea a început în ajun, vineri seară, când Părintele Mitropolit Nicolae a sfințit Centrul Misionar „Sf. Ier. Iacob Putneanul și Sf. Cuv. Parascheva de la Iași” al mănăstirii.
Centrul va fi deservit de personal monahal feminin și va sprijini misiunea mănăstirii, în principal prin oferirea de ospitalitate pelerinilor, prin organizarea diverselor reuniuni – ale tinerilor, ale doamnelor și ale clericilor din eparhie – și prin amenajarea viitorului cimitir ortodox românesc pe proprietatea mănăstirii.
Primirea în pelerinaj a Icoanei Maicii Domnului din Hawaii
Pe parcursul manifestărilor de hram, obștea l-a avut ca oaspete și pe Arhim. Melchisedec Velnic, starețul Mănăstirii Putna.

Sâmbătă dimineață, înainte de Utrenie, Arhim. Melchisedec Velnic, starețul Mănăstirii Putna, și Arhim. Ieremia Berbec, starețul Mănăstirii Middletown, au întâmpinat Icoana izvorâtoare de mir a Maicii Domnului din Hawaii, care a fost apoi purtată în procesiune prin incinta mănăstirii, pentru a binecuvânta toate clădirile și chiliile.
Înaltpreasfințitul Părinte Nicolae a oficiat Sfânta Liturghie la altarul de vară, unde, în ciuda vremii ploioase, s-au adunat peste 500 de pelerini dornici să participe la slujbă și să se închine la Icoana Maicii Domnului din Hawaii.
Liturghia a fost urmată de slujba Parastasului pentru ctitori, în special pentru Arhiepiscopul Victorin Ursache, de la a cărui adormire întru Domnul se împlinesc 25 de ani în iulie 2026.
În continuare, Părintele Nectarios Yangsom, care a adus Icoana Maicii Domnului din Hawaii, o copie a unei vechi icoane de la Mănăstirea Athonită Iviru, a povestit istoria și câteva minuni ale icoanei.
„Mă smerește această cinste de a călători cu Maica Domnului ca ocrotitor și păzitor al ei, în lipsă de un cuvânt mai potrivit, pentru că ea este ocrotitoarea și păzitoarea noastră”, a spus preotul. „Ea întotdeauna vine atunci când este cea mai mare nevoie de ea.”
Gânduri despre Maica Domnului

La final, a vorbit despre Maica Domnului și Arhim. Melchisedec Velnic.
„Mult o bucurăm pe Născătoarea de Dumnezeu când suntem mulțumitori și recunoscători față de darurile primite și niciodată să nu dăm înapoi. Câteodată aștepți o lună, câteodată aștepți un an, câteodată aștepți poate chiar ani de zile până să ni se împlinească cererea. Dar ce este important? Că Dumnezeu este cu noi, că este prezent”, a spus starețul Putnei.
„Și, dacă noi ne silim să împlinim poruncile Lui, facem cum a spus Fecioara Maria la Nunta din Cana Galileii: «Faceți tot ce vă va spune El». Ea știa cine este El, Fiul lui Dumnezeu, fiindcă, după cum spune Sfântul Dumitru Stăniloae, toate ale mamei sunt cunoscute de către prunc și pruncul cunoaște toate ale mamei.”
Hramul de vară al Mănăstirii Ortodoxe Române „Sf. Dimitrie cel Nou” din Middletown, sărbătoarea Înălțării Domnului, a fost celebrat câteva zile mai târziu, la sfârșit de săptămână, pentru a permite cât mai multor credincioși să participe.
Celelalte două hramuri ale așezământului monahal sunt „Sf. Cuv. Dimitrie cel Nou” și „Sf. Vasile cel Mare”.
Foto credit: Mitropolia celor două Americi






