Festivalul de Carte Veche, organizat duminică la Mănăstirea Bogdana din Rădăuți, județul Suceava, a readus în atenția publicului patrimoniul scris al Bisericii prin conferințe, lansări de carte și prezentarea unor valoroase tipărituri bisericești.
Evenimentul a debutat cu mesajul de bun venit adresat participanților de părintele Ciprian Blaga, consilier eparhial la Sectorului Cultural al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților.
Clericul a evidențiat misiunea festivalului de a readuce în atenția publicului tezaurul scris al Bisericii și a amintit că mănăstirile și centrele bisericești au fost, de-a lungul timpului, adevărate focare de cultură, în care au fost copiate, traduse și tipărite primele cărți românești de cult.
Remediul duhovnicesc al însingurării culturale
Momentul central al manifestării a fost conferința „Cartea scrisă – remediul duhovnicesc al însingurării culturale”, susținută de părintele Constantin Valer Necula, profesor universitar în cadrul Facultății de Teologie Ortodoxă din Sibiu.
Părintele profesor a subliniat că lectura contribuie la păstrarea sănătății sufletești și intelectuale, iar cultura și credința transmit, dincolo de informație, memorie, comuniune și viață. Totodată, a descris biblioteca drept o „chilie culturală”, în care omul poate regăsi dialogul cu autorii și cu istoria.
În cadrul festivalului au fost lansate mai multe volume dedicate patrimoniului teologic și omiletic românesc.
Printre acestea s-a numărat și lucrarea „Decaloguri la praznice, Sfinte Taine, ierurgii și icoane făcătoare de minuni. Repere morale pentru dobândirea sfințeniei”, semnată de Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, alături de alte două volume coordonate de părintele profesor Constantin Valer Necula, dedicate predicii ortodoxe românești.
Recunoștința meritelor
Manifestarea a inclus și un recital de muzică veche susținut de arhid. Ieremia Sărmaș, acompaniat de prof. Romeo Grosu, precum și conferirea unor distincții eparhiale. Părintele Constantin Valer Necula a primit Ordinul „Sfântul Ierarh Iacob Putneanul”, iar lectorul Alexandru Prelipcean a fost distins cu Ordinul „Crucea Bucovinei”, cea mai înaltă distincție a Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților.
În cadrul evenimentului au fost premiați și câștigătorii celei de-a doua ediții a Concursului Eparhial „Cele mai îngrijite biblioteci și arhive parohiale”, organizat pentru a încuraja conservarea și valorificarea patrimoniului documentar din parohii.
La final, participanții au vizitat expoziția de carte veche amenajată în Muzeul Mănăstirii Bogdana, care a reunit tipărituri bisericești, sigilii și reproduceri ale unor miniaturi din Psaltirea realizată în anul 1616 de Mitropolitul Anastasie Crimca. De asemenea, au putut descoperi cele mai recente apariții editoriale ale Editurii Crimca a Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților.
Foto credit: Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților





