Concert de colinde la Ploieşti

Cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, în după-amiaza zilei de duminică 20 decembrie 2015 a avut loc la Ploieşti concertul tradiţional de colinde susţinut de corala preoţilor din Protoieriile Ploieşti Nord şi Ploieşti Sud reuniţi sub bagheta dirijorului Eduard Tocan, după cum ne-a precizat Pr. Iftimi Ionuţ Dragoş.

Evenimentul aflat la a şasea ediţie s-a defăşurat în biserica Sfânta Vineri din municipiul Ploieşti şi s-a bucurat ca de fiecare dată de apreciarea unui număr mare de ploieşteni care la îndemnul păstorilor lor au patricipat în număr deosebit de mare la acest popas duhovnicesc.

Delegatul Prefericitului Părinte Patriarh Daniel la acest eveniment a fost Presfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor.

În cuvântul de învăţătură rostit la sfârşitul recitalui de colinde, Preasfinţia Sa a evocat împortanţa deosebită în iconomia mântuirii a praznicului Naşterii Mântuitorului nostru Iisus Hristos, subliniind faptul că dintre toate praznicele Bisericii Căciunul este cel care trezeşte în inimile tuturor creştinilor dorinţa de a fi mai buni, de fi alături de cei aflaţi în suferinţe şi nu în ultimul mul rând de a fi alătuiri de cei dragi. Vestirea Naşterii Domnului prin cântec, a mai arătat Preasfinţia Sa, este de origine îngerească, îngerii fiind cei dintâi colindători care au adus păstorilor din mărginimea Betleemului vestea cea bună a venirii în lume a Fiului Lui Dumnezeu. De asemenea, Preasfinţitul Părinte Timotei i-a îndemnat pe toţi cei prezenţi la o intensificare a lucrării filantropice a creştinilor în aceste zile de sărbătoare în care suntem chemaţi la cercetarea şi ajutorarea celor aflaţi în suferinţe şi în lipsuri.

Alături de Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul s-au aflat Părinţii Protoierei Matei Adrian de la Protoieria Ploieşti Nord şi Mihăiţă Stroe de la Protoieria Ploieşti Sud. Din partea oficialităţilor locale a fost prezentă doamna Rodica Praschiv, prefect al judeţului Prahova.

Comentarii Facebook


Știri recente