Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a declarat 2021 „Anul comemorativ al celor adormiți în Domnul; valoarea liturgică și culturală a cimitirelor”.
Unul dintre cele mai valoroase locuri din punct de vedere al monumentelor funerare, al vechimii și al personalităților înmormântate, este cimitirul Mănăstirii Cernica din apropierea Bucureștiului.
Până în secolul al XIX-lea, cimitirele din preajma bisericilor și mănăstirilor, cum este și acesta, erau considerate „cimitire de elită”, unde erau înmormântați oameni din clasele sociale superioare.
Existența cimitirului de la Cernica este atestată încă de la sfârșitul secolului al XVII-lea, păstrându-se tradiția înhumării cu predilecție a monahilor, ctitorilor și binefăcătorilor.
Vă prezentăm câteva dintre cele mai de seamă personalități duhovnicești care își dorm somnul de veci acolo:
Părintele Dumitru Stăniloae
Cel mai mare teolog al secolului al XX-lea este înmormântat pe aleea principală a cimitirului, alături de soția sa, preoteasa Maria Stăniloae.
Părintele Dumitru Stăniloae a fost teolog, dogmatist, istoric, traducător, membru al Academiei Române.
A lăsat o vastă moștenire culturală: 90 de cărți, 33 de traduceri între care se remarcă cele 12 volume ale Filocaliei la care a lucrat timp de 45 de ani.
A participat la întâlnirile mișcării isihaste „Rugul aprins” și a fost arestat, fiind întemnițat 4 ani la Jilava și Aiud.
Protosinghel Nicodim Bujor
Unul dintre cele mai importante aspecte din viaţa Părintelui Nicodim este scris chiar pe crucea mormântului său.
Acesta este autorul acatistului Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica, primul sfânt român canonizat. De altfel, în 1955, Părintele Nicodim a participat ca diacon la evenimentul canonizării.
Duhovnicul său, Gala Galaction, cel care l-a dus de mână la Mănăstirea Cernica, a afirmat în ziua intrării sale în monahism: Bucură-te, mănăstire, că frumoasă floare-ţi vine!
Cei 96 de ani de viață ai „duhovnicului cu mustrări de catifea” au fost caracterizați de îndurarea cu răbdare a multor suferințe fizice, a persecuțiilor , dar și de înalte trăiri duhovnicești, minuni și apariții ale Sfântului Calinic.
A început alcătuirea acatistului Sfântului Calinic din evlavie, nu cu intenția de a-l publica. După îndelungă rugăciune, i s-a arătat Sfântul Grigorie Teologul care i-a dictat primul icos.
Părintele Nicodim mărturisea, referindu-se la primul icos al acatistului: „Dacă ai o anume intuiție, îți dai seama că trebuie să te fi plimbat prin Cer pentru a spune asemenea lucruri.”[1]
Mitropolitul Tit Simedrea
Tot pe aleea care duce la biserica cimitirului se află mormântul ultimului mitropolit din Bucovina, înainte de ocuparea ei de către Uniunea Sovietică.
Mitropolitul Tit este cunoscut pentru salvarea de la deportare a evreilor din Bucovina, pentru revigorarea vieții culturale și duhovnicești și formarea unui nucleu al viitoarei mișcări isihaste, „Rugul Aprins”.
Și-a petrecut ultimii ani la Schitul Darvari și Mănăstirea Cernica, unde a continuat, în cadrul Administraţiei Patriarhale, bogata activitate culturală și duhovnicească.
Părintele Ion Bria
Lângă mormântul Mitropolitului Tit se află cel al unui alt mare teolog român, cunoscut la nivel internațional, Părintele Profesor Ion Bria.
A lucrat peste 20 de ani la Consiliul Mondial al Bisericilor de la Geneva, a ținut prelegeri despre Ortodoxie şi Ecumenism la Institutele ecumenice din Lyon, Paris, Geneva și a participat la marile reuniuni ecumenice.
Arhimandritul Benedict Ghiuș
Părintele Benedict Ghiuș este unul dintre fondatorii mișcării „Rugului Aprins” de la Mănăstirea Antim, care promova rugăciunea neîncetată, rugăciunea lui Iisus.
Văzuți ca o amenințare pentru statul ateu, 16 membri ai mișcării au fost arestați în 1958. Părintele Benedict a fost eliberat după 6 ani de temniță comunistă.
În tot acest timp a fost sprijin celor închiși prin „cuvintele sale, pline de lumină și de îmbărbătare, care mergeau direct la inimă” (Arhim. Sofian Boghiu).
Au urmat 6 ani de slujire ca preot și duhovnic la Catedrala Patriarhală din București. Părintele s-a retras la Mănăstirea Cernica în ultimii 16 ani de viață, având o mare evlavie față de Sfântul Calinic.
A trecut la Domnul în 1990, după cum descrie Părintele Sofian Boghiu, fostul său elev, „ca o lumânare de ceară curată, arzând el însuși, luminând și folosind pe mulți atât prin cunoștințele sale, dar mai ales prin exemplul vieții sale jertfelnice.”
Mitropolitul Gurie Grosu
Gurie Grosu a fost primul mitropolit al Basarabiei, ca parte a României Mari.
Nicolae Iorga îl descrie ca un „om de cultură, care a dus greul luptei pentru recâștigarea și promovarea limbii române în Basarabia”, iar Gala Galaction îi subliniază calitățile de om duhovnicesc, „bogat în răbdare, iubitor de oameni, adevărat urmaş al Sfinţilor Apostoli”.
Părintele Ioanichie Bălan descrie în „Patericul românesc” momentul în care regele Carol al II-lea a venit la slujbă în Catedrala din Chișinău. Acesta s-a așezat în strana regală, dar Mitropolitul Gurie nu i-a permis, din cauza faptului că regele se despărțise de soția sa, Regina Elena. Această întâmplare ar fi fost unul dintre motivele pentru care ierarhul a fost obligat să se retragă, stabilindu-se la Mănăstirea Cernica.
Farmecul acestui loc este dat de frumusețea naturii, de liniște, de exemple de oameni cu viață sfântă care ne confirmă că prin moarte „nu ne întoarcem în sânurile pământului, așa cum credem noi, ci în mâinile lui Dumnezeu” (Arhim. Emilianos Simonopetritul) [3]
[1] Rolea, Daniel, Părintele Nicodim Bujor, Editura Bizantină, 2019
[2] idem.
[3] Arhim. Emilianos Simonopetritul, Despre boală, suferință și moarte, Editura Sfântul Nectarie, 2019.
Foto credit: Basilica.ro / Raluca Ene