Preoții de caritate din Arhiepiscopia Bucureștilor se vor întâlni în data de 23 septembrie în cadrul conferinței anuale. Tema întâlnirii de anul acesta este „Pedagogia vindecării. O analiză exegetic-naratologică”. Părintele Cosmin Pricop, decanul Facultății de Teologie Ortodoxă din București, este invitatul special al manifestării. Reuniunea preoților de caritate va debuta cu Sfânta Liturghie oficiată la…
Centrul de zi pentru copii „Sf. Mc. Sofia” al Arhiepiscopiei Bucureștilor și-a serbat miercuri ocrotitoarea. Cu acest prilej, copiii au primit în dar ghiozdane, haine și rechizite. Copiii, consilierii și sprijinitorii centrului au participat la slujba Acatistului sfintei și la o slujbă de Te Deum oficiată în paraclisul instituției de Părintele Ionuț Tutea, Consilier eparhial la…
În noaptea de vineri spre sâmbătă, pe la două dimineața, a început ploaia. A doua zi era sărbătoare mare: Înălțarea Sfintei Cruci. Părintele Protopop Ionuț Glăvan și-a dat seama că încep să crească apele și primul său gând a fost că sediul protoieriei de la Pechea, situat într-o zonă de risc din județul Galați, urma…
Sfântul Ierarh Martir Antim Ivireanul, ocrotitorul spiritual al Municipiului Râmnicu-Vâlcea, va fi cinstit de Arhiepiscopia Râmnicului, conform unui program special, desfășurat de-a lungul săptămânii 22-29 septembrie. Duminică va avea loc a 21-a Sesiune de comunicări a Centrului de Studii Medievale și Premoderne „Sfântul Antim Ivireanul”, la Centrul Cultural „Sfântul Ierarh Antim Ivireanul” al Arhiepiscopiei Râmnicului,…
Mai mulți tineri ortodocși români care trăiesc în provincia canadiană Quebec au mers în pelerinaj, în seara de 14 septembrie, la Crucea de pe Mount Royal. Dimineața, tinerii au participat la Sfânta Liturghie oficiată de Episcopul Ioan Casian al Canadei în Catedrala „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Saint-Hubert. Cu binecuvântarea chiriarhului și însoțiți de părintele…
Preotul Mărturisitor Ilarion Felea a fost pomenit miercuri dimineață la Paraclisul Facultății de Teologie Ortodoxă din Arad, instituție academică ce îi poartă numele. Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Aradului, a oficiat Sf. Liturghie împreună cu un sobor de clerici format din cadrele didactice ale facultății și slujitori ai Centrului Eparhial, în prezența…
Un eveniment dedicat muzicii psaltice va avea loc joia viitoare, 26 septembrie, la Biserica „Sf. Nicolae” din Șcheii Brașovului. Intitulat „Psaltichia brașoveană”, evenimentul include o conferință susținută de Monahul Filotheu Bălan de la Mănăstirea Petru Vodă și un concert al Corului academic Byzantion. Manifestarea va avea loc de la ora 19:00, la Biserica „Sf. Nicolae”.…
Comisia mixtă de dialog dintre Biserica Ortodoxă și Bisericile Vechi Orientale s-a întrunit zilele acestea la Cairo. Întâlnirile, organizate luni și marți, au avut loc la Centrul „Logos” al Mănăstirii „Abba Bishoy” (Sf. Paisie) din Cairo, așezământ monahal care aparține Bisericii Copte. Potrivit unui comunicat publicat de Patriarhia Ecumenică, reprezentanții Bisericii Ortodoxe și ai Bisericilor…
Guvernul României a aprobat în ședința de luni un set de ajutoare de urgență pentru persoanele afectate de inundațiile din ultima vreme. Hotărârea de guvern prevede ca fiecare familie sau persoană singură, afectate de fenomenele meteorologice deosebite, indiferent de veniturile acestora, va primi un ajutor în valoare de 10.000 de lei. În cazul pierderilor de…
Protoieria Sector 3 Capitală a oferit marți aproximativ 300 de ghiozdane cu rechizite copiilor care provin din familii cu posibilități materiale reduse. Activitatea a avut loc la sediul protoieriei din zona Pieței Universității. Copiii însoțiți de părinți au fost întâmpinați de Preotul Florin Nectarie Busuioc care i-a îndemnat să folosească înțelept timpul petrecut la școală.…
Cu binecuvântarea Mitropolitului Iosif al Europei Occidentale și Meridionale, Episcopul Ignatie al Hușilor a slujit la hramul Parohiei „Sfântul Iosif cel Nou de la Partoș și Sfântul Brendan Călătorul” din Dublin, Irlanda. În jurul bisericii românești din Dublin s-a format o comunitate care include și credincioși japonezi, germani, greci, irlandezi, canadieni, americani, polonezi, bulgari sau…
Sâmbătă va fi resfințită Biserica „Izvorul Tămăduirii” din Hlipiceni, județul Botoșani, localitatea natală a Arhimandritului Ciprian Grădinaru, Eclesiarhul Paraclisului Catedralei Naționale. Lăcașul de cult construit între 1990-1992 a trecut în ultimii doi ani prin lucrări ample de restaurare. Susținătorul principal al lucrărilor a fost Părintele Ciprian Grădinaru, a declarat pentru Basilica.ro preotul Ștefan-Cătălin Basanciuc, parohul…
Parohia Iancu Vechi-Mătăsari din București își va serba hramul în perioada 19-22 septembrie. Comunitatea este unica din Capitală ocrotită de Sf. Eustație, soția sa, Teopista, cu cei doi fii ai lor, Agapie și Teopist. Manifestările de hram vor include o procesiune cu moaștele sfântului și un concert de muzică religioasă. La evenimente vor participa și…
Preoții și credincioșii din Mitropolia Banatului au oferit elevilor din familii vulnerabile ghiozdane complet echipate, rechizite, materiale auxiliare și culegeri speciale necesare studiului, ajutoare bănești și obiecte de îmbrăcăminte cu ocazia începutul noului an școlar. De asemenea, au fost oficiate slujbe de binecuvântare pentru elevi, profesori, părinți și personalul instituțiilor școlare. Clericilor li s-au alăturat…
Misiunea ortodoxă română din Quito, Ecuador, l-a cinstit duminică pe Sfântul Iosif de la Partoș, al doilea hram al comunității. Sfânta Liturghie de hram a fost oficiată de Preotul Esteban Diaz în Capela catolică San Pedro de Chiche. La slujbă au participat aproximativ 60 de oameni, dintre care 15 persoane de alte religii care beneficiază…
Corul de Copii şi Tineret „Symbol – Jean Lupu” al Patriarhiei Române împlineşte 34 de ani de activitate prin care promovează arta, credința şi tradiția poporului român. Înființat în data de 18 septembrie 1990 de Arhid. Prof. Jean Lupu și condus în prezent de Conf. Univ. Dr. Luminiţa Guţanu Stoian, corul a reprezentat România la…
Preasfințitul Părinte Sofronie a participat luni la deschiderea oficială a Întâlnirii episcopilor catolici orientali din Europa, organizată anul acesta la Oradea, în perioada 16-19 septembrie. Cu această ocazie, Episcopul Oradiei a mulțumit pentru ospitalitatea arătată comunităților românești din vestul Europei de către Biserica Romano-Catolică. „Împreună cu E.S. domnul ministru Secretar de Stat, aici prezent, avem…
O parohie românească din Austria și una din Arad au semnat un acord de înfrățire prin care își propun să organizeze activități dedicate tinerilor din cele două comunități. Prin încheierea actului de înfrățire se dorește crearea cadrului prin care preoții și enoriașii celor două comunități, în special tinerii și copiii, să intensifice contactul pastoral prin…
Catinca Maxinesei din Sasca Mare, județul Suceava, a primit duminică Ordinul eparhial „Crucea Bucovinei”, cea mai înaltă distincție a Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, la împlinirea vârstei de 100 de ani. Ordinul i-a fost oferit în semn de recunoaștere a valorii umane și morale pe care doamna Catinca o reprezintă pentru comunitate, ea fiind un simbol…
Peste 300 de copii din comunitățile Episcopiei Covasnei și Harghitei au primit recent încălțăminte și rechizite. Acțiunea a fost coordonată de Sectorul Social Filantropic al eparhiei și a fost organizată cu ocazia începutului noului an școlar. Beneficiarii au fost identificați prin intermediul comunităților parohiale și provin din familii cu posibilități materiale reduse. Sectorul Social Filantropic…