Flux de știri
16:45basilica.ro
Învierea Domnului la Catedrala Arhiepiscopală din Roman
Câteva mii de credincioși și pelerini au ales să petreacă noaptea Sfintelor Paști la Catedrala Arhiepiscopală „Sf. Cuv. Parascheva” din Roman, acolo unde slujba Învierii a fost oficiată de Preasfințitul Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, potrivit epr.ro. Conform obiceiului îndătinat, aproape de miezul nopții,…
basilica.ro
16:36basilica.ro
Învierea Domnului, singurul început adevărat
Ca în fiecare an, ca în fiecare primăvară, intuiesc Noaptea Sfântă de Înviere ca fiind semnul unui posibil început, important, fundamental, dar greu de realizat. Știu de mult că înnoirea ar trebui să se petreacă în sensul profund al termenului, mult mai mult decât simpla evadare, superficială, din rutină și grijile cotidiene. Mai știu că…
basilica.ro
16:15basilica.ro
Sărbătoarea Învierii Domnului la Giurgiu
În ziua slăvitului praznic al Învierii Domnului, Preasfințitul Părinte Ambrozie, Episcopul Giurgiului, înconjurat de un ales sobor de preoți și diaconi, a săvârșit Sfânta Liturghie Arhierească în Catedrala Episcopală „Adormirea Maicii Domnului” din mun. Giurgiu. În cuvântul de învățătură adresat celor prezenți, potrivit episcopiagiurgiului.ro, Preasfinția Sa a vorbit despre frumusețea duhovnicească a Praznicul Învierii Domnului.…
basilica.ro
16:00basilica.ro
Martorii Învierii Domnului
Învierea lui Hristos este cel mai important lucru petrecut în istoria umanității. Ea este biruința vieții asupra morții și cea mai mare bucurie pe care a primit-o omul ca dar de la Dumnezeu după căderea protopărinților noștri Adam și Eva. Realitatea Învierii este afirmată de îngerul care vestește femeilor mironosițe venite la mormânt că Mântuitorul…
basilica.ro
15:45basilica.ro
Trăim Învierea
Mulțimile jubilau fluturând ramuri de palmier și strigau zicând „Osana Fiului lui David, binecuvântat este Cel ce vine întru numele Domnului!… Și intrând în Ierusalim toată suflarea s-a cutremurat…” (Mat. 21, 6-10), ne spune Cartea Sfântă. Iar în profețiile profetului Zaharia citim: „Iată, vine Împăratul la fiica Sionului, drept și biruitor, călare pe mânzul asinei”…
basilica.ro
15:08basilica.ro
Ce facem cu lumânarea de la Înviere ?
În noaptea de Sfintele Paști credincioșii vin la biserică, participă la slujbă și iau lumină. Lumânarea Pascală este simbolul Învierii, al biruinței vieții asupra morții. „Această lumânare arată că noi avem legătură cu Hristos cel Înviat. Plecăm cu lumânarea aprinsă acasă și ținem această lumânare de la Înviere pentru că este cea care ne-a adus…
basilica.ro
15:05basilica.ro
Sărbătoarea Învierii sărbătorit de românii din Europa de Nord
Câteva sute de români au participat de Înviere la slujba săvârșită, la 20 aprilie 2014, de Preasfințitul Părinte Episcop Macarie al Europei de Nord, în noua biserică românească din orașul Jönköping din Suedia, biserică cumpărată la 1 martie 2014 de către Parohia Ortodoxă Română „Acoperământul Maicii Domnului și Sfinții Cuvioși Daniil Sihastrul și Paisie de…
basilica.ro
15:00basilica.ro
Vecernia Învierii la Catedrala Patriarhală
În prima zi de Paști, în toate lăcașurile de cult din Patriarhia Română, se oficiază în jurul orelor 12:00 Vecernia Învierii, numită în popor și „a doua Înviere”. La Catedrala Patriarhală, duminică, 20 aprilie 2014, Vecernia Învierii Domnului a fost oficiată de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României, înconjurat de un sobor de ierarhi, preoți și…
basilica.ro
14:44basilica.ro
Acțiune social-filantropică la spitalul județean din Mun. Giurgiu
În perioada Postului Mare, Episcopia Giurgiului a desfășurat mai multe acțiuni social-filantropice, menite să aducă alinare și bucurie bolnavilor din spitale, bătrânilor internați în centrele socio-medicale și copiilor instituționalizați din casele de copii din județul Giurgiu. În acest context, sâmbătă, 19 aprilie, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Ambrozie, Episcopul Giurgiului, la Spitalul Județean din mun. Giurgiu…
basilica.ro
14:15basilica.ro
„Aceasta să faceți întru pomenirea Mea”
Fiecare prăznuire a uneia dintre tainicele lucrări mântuitoare împlinite de Dumnezeu cu noi se încununează prin săvârșirea Dumnezeieștii Liturghii. Acest lucru se aplică în mod fundamental Liturghiei Praznicului Învierii Domnului – Împărăteasă și Doamnă, Praznic al praznicelor și Sărbătoare a sărbătorilor -, moartea și Învierea Domnului fiind la temelia poruncii mântuitoare date de Acesta Apostolilor…
basilica.ro
14:00basilica.ro
Cum ajungem la starea de înviere?
Nu putem despărți desăvârșirea noastră de iubirea de oameni, de compătimirea cu ei. Pe amândouă le câștigăm pe crucea pe care ne suim împreună cu Domnul. Hristos s-a suit pe cruce atât pentru eliberarea firii Sale omenești de afectele ei de pe urma păcatului lui Adam și pentru ridicarea ei la starea de înviere, cât…
basilica.ro
13:30basilica.ro
Sărbători Pascale pentru copii aflați în nevoie
În pragul marelui Praznic al Învierii Domnului, Episcopia Sloboziei și Călărașilor, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Vincențiu, prin Centrul de Consiliere și Sprijin pentru Familiile Aflate în Dificultate (CCSFAD), coordonat de către Sectorul Social – Misionar, a organizat miercuri, 16 aprilie 2014, în sala multifuncțională din cadrul Centrului Socio-Cultural „Episcopul Damaschin”, activitatea intitulată „Sărbători pascale pentru…
basilica.ro
13:15basilica.ro
Sărbătoarea Învierii Domnului la Râmnicu Vâlcea
La Catedrala Arhiepiscopală din Râmnicu Vâlcea, pe un podium amenajat în aer liber, în noaptea de 19 spre 20 aprilie 2014, slujba de Înviere a fost oficiată de Preasfințitul Părinte Emilian Lovișteanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului, împreună cu soborul de preoți și diaconi al Catedralei Arhiepiscopale. Răspunsurile la strană au fost date de către…
basilica.ro
13:00basilica.ro
Învierea Domnului în capitala Banatului
Cu binecuvântarea Înalt Preasfințitului Mitropolit Nicolae al Banatului, la Catedrala mitropolitană „Sfinții Trei Ierarhi” din Timișoara, Slujba Învierii Domnului a fost oficiată de către Preasfințitul Părinte Paisie Lugojanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei, înconjurat de un sobor impresionant de preoți și diaconi, după cum ne-a transmis George Giurgiu. Mărețul lăcaș s-a arătat neîncăpător pentru miile de…
basilica.ro
12:45basilica.ro
Lumina Învierii la Mormântul Sfânt
În ziua Învierii lui Hristos, pelerinul aflat la Sfântul Mormânt de la Ierusalim nu mai simte nici setea, nici nesomnul și nici osteneala. Lumina Sfântă coboară, iar credincioșii trăiesc din plin suprema clipă de împlinire duhovnicească împreună cu toți cei din jur, dar și cu cei dragi purtați în gând: „Hristos a Înviat!; Adevărat a…
basilica.ro
12:37basilica.ro
S-a binevestit morților ca să vieze cu duhul†¦
Învierea Domnului este cea mai mare sărbătoare a creștinilor ortodocși, pe care o numim în cântările Bisericii „praznic al praznicelor și sărbătoare a sărbătorilor”. Ea este cel mai important eveniment care a avut loc în istoria umanității și diferențiază creștinismul de toate celelalte religii deoarece capul Bisericii Creștine, Hristos, a înviat din morți, arătându-ne că…
basilica.ro
12:15basilica.ro
Timpul pascal în viața noastră trecătoare
Anii Deniilor din copilărie s-au așezat în sipetul de aur al amintirilor, însă cu fiecare sărbătoare a Paștilor încerc o bucurie candidă și simplă, pe care o trăiesc parcă pentru întâia oară. Un sentiment de unitate, de încredere și pace te cuprinde când știi că milioane de oameni de pe toate meridianele pământului mărturisesc Învierea…
basilica.ro
12:00basilica.ro
Învierea – eveniment de o valoare universală
Călcând cu moartea pe moarte, Mântuitorul intră într-un mod de existență cu totul deosebit de acela pe care noi îl trăim în dimensiunile vieții pământești. Prin acest fapt El a deschis porțile nemuririi pentru toți oamenii. Învierea e o realitate nouă, fiind opera exclusivă a lui Dumnezeu, expresie a aceleași iubiri divine prin care lumea…
basilica.ro
11:00basilica.ro
Părintele Cleopa despre Învierea Domnului
Astăzi este ziua Învierii Domnului, biruința împăcării, surparea războiului, stricarea morții și înfrângerea diavolului. „Hristos a înviat din morți, fiind începătură (a învierii) celor adormiți” (I Cor. XV, 20) Hristos a înviat! Iubiți credincioși, Astăzi prăznuim praznicul praznicelor și sărbătoarea sărbătorilor. Astăzi este bucurie duhovnicească pretutindeni în lumea creștină. Astăzi Domnul și Dumnezeul și Mântuitorul…
basilica.ro
10:00basilica.ro
Sfântul Chiril al Alexandriei – Lumina giulgiului Învierii
N-ar fi răbdat să stea acasă această femeie atotrâvnitoare și înțeleaptă și n-ar fi părăsit mormântul, dacă teama de legea sâmbetei și de condamnarea ce amenința pe cei ce o călcau nu i-ar fi scăzut râvna, și dacă respectul față de vechile obiceiuri n-ar fi oprit-o de la ceea ce dorea foarte mult. „Iar în…
basilica.ro