PS Visarion, mesaj înainte de Ziua Dobrogei: O marcăm în duh de comuniune cu strămoșii

Preasfințitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii, a transmis un mesaj miercuri, înainte de Ziua Dobrogei, sărbătorită joi, 14 noiembrie, în amintirea reunirii acestei provincii românești istorice cu patria mamă după Războiul de Independență.

Marcăm această zi „în duh de comuniune cu strămoșii noștri”, a afirmat ierarhul, îndemnându-i pe credincioși să-i cinstească pe eroi.

„O contribuție deosebită și-a adus și Biserica Ortodoxă Română, prin slujitorii ei, prin ierarhi, prin preoți, prin călugări și prin simpli credincioși care au îmbrățișat de prima dată acest deziderat istoric al neamului nostru românesc, ca Dobrogea să revină la patria mamă”, a mai transmis Preasfinția Sa.

Mesaj integral:


În fiecare an, la 14 noiembrie, se sărbătorește revenirea Dobrogei la patria mamă, o zi luminoasă, o zi înscrisă cu litere de aur în istoria bimilenară a neamului nostru românesc.

Ziua aceasta memorabilă de 14 noiembrie ne aduce aminte de ziua de 14 noiembrie 1878, când toate năzuințele acestei părți de pământ românesc de a fi alipit pentru totdeauna, așa cum a fost dintru început, la trupul cel nedespărțit al Daciei Romane s-a împlinit.

Pământul sfânt al Dobrogei străbune a fost călcat de pașii Sfântului Apostol Andrei, cel dintâi chemat de Domnul la slujba apostoliei, a fost scăldat de sângele martirilor care au mărturisit pe Hristos și Evanghelia Sa, a fost însă răscolit de copitele cailor năvălitorilor venit din cele patru zări și iată, într-o zi istorică, s-a așezat iarăși în trupul rotund ca o pâine din trupul Patriei Mame.

Ziua aceasta are o semnificație deosebită pentru românii care sunt aici, dar și pentru celelalte naționalități conlocuitoare, pentru că, în urmă cu 146 de ani, pentru totdeauna, trupul Dobrogei revenea la trupul sfânt al Patriei Mame. Și la realizarea acestui gând și a acestui fapt istoric și-au adus contribuția românii și celelalte naționalități prin Războiul de Independență din 1878 și apoi prin evenimentele deosebite care au urmat.

O contribuție deosebită și-a adus și Biserica Ortodoxă Română, prin slujitorii ei, prin ierarhi, prin preoți, prin călugări și prin simpli credincioși care au îmbrățișat de prima dată acest deziderat istoric al neamului nostru românesc, ca Dobrogea să revină la patria mamă.

De aceea, ziua aceasta este o zi de aleasă bucurie, o marcăm de fiecare dată prin slujbă de Te Deum în sfintele biserici, dar în același timp și prin manifestări frumoase, cum a fost în urmă cu câteva clipe la Seminarul Teologic „Sfântul Ioan Casian” din Tulcea și va fi și în ziua însăși a sărbătorii, prin manifestări frumoase la monumentul eroilor, la monumentul Independenței, dar și în duh de comuniune cu strămoșii noștri care au luptat pentru împlinirea acestui fapt.

Actul de acum 146 de ani este o consecință a actului de la 1859, când cele două principate, Moldova și Țara Românească, s-au unit, și apoi va fi un corolar la 1 Decembrie 1918, când România a devenit România Mare.

Cum spuneam, slujitorii bisericești și-au adus o contribuție deosebită la menținerea românității și a idealului românesc aici, în Dobrogea.

O contribuție au avut și mocanii care au venit cu oile în transhumanță și au întemeiat localități aici, au adus cu ei cărți tipărite la Sibiu, la Blaj sau la Brașov, au întemeiat localități care dăinuie până astăzi. Așa cum spunea Nicolae Iorga, nimeni nu a făcut mai mult pentru păstrarea românismului aici, în Dobrogea, decât au făcut mocanii ardeleni care au venit și s-au stabilit aici.

Așadar, se cuvine să închinăm un gând de recunoștință tuturor celor care au luptat și au lucrat la înfăptuirea alipirii Dobrogei la patria străbună și, în același timp, să rugăm pe Dumnezeu să ne facă parte nouă, celor de astăzi, de zile binecuvântate, de pace aici, la hotarele noastre, și, în același timp, să păstrăm ca lumina ochilor din cap idealul de unitate și de independență pentru care au luptat și au murit strămoșii noștri.

La mulți ani tuturor dobrogenilor, cu prilejul Zilei Dobrogei!


Începând din 2015, românii celebrează, în data de 14 noiembrie, Ziua Dobrogei, în amintirea momentului istoric din 1878, când Dobrogea a redevenit parte din teritoriul României. Unirea Dobrogei cu România a avut loc în urma Războiului de Independenţă din 1877-1878 şi a fost consfinţită prin Tratatul de la Berlin din 13 iulie 1878.

Foto credit: Facebook / Episcopia Tulcii


Știri recente