Energizante sau apă? Parcul de distracții sau ulițele pădurii? Un thriller 3D cu cele mai diverse efecte sonore și imagini extraordinare sau un film alb-negru, eventual și mut? Multe experiențe sunt foarte interesante, și mai ales tentante, însă nu toate ne ajută cu ceva în mod real. Mai mult, prin aceste experiențe riscăm să alunecăm cel mai adesea pe terenuri mișcătoare fără să ne dăm seama și să nu știm cum să mai ieșim din ele.
Cameleonismul marketingului devine din ce în ce mai eficient și genial prin faptul că reușește să se adreseze aproape oricărei categorii de oameni, tratând pe fiecare într-un mod foarte (pseudo-) personal. Marketingul știe să se promoveze pentru că se pune la dispoziția slăbiciunilor noastre, intuiește punctele de atracție, știe cum să intre pe sub pielea fiecăruia, cum să facă din produsele sale un nou mijloc de deviere de la sensul existenței umane și o cale de dis-tragere (sau distracție) a atenției de la inima noastră, desigur – în firescul ei de înaltă ținută. Întregul arsenal de care dis-pune nu face altceva decât să spună poftelor noastre – „Da, sunteți bune. Exprimați-vă. Îndrăzniți să cereți, să cunoașteți, să încercați. Nu vă inhibați! Cine nu încearcă este slab”. Accentul exagerat acordat senzorialului se traduce, în fapt, ca o suprasolicitare a simțurilor astfel încât acestea să devină la un moment dat efectiv manipulate, să răspundă comenzilor stimulilor exteriori în mod automat, iar asta pentru că mintea ajunsă la un grad ridicat de stres – din partea acestor stimuli (nefirești simțirii) – nu mai este în starea de a raționa. Însă această manipulare reprezintă consecința inerentă a alegerii noastre, ceea ce înseamnă că avem și capacitatea de a opta să nu ne lăsăm determinați de simțurile noastre. Ține de noi să știm să ne exersăm puterea și libertatea.
Antrenarea percepțiilor și concentrarea atenției
În sprijinul exercițiilor de atenție vin și argumentele din știință, în special din psihologie și ne-uroștiințe. Un articol despre stimuli și atenție descrie cum anumiți factori contribuie la plasticitatea reprezentărilor vizuale. Autorii studiului sugerează că semnalele de răspuns ale atenției ajută la procesul de învățare pentru că permit plasticitatea trăsăturilor relevante ale informațiilor cu care intră în contact, în detrimentul celor nesemnificative, a căror plasticitate o suprimă. În acest sens, este foarte important să ne antrenăm percepțiile ca să poată înregistra atenția pe ceea ce ne interesează în mod direct. De pildă, un florar pasionat va distinge cu ușurință florile între ele după anumite trăsături definitorii, care însă devin imperceptibile pentru cineva care nu și-a cultivat a-ceastă sensibilitate. Cu alte cuvinte, acuitatea percepțiilor se dobândește prin exercițiul unei atenții concentrate1.
S-a demonstrat în mai multe rânduri că învățarea pe baza percepțiilor prin experierea repetată este eficientă totodată și în educație, cu atât mai mult cu cât se încadrează în memoria de lungă durată. Studiul mai menționează că totuși antrenarea regulată a văzului, spre exemplu, pe o anumită regiune din câmpul vizual nu înseamnă că îmbunătățirea performanței se poate generaliza și aplica astfel altor puncte de interes din acel câmp vizual. De aceea, rolul atenției selective devine foarte important pentru anumite forme de învățat, însă nu și pentru altele. Atenția selectivă poate recunoaște un obiect care a fost deja învățat – printr-un exercițiu repetat -, însă adesea neglijează un obiect diferit, nou, care face parte din altă arie de interes. Așadar, atenția selectivă presupune focalizarea doar pe una dintre trăsăturile obiectivului, nu și pe alta – chiar de ar avea aceeași frecvență a prezenței în peisaj -, astfel încât își dezvoltă sensibilitatea față de trăsătura învățată. În acest context, se poate determina dacă o trăsătură a unui obiect provoacă plasticitatea sau nu. Astfel, „ariile corticale responsabile cu selectarea răspunsului dau un feedback ariilor sen-zoriale prin faptul că relevanța obiectelor pentru comportament este reprezentată mai proeminent decât cele nerelevante”2.
Acest studiu confirmă astfel capacitatea de a ne educa atenția selectivă în funcție de ceea ce ne interesează, printr-un ritm regulat. Cu ceea ce ne obișnuim atenția, cu aceea ne hrănim mintea, iar mintea transmite informația inimii. Iar dacă ne deprindem să contemplăm ceva anume, inima își va găsi odihna în acel ceva, chiar dacă ființial se poate să se simtă stresată pentru că omul poate schimba artificial firescul său în funcție de deprinderile actualizate sau, din contră, poate reveni la un firesc al oricărui suflet, indiferent de gene (la firea după har).
Sensul dispoziției și al mediului în atenția holistică
Pe de altă parte, există studii care demonstrează că uneori învățarea se bazează pe un alt tip de atenție, integratoare de astă dată, în stare să reconfigureze o anumită imagine, o amintire în func-ție de mediul ei captat la momentul observării de către cineva. Iar în acest context, învățarea se realizează prin asocierea diferitor stimuli paraleli, spre exemplu, unul vizual cu unul auditiv sau olfactiv. Sigur, mai sunt și situații, tot de tip holistic, care activează învățarea pe bază de receptivitate la nou, unde stimulii se orientează îndeosebi spre informația recentă, inclusiv detalii de finețe, când observatorul memorează întreaga secvență dintr-o singură clipire, adică într-un interval de timp foarte scurt memorează un cumul impresionant de informații, dar – atenție! – datorită modului lor de dispunere într-un mediu anume. Un exemplu relevant este un episod din viață care ne marchează, o secvență de film (sau chiar un film întreg), un recital, tonul cuiva, o replică, orice care ne șochează sau atrage efectiv atenția. Mai simplu spus, creierul reușește să interpreteze adecvat un eveniment atunci când îl contextualizează într-un anumit cadru, când îl percepe în complexitatea sa, și de aceea este foarte semnificativ momentul sau dispoziția (starea) în care se înregistrează evenimentul respectiv3.
În cele din urmă, aceste constatări sugerează, între altele, că atenția – fie că vorbim de atenția selectivă, fie că ne referim la cea holistică sau alta – depinde atât de experierea personală a vieții, cât și de libertatea de alegere, libertatea asumată împreună cu consecințele sale. Desigur, de-a lungul experienței învățăm că tipurile de atenție se îmbină între ele, dar este foarte semnificativ cum dispunem de aceste aranjamente, care sunt prioritățile atenției noastre și care sunt cadrele fotografiate în mintea noastră, ulterior cugetate și transmise mai departe inimii. Pentru că inima este foarte sensibilă și ia forma gândurilor, cel mai adesea, și își însușește anumite stări, atitudini sau dispoziții (mișcări) lăuntrice preluate din exterior în funcție de filtrul nostru de selecție și de capacitatea de concentrare a atenției.
Libertatea de alegere în ascetica ortodoxă
În acest sens, ni se pare edificatoare observația Sfântului Maxim Mărturisitorul referitoare la discordanța dintre pomul vieții și pomul cunoașterii binelui și răului. Desigur, pomul reprezintă mai curând o metaforă pentru omul care experiază viața sau cunoașterea. Pentru că pomul vieții prefigurează mintea, înțelepciunea, adică „puterea de a distinge între cele spirituale (inteligibile) și cele supuse simțurilor (sensibile)”4, între cele veșnice și cele efemere, putere care îl conduce pe om spre alegerea vieții. Pe când pomului cunoașterii ca expresie a simțirii (dominarea simțurilor) îi este atribuită puterea de a deosebi plăcerea de durerea trupului, încercând desigur să manipuleze voința omului spre un confort așa-numit personal, care îi aduce în cele din urmă moartea, pierde-rea capacităților duhovnicești (în lipsa exersării acestor capacități). Practic, Dumnezeu i-a lăsat omului posibilitatea de a alege și de a fi așa cum voiește. Pomul vieții îl reprezintă pe omul care ascultă, care se încrede în iubirea Tatălui său, în timp ce pomul cunoașterii tentează prin estetica lui și provoacă ne-ascultarea pentru ca omul să guste el însuși din cunoaștere spre propria afirmare, adică nu-i este de ajuns iubirea și uită că iubirea aduce cu sine și cunoașterea, dar o cunoaștere în duhul smereniei, îndreptată tot spre iubire. Omul este în funcție de ceea ce alege: să fie sau să cunoască prin sine.
Note: 1 Perceptual learning rules based on reinforcers and attention, Pieter R. Roelfsema, Aarjen van Ooyen, Takeo Watanabe, 2010, http://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC2835467/
2 Ibidem
3 The link between Brain Learning, Attention and Consciousness, Stephen Grossberg, http://www.cns.bu.edu/Profiles/Grossberg/Gro1999ConCog.pdf
4 Filocalia românească, vol. 3, Sfântul Maxim Mărturisitorul, Ed. Humanitas, București, 2009, p. 146.
(Articol realizat de Marta Grădinaru și publicat în „Lumina de Duminică” din data de 3 februarie 2013)
