Colegiul Național Militar „Ștefan cel Mare” din Câmpulung Moldovenesc a aniversat marți 100 de ani de la înființare. Ceremonia aniversară a reunit sute de participanți, printre care elevi, absolvenți și invitați ai instituției de formare militară.
Manifestările au inclus intonarea imnului național de către elevii instituției, testimoniale ale absolvenților și un moment artistic.
Cu această ocazie, Președintele României, Klaus Iohannis, a conferit Ordinul Național „Pentru Merit” în grad de Cavaler, cu însemn de pace, pentru militari, Drapelului de Luptă al Colegiului Național Militar „Ștefan cel Mare”.
Totodată, elevii instituției au realizat un material video care scoate la lumină viața cotidiană a elevilor de la Colegiul Național Militar „Ștefan cel Mare”, oferind o privire asupra parcursului lor de la admitere până la activitățile zilnice din colegiu.
Filmul include imagini de arhivă, creând o paralelă între trecut și prezent, și subliniază dedicarea tinerilor în procesul educațional și de pregătire. Seriozitatea cu care aceștia își desfășoară activitățile zilnice este reflectată în succesele obținute la competiții școlare și olimpiade, colegiul fiind o prezență constantă pe podiumurile concursurilor naționale.
Colegiul Național Militar „Ștefan cel Mare” – istoric
Colegiul Național Militar „Ștefan cel Mare” a fost înființat în data de 25 noiembrie 1924, la Cernăuți, prin Înalt Decret semnat de Regele Ferdinand.
Cu mai bine de 12.500 de absolvenți, colegiul este un simbol al educației militare din România. De-a lungul timpului, a fost marcat de numeroase relocări în perioada celui de-Al Doilea Război Mondial, din cauza contextului geopolitic, fiind mutat succesiv la Roman, Târgoviște, Câmpulung Muscel și Timișoara, înainte de a fi desființat în mai 1945.
În 1953, instituția a fost reînființată sub denumirea de Școala Militară Medie Nr. 1 la Câmpulung Moldovenesc, iar în 1956 a fost mutată în clădirea nou construită din garnizoana locală, schimbându-și denumirea în Liceul Militar „Ștefan cel Mare”.
Foto credit: Colegiul Național Militar „Ștefan cel Mare” din Câmpulung Moldovenesc / Facebook