Dumitru şi Dumitra fac parte din categoria celor mai vechi şi frecvente prenume româneşti şi îşi au originea în termenul de origine grecească Demetrios, la feminin Demetria.
Din punct de vedere istoric, numele îşi are izvorul în cultul zeiţei Demetra, care a fost tradus prin „pământul-mamă”.
Popularitatea numelui Demetrios, foarte răspândit în Grecia Antică, rezidă în faptul că martirii de la începutul creştinismului, dar şi în secolele următoare, au purtat acest nume.
Sf. M. Mc. Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, Sf. Mc. Dimitrie, diaconul din Sirmium, Sf. Mc. Dimitrie care face parte din cei 10 Sf. Mc. care au mărturisit pentru icoana lui Hristos, Sf. Cuv. Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor sunt doar câţiva dintre sfinţii care au contribuit la creşterea notorietăţii acestui nume.
Dumitru în limba română
Acest nume este foarte vechi în limba română, iar variantele vechi populare menţionează de sărbătoarea sfântului Sâmedru, Sămedru, Simidriu, Sămetru, similar cu procesul întâlnit în sărbătoarea Sf. Ioan, Sân-Ioan, Sân-Ian, Sânzean etc.
Forma Dumitru a fost atestată în Ţara Românească la 1387. După aproape un secol, în 1469, este atestată forma diminutivală Dima, care ulterior a devenit nume de familie.
Programul Sărbătorii Sf. Cuv. Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor
Varianta Dimitrie nu este atestată în această formă în limba veche, ci în formele paralele cu Dumitru, Dimitru, Dimitra, Dimitran, Dimitrana, Dimitrescu, Dimitriu, Dumetru, Dumetraş, Demetru, Demetriescu. De la forma veche Dumitru, Dumitra, Dumitran, Mitran, Mitrană, Mitrana, Mitana, Dumitraş, Dumitraşco, Dumitraşcul, Dumitraşin.
La acestea se adaugă o mulţime de forme diminutivale numeroase: Mitrea, Mitra, Mitu, Mitul, Mita, Mită, Miti, Mitac, Mitacu, Mitache, Tache, Mitachi, Tachi, Mitea, Mitescu, Mitică, Tică, Ticu, Mitoi, Mituş, Dumitrache, Dumitraş, Dumitrei, Dumitrică, Mitrică, Dumitriţă, Mitriţă, Dumitruş, Dumitrucu, Trucu, Trucă, Tucă; Sanctus Demetrius: Sămetru, Sămedreu, Sâmedru, Simiedriu, Sâmedrea, Sumedru, Sumedrea, Simedru, Simedriu, Simedrea, Medru, Medra, Medru, Medrea; la arom. Mitri, Mitruş, Mitu, Mitea etc.
*Informaţii preluate din volumul semnat de Aurelia Bălan-Mihailovici: „Dicţionar onomastic creştin”, Editura Minerva, Bucureşti, 2003, pp. 153-158.
Citeşte şi alte articole de tip Factbox:
- De Ziua Hispanităţii, vă prezentăm Episcopia Spaniei şi Portugaliei în câteva cifre
- Scurt istoric al Titlului de Locțiitor al Tronului Cezareei Capadociei
- Ce semnifică întronizarea ierarhului?
Foto credit: Basilica.ro
Abonează-te la newsletter şi fii la curent cu noutăţile
Vă mulțumim că citiți Basilica.ro.
