Mănăstirea Ciolanu din județul Buzău și-a sărbătorit marți hramul tradițional, închinat praznicului Adormirii Maicii Domnului. Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, a săvârșit slujba Sfintei Liturghii și slujba Parastasului în altarul de vară al mănăstirii. Răspunsurile liturgice au fost acordate de către Corul Psaltic Misionar „Sfântul Roman Melodul” al Arhiepiscopiei Buzăului și Vrancei. La…
„Martiriul este forma maximă de revelare, descoperire a Adevărului, a Iubirii. Martiriul este pecetea neclintită a sfințeniei, în jurul căreia nu se mai poate negocia nimic”, a spus miercuri Episcopul vicar patriarhal Paisie Sinaitul în predica rostită la Biserica „Sfântul Gheorghe” – Nou din capitală. Lăcașul de cult este ctitorit de Sfântul Domnitor Constantin Brâncoveanu…
Jurnaliștii locali au remarcat săptămâna trecută farmecul noii biserici a românilor ortodocși din Olbia, localitate de pe insula italiană Sardinia. Sfântul lăcaș este pus în evidență de iluminatul nocturn recent instalat. „Originala biserică din cartierul San Nicola, deja frumoasă în timpul zilei, astfel iluminată conferă întregului cartier o atmosferă magică”, scrie o jurnalistă în publicația…
Expoziția intitulată „Dacia. Ultima frontieră a Romanității” va fi desfășurată în perioada octombrie 2023 – aprilie 2024, la Roma. O hotărâre de Guvern a făcut posibilă organizarea de către Muzeul Naţional de Istorie a României a celei mai mari expoziții în străinătate, în ultimii 25 de ani. Manifestarea unește circa 700 de piese și eforturile…
Mitropolitul Irineu al Olteniei a sărbătorit Adormirea Maicii Domnului alături de obștea de maici de la Mănăstirea Polovragi, unde a oficiat, luni seară, slujba Privegherii din ajunul sărbătorii și, marți dimineață, Sfânta Liturghie de hram. „Dacă strămoașa noastră Eva a greșit, călcând porunca lui Dumnezeu, cea care a răscumpărat și refăcut această legătură între Dumnezeu…
„Nu este decent ca în fața suferinței să o faci pe înțeleptul, dar cu speranța că poate fi de vreun folos cuiva vă spun ce am învățat din întreaga durere prin care am trecut”, mărturisește Pr. Nicolae Dima în cel mai recent clip postat pe contul său de YouTube. Pr. Dima dezvăluie două lucruri pe…
Mănăstirea Paltin din Petru Vodă, jud. Neamț, și-a serbat marți hramul în prezența Părintelui Mitropolit Teofan, care a oficiat Sfânta Liturghie și a vorbit despre modelul duhovnicesc oferit de Maica Domnului. „Tot ceea ce se întâmplă în Biserică și în viața creștinului adevărat se întâmplă prin Preasfânta Născătoare de Dumnezeu”, a spus părintele mitropolit. „Sfântul…
Conferinţa anuală a Asociației Tinerilor Ortodocși Români din Germania (ATORG) va fi desfășurată în perioada 6 octombrie – 8 octombrie și îl are ca invitat pe prof. univ. dr. Ioan Aurel Pop, Președintele Academiei Române. Întâlnirea din acest an va fi găzduită și susținută de Parohia Ortodoxă Română din Münster, cu hramul „Sfântul Spiridon” și…
Episcopul Mihail al Australiei și Noii Zeelande a slujit miercuri la hramul Parohiei „Sfinții Martiri Brâncoveni” din Sydney. Datorită fusului orar, românii din Sydney sunt primii care au sărbătorit cinstirea Sfinților Brâncoveni. Comunitatea deține o icoană cu un fragment din moaștele Sfântului Constantin Brâncoveanu dăruită de Patriarhul Daniel în 2014. Parohia, care deservește românii din…
De sărbătoarea Sfinților Martiri Brâncoveni, care este și zi naţională de conştientizare a violenţelor împotriva creştinilor, Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române transmite pe rețelele sociale un text în care semnalează ignoranța mediatică a persecuției actuale asupra creștinilor. Vasile Bănescu spune că există un stil brâncovenesc și în arhitectura sufletească a creștinului. El precizează că…
De Adormirea Maicii Domnului, Mănăstirea maramureșeană „Sfânta Ana” Rohia a aniversat 100 de ani de existență. Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, a oficiat Sfânta Liturghie la așezământul monahal în prezența a mii de pelerini între care și autorități de stat. „Este sărbătoarea Maicii Domnului şi vreau să-i mulţumim împreună pentru tot ce a…
16 august este Ziua națională pentru comemorarea martirilor Brâncoveni și de conștientizare a violențelor împotriva creștinilor. Această zi națională este sărbătorită pentru a patra oară. Legea de instituire a fost promulgată de Președintele României în iulie 2020. Scopul acestei zile este de a informa publicul, inclusiv tinerii, despre rolul creștinismului în istoria României și despre…
Patriarhul Daniel transmite un mesaj cu prilejul Duminicii migranţilor români, în care subliniază că Biserica este chemată „să-și întărească programul pastoral cu privire la persoanele vârstnice, să gândească noi forme și metode pastorale actuale, apropiindu-se mai mult de nevoile și așteptările bătrânilor, dar și la creșterea și educarea tinerilor spre a nu marginaliza persoanele vârstnice,…
„Dumneavoastră, cei care ați venit la Mănăstirea Nicula în acest an, puteți fi fericiți. Trebuie doar să nu mai fiți indiferenți unul față de celălalt”, a spus Mitropolitul Clujului marți, la hramul Mănăstiri Nicula din județul Cluj. „An de an, cu mare bucurie, vă privesc. Să vă primească Dumnezeu tot efortul și toată truda pe…
Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul a explicat marți, la hramul Mănăstirii Ghighiu, taina Adormirii Maicii Domnului după învățătura Sfinților Părinți. „Părinții Bisericii ne spun că vom numi momentul acesta «trecere», îl vom numi «mutare», «strămutare» sau «sălășluire», înțelegând că ea a fost luată de dumnezeiescul ei Fiu întru veșnica Sa Împărăție, după cum ne și arată…
„Să avem mare nădejde în rugăciunile Maicii lui Dumnezeu și să avem conștiința că suntem fiii unui popor care a arătat întotdeauna mare cinstire Maicii Domnului, de aceea țara noastră a fost numită Grădina Maicii Domnului”, a spus Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul marți, la hramul istoric al Mănăstirii Sinaia. „Toți spun că numele acesta a…
În predica rostită marți la Paraclisul „Sf. M. Mc. Gheorghe” al Reședinței Patriarhale, Patriarhul României a oferit mai multe explicații despre termenii legați de Adormirea Maicii Domnului, dar și despre semnificațiile profunde ale sărbătorii. „Maica Domnului a trecut prin moarte ca toți oamenii”, a spus Preafericirea Sa. „Însă ea nu mai așteaptă învierea de obște,…
„Dacă mai avem ceva de apărat, aceasta este veșnicia. Dacă mai avem ceva de păstrat, aceasta este Maica Domnului, care trebuie să rămână lângă noi și să ne arate cerul”, a spus marți Preasfințitul Părinte Macarie, la hramul istoric al Mănăstirii Putna. „Dacă, odinioară, Maica și-a născut Fiul, purtându-L pe brațe sub chipul Pruncului Emanuel,…
Ziua Marinei Române a fost serbată marți la Constanța. După o absență de patru ani, marinarii militari au prezentat exercițiul demonstrativ pe scena maritimă din fața Comandamentului Flotei. La eveniment au fost prezenți președintele și premierul țării, precum și alți demnitari ai statului. După alocuțiuni, Arhiepiscopul Teodosie al Tomisului a oficiat o slujbă de Te…
„Cu cât vom ajunge mai aproape de Hristos în Biserică, cu atât mai mult ne vom apropia și de Mama Lui”, a spus PS Paisie Sinaitul marți la Catedrala Patriarhală. Preasfinția Sa a subliniat că aparenta lipsă a detaliilor referitoare la viaţa Maicii Domnului în scrierile nou-testamentare, care au în centru persoana Mântuitorului Iisus Hristos,…