Sâmbătă, 10 octombrie 2015, în cea de-a doua zi din seria manifestărilor organizate cu prilejul împlinirii a 150 de ani de la târnosirea Vechii Catedrale arădene, începând cu orele 17:00, în sala de festivități a parohiei, a fost prezentat un program artistic de către copiii Școlii de duminică ce activează în cadrul Parohiei Arad-Centru, după…
Mesajul Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, la sărbătorirea a 160 de ani de la înființarea Seminarului Teologic Liceal Ortodox Veniamin Costachi de la Mănăstirea Neamț, 12 octombrie 2015: Anul acesta, 2015, Seminarul Teologic Liceal Ortodox Veniamin Costachi de la Mănăstirea Neamț, una dintre cele mai cunoscute instituții de învățământ teologic din Patriarhia Română,…
În ciuda vremii ploioase și a temperaturii scăzute, numeroși credincioși ieșeni, dar și pelerini veniți din țară, au participat la pelerinajul Calea Sfinților, după cum ne-a precizatIoana Stoian, Referent marketing Centrul Cultural Misionar DOXOLOGIA. Ieri, în jurul orei 18.45, în debutul procesiunii Calea Sfinţilor, cinstitele moaşte ale Sfântului Ioan Gură de Aur au fost întâmpinate…
Parohia Ortodoxă Românească din Giula Mică, care aparține Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria și este închinată Sfintei Cuvioase Parascheva, și-a sărbătorit cu anticipație hramul, în Duminica a XXI-a după Rusalii (11 octombrie 2015), după cum informează Biroul de Presă al Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria. Cu acest prilej, în locașul de cult a fost săvârșită…
În zilele de 10 și 11 octombrie 2015 Preasfințitul Părinte Episcop Macarie al Europei de Nord s-a aflat în mijlocul românilor din capitala Norvegiei, Oslo. Cu acest prilej, în duminica a XXI-a după Rusalii, din 11 octombrie 2015, în biserica parohiei românești din Oslo, Preasfințitul Părinte Episcop Macarie, înconjurat de un sobor de preoți și…
Departamentul pentru copii și tineret al bisericii Sfântul Pantelimon-Foișorul de Foc din București a pregătito expoziție itinerantă de icoane pe lemn intitulatăPrietenii Ateneului Sfântului Pantelimon, după cum ne-a precizat Pr. Bogdan-Aurel Teleanu. Această expoziție va fi prezentată în premieră deDepartamentul pentru copii și tineretAteneul Sfântului Pantelimoncu ocazia sărbătorii Sfintei Cuvioase Parascheva de la Iași,cel de-al…
În Duminica a XXI-a după Rusalii, duminică, 11 octombrie 2015, Preasfinţitul Părinte Varlaam Ploieşteanul, Episcop-vicar patriarhal, s-a aflat în mijlocul credincioşilor Parohiei Adormirea Maicii Domnului din Cioceni, județul Prahova, ca delegat al Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, informează Ziarul Lumina. Aici, Preasfinţia Sa a sfinţit cu agheasmă lucrările realizate de pr. paroh Dumitru Lazăr, a sfinţit…
Moaștele Sfântului Ioan Gură de Aur au sosit duminică seara, 11 octombrie 2015, în cetatea Iașilor, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, fiind aduse de la Catedrala Patriarhală din Bucureşti de o delegaţie condusă de Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, informează doxologia.ro Delegaţia a fost întâmpinată pe Aeroportul Internațional Iaşi de un…
Biserica parohiei clujene Jucu Gară a fost resfințită de Mitropolitul Clujului sâmbătă, 10 octombrie 2015. Evenimentul a avut loc în prezența unui număr mare de preoți și credincioși, informează radiorenasterea.ro. Cea de-a șaptea zi este ziua odihnei lui Dumnezeu în care nu avem voie să facem nici un lucru. Îndemnul vine din partea Înaltpresfințitului Andrei…
În Duminica a 21-a după Rusalii, 11 octombrie 2015, Mitropolitul Clujului a binecuvântat noul iconostas al parohiei clujene Nicula. Cu acest prilej, ierarhul a oficiat și Sfânta Liturghie, în care le-a adresat celor prezenți un cuvânt de învățătură, informează radiorenasterea.ro. Pornind de la Pilda Semănătorului, Înaltpresfințitul Andrei a subliniat ca ceea ce omul cultivă, aceea…
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, Sectorul Social, Filantropic și de Misiune al Arhiepiscopiei, a desfășurat săptămâna aceasta o acțiune social-filantropică, informează site-ul oficial al eparhiei. În cadrul acestei acțiuni, preoții slujitori Olteanu Mircea Valentin și Vîlcoci Eusebiu Daniel de la Parohia Buna Vestire din municipiul Pitești au mers la casa unei…
Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, în Sala de Expoziţii Temporare a Muzeului Istoriei, Culturii şi Spiritualităţii Creştine de la Dunărea de Jos este găzduită expoziţia de sculptură “Panaite Chifu – Mystikosmidea”, a precizat Părintele Gabriel Molocea. Evenimentul este rodul unei fructuoase şi benefice cooperări între Muzeul eparhial şi Muzeul de Artă…
În Duminica a XXI-a după Rusalii, 11 octombrie 2015, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, a oficiat Sfânta Liturghie în Catedrala Arhiepiscopală din Roman, împreună cu Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, înconjurați de un sobor de preoți și diaconi, informează site-ul oficial al Arhiepiscopiei. În cuvântul de învățătură, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic a…
Credincioșii din localitatea Lupoaia, filie a Parphiei Creaca, s-au aflat, duminică, 11 octombrie 2015, în zi de sărbătoare. Aceștia au serbat în avans hramul bisericii, locașul de cult fiind pus sub ocrotirea Sfintei Cuvioase Parascheva. Cu acest prilej, Sfânta Liturghie a fost săvârșită de către Preasfințitul Părinte Petroniu, Episcopul Sălajului, a precizat Arhid. Adrian Onica.…
Sub președinția Preasfințitului Părinte Episcop Siluan, la Parohia Jaca (Zsáka) s-a desfășurat, sâmbătă, 10 octombrie 2015, cea de a doua conferință preoțească misionar-pastorală, de toamnă, din Episcopia Ortodoxă Română din Ungaria, informează Biroul de Presă al Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria. Ca de fiecare dată, conferința a fost precedată de Sfânta Liturghie Arhierească, săvârșită în…
Excelenţa Sa, Xu Feihong, ambasadorul Republicii Populare Chineze la Bucureşti s-a aflat vineri, 09 octombrie 2015, într-o vizită oficială la Galaţi, cu prilejul participării la lucrările celei de a X-a ediţii a Conferinţei „Zilele Academiei de Ştiinţe Tehnice din România”, cu tema „Dezvoltarea companiilor prin inovare”,organizată de Academia de Ştiinţe Tehnice din România, cu sprijinul…
Biserica Parohiei Delea Nouă – Calist din Protoieria Sector III Capitală a fost resfințită, duminică, 11 octombrie 2015. Slujba de resfințire a fost oficiată de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, împreună cu Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, înconjurați de un sobor de preoți și diaconi. Slujba târnosirii a fost precedată…
Biserica Ortodoxă sărbătoreşte în 11 octombrie în fiecare an pe Sfântul Ierarh Teofan Mărturisitorul, Episcopul Niceei. Cu acest prilej, Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, îşi sărbătoreşte ocrotitorul spiritual. Înaltpreasfinția Sa s-a născut la 19 octombrie 1959, în comuna Corbi, județul Argeș. A studiat la Seminarul Teologic din Craiova (1974-1979), apoi la Institutul Teologic…
Mesajul Preafericitului Părinte DANIEL, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, cu prilejul aniversării a 150 de ani de la târnosirea Catedralei Vechi a Aradului (Parohia Arad-Centru), duminică, 11 octombrie 2015: Catedrala Veche a Aradului, cu hramul Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul, aniversează anul acesta (2015) 150 de ani de la târnosire. Această catedrală, care ilustrează un veac şi…
De cinci săptămâni consecutive, grupul de voluntari de la Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului ţine trează atenţia opiniei publice prin acţiunile medicale umanitare pe care le desfăşoară în judeţul Ilfov, în cadrul Programului „Sănătate pentru sate” demarat de Patriarhia Română. Sâmbătă, 10 octombrie 2015, a venit rândul unui număr de 200 de persoane din localitatea ilfoveană…