Reginei Maria îi va fi cinstită memoria prin ridicarea unui monument la Bran

Asociaţia „Fiii şi Prietenii Branului” a anunţat în data de 29 octombrie, cu ocazia aniversării a 149 ani de la naşterea Reginei Maria, începerea lucrărilor pentru ridicarea unui monument, ca omagiu adus celei mai iubite regine a României, conform  unui ziar local.

Pentru a marca începerea lucrărilor a fost organizat un eveniment în parcul central din Bran. „Regina Maria reprezintă pentru comunitatea din Bran o mamă”, a mărturisit Cosmin Feroiu, primarul localității.

Acesta a mai declarat și că: „Astăzi, când se împlinesc 149 de ani de la naşterea Reginei Maria, intenţionăm să punem piatra de temelie a unei statui, a unui bust al Reginei Maria în Parcul Central din Bran, ca să amplificăm acest eveniment şi această comuniune între noi şi Castelul Bran şi Regina Maria”.

La 1 decembrie 1920, de ziua Marii Uniri, la propunerea primarului dr. Karl Ernst Schnell, Consiliul Orășenesc al Brașovului decidea în unanimitate să ofere drept donație Majestății Sale Regina Maria a României Mari castelul Bran.

„Donaţiunea nostră voeşte să fie înainte de toate şi o expresie a veneraţiei sincere, ce o simte şi populaţia oraşului nostru faţă de marea regină care uscă lacrimile văduvelor şi orfanilor, îmbărbătează pe cei deznădăjduiţi, întinde ajutor şi mângăiere celor ce zac în suferinţă şi împrăştie binecuvântare pretutindeni unde îşi îndreaptă paşii şi prin toate acestea cucereşte cu un cuvânt irezistibil inimile populaţiei ţării întregi”, se arată pe site-ul reginamaria.org.

În 22 octombrie asociaţia a obţinut autorizaţia de construire, conform căreia lucrările sunt estimate la 15.000 de lei, iar termenul de finalizare este de 12 luni. 

Foto credit: muzeulvirtual.ro


Știri recente