Parohia „Sfinții Voievozi” din orașul prahovean Urlați va primi fragmente din moaștele Sfântului Ierarh Luca, Arhiepiscopul Crimeei, și ale Sfântului Efrem cel Nou. Cinstitele moaște au fost oferite de Arhimandritul Sosipatru Pitulias, Mare Eclesiarh al Catedralei „Sfântul Antonie” din Veria, Biserica Ortodoxă a Greciei. Racla în care vor fi așezate moaștele celor doi sfinți tămăduitori…
Asociaţia „Fiii şi Prietenii Branului” a anunţat în data de 29 octombrie, cu ocazia aniversării a 149 ani de la naşterea Reginei Maria, începerea lucrărilor pentru ridicarea unui monument, ca omagiu adus celei mai iubite regine a României, conform unui ziar local. Pentru a marca începerea lucrărilor a fost organizat un eveniment în parcul central…
Copiii românilor Italia au învățat la școala parohială a Bisericii „Sfânta Muceniţă Agata” din Catania cum să prepare colivă și colaci. Activitatea a avut loc sâmbătă în contextul serbării Moșilor de toamnă, o sărbătoare specială în care sunt pomeniți cei trecuți la viața veșnică. Copiii au învățat de la doamne specialiste în meșteșugul colacilor cum…
Muzeul Judeţean Ştefan cel Mare din Vaslui găzduiește, până în data de 28 februarie 2025, expoziţia temporară Alexandru Ioan Cuza 150, organizată de Muzeul Naţional de Istorie al României cu sprijinul mai multor instituţii muzeale din ţară. Vizitatorii pot admira obiecte de patrimoniu, precum: tronul domnitorului Alexandru Ioan Cuza şi cel al Doamnei Elena Cuza, sabia…
Mâna dreaptă a Sfântului Ierarh Nicolae va sosi la Catedrala Ortodoxă „Sfinții Arhangheli Mihail, Gavriil și Rafail” din Paris cu ocazia hramului, în perioada 7- 10 noiembrie. Întâmpinarea delegației de la Biserica voievodală „Sfântul Gheorghe”-Nou din București va avea loc joi seară la ora 18:00, după care va fi oficiată Vecernia în cinstea Sfinților Arhangheli.…
Simpozionul „Țara Severinului – Oameni. Fapte. Locuri” s-a desfăşurat în perioada 3-5 noiembrie. Manifestarea a fost organizată prin Sectorul Cultural şi Învăţământ al Centrului Eparhial de la Drobeta-Turnu-Severin, cu scopul de a readuce în memoria contemporanilor personalități și evenimente marcante, atât la nivel național, cât și internațional. Evenimentul cultural a fost dedicat mai multor momente…
Episcopul Andrei al Covasnei și Harghitei a sfințit duminică piatra de temelie pentru viitoarea biserică a Brigăzii 61 Vânători de Munte „General Virgil Bădulescu” din Miercurea Ciuc. Viitorului lăcaș de cult al militarilor i-a fost atribuit hramul Sfântul Domnitor Ștefan cel Mare. La eveniment au participat comandantul brigăzii, colonelul Cristian Tiberiu Cristescu, oficialități locale, cadre…
Consilierii sociali ai eparhiilor și reprezentanții organizațiilor filantropice eparhiale din România și din Republica Moldova se reunesc la Chișinău în perioada 11-13 noiembrie, pentru Adunarea Generală a Federației Filantropia. Agenda va include o conferință despre violența domestică, iar participanții vor face primii pași spre crearea unui program de combatere a violenței domestice în Republica Moldova,…
Asociația Nepsis Irlanda a organizat, în perioada 27 octombrie – 2 noiembrie, o săptămână duhovnicească la Mănăstirea Putna, oferind tinerilor oportunitatea de a se apropia de Dumnezeu și de valorile creștine. Scopul inițiativei a fost aprofundarea credinței și cunoașterea vieții monahale autentice. „Această săptămână a reprezentat o oportunitate de regăsire spirituală, de consolidare a legăturilor…
Pr. prof. Constantin Coman de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din București a oferit Revistei Formula AS un interviu pe tema evangheliilor apocrife. În acest context, părintele a atras atenția asupra pericolului pentru teologi de a aluneca în speculație teoretică și a spus că viețuirea cu Dumnezeu contează mai mult decât scrierile. „Spre deosebire de…
Departamentul pentru Misiune și Tineret al Arhiepiscopiei Iașilor desfășoară un concurs de cunoaștere a Noului Testament, denumit „Scrisoarea de dragoste a lui Dumnezeu pentru oameni”. Competiția se adresează tinerilor cu vârste între 16 și 19 ani, iar tema de anul acesta este Evanghelia scrisă de Sf. Ap. Matei. Concursul se desfășoară în două etape, prima…
În ziua de miercuri, 6 noiembrie 2024, Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop vicar patriarhal și Secretarul Sfântului Sinod, a primit în vizită, la Palatul Patriarhiei, pe Excelența Sa Domnul Dalibor Đurović, Însărcinatul cu afaceri a.i. din cadrul Ambasadei Republicii Muntenegru la București, care a fost însoțit de Doamna Diandra Iluțan Podăreanu, șeful biroului Ambasadorului Republicii…
„Domnul ne amintește că, pentru a câștiga cunună în ceruri, trebuie să le slujim tuturor cu dragoste și fapte de milostenie”, a transmis Înaltpreasfințitul Părinte Nicolae, Mitropolitul Ortodox Român al celor două Americi, într-un mesaj publicat pe site-ul Adunării Episcopilor Ortodocși Canonici din Statele Unite ale Americii (ACOB – USA). Adunarea Episcopilor Ortodocși Canonici din Statele Unite…
Pentru a marca împlinirea a 80 de ani de la desfășurarea Operațiunii secrete „Neptun”, de salvare a tezaurului României în timpul celui de Al Doilea Război Mondial, Banca Națională a României a lansat o monedă de aur, cu valoarea nominală de 100 lei, pe care se află reprezentată Mănăstirea Tismana, locul unde a fost evacuat…
Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Mănăstirea Izbuc, județul Bihor, a ajuns marți la Catedrala Episcopală „Înălțarea Domnului” din Slobozia. Preasfințitul Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, a întâmpinat-o împreună cu toți clericii din eparhie și cu aproximativ 4000 de credincioși, dintre care 800 de elevi. Episcopul Vincențiu al Sloboziei și Călărașilor…
Gheronda Partenie, starețul Mănăstirii athonite „Sfântul Pavel”, a atras atenția asupra pericolului pe care telefoanele mobile și internetul îl reprezintă pentru viața monahală. Povestind despre dificultățile întâmpinate în cei aproape 50 de ani de când este stareț al așezământului monahal, Gheronda Partenie a amintit de monahi care, deși s-au retras în pustie pentru a se…
Medicul Pavel Chirilă a fost distins luni cu Ordinul „Crucea Bucovinei”, cea mai înaltă distincție a Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților. Distincția i-a fost oferită de către Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, la finalul conferinței tematice dedicate preoților din Protopopiatul Câmpulung, în cadrul căreia medicul specialist le-a vorbit clericilor despre terapeutica cancerului. „Ne-am întâlnit cu domnul profesor Dr.…
Fotbaliști de renume – Adrian Ilie, Adrian Neaga, Nicolae Dică, Sabin Ilie și Mirel Rădoi – vor participa sâmbătă, 9 noiembrie, la inaugurarea unui teren sintetic de fotbal pentru copiii din opt parohii teleormănene. Cu această ocazie, copiii vor participa la Campionatul de fotbal „Darul Sfântului Nectarie”. „Scopul evenimentul nu este doar de a inaugura…
„Bogatul a refuzat mila și refuzând mila, L-a refuzat, de fapt, pe Dumnezeu”, a spus Părintele Arhidiacon Răzvan Brudiu, invitatul celei mai recente ediții a emisiunii „Cuvântul lui Dumnezeu pentru noi”, de la Trinitas TV. Raportarea creștinului la veșnicia în Rai sau în iad, la bunurile materiale, precum și atitudinea față de semeni sunt câteva…
Ceremonia de sfințire a mirului a fost oficiată duminică de Mitropolitul Filoteu al Tesalonicului în Biserica „Sfântul Dimitrie” din marele oraș grecesc. Această slujbă încheie manifestările dedicate Sfântului Dimitrie, Izvorâtorul de Mir. La slujbă au participat sute de credincioși, veniți special pentru a vedea minunea care se petrece anual la moaștele Sfântului Mare Mucenic Dimitrie,…