„Aici e cheia de boltă a dialogului, a Evangheliei, căci Iisus i se dezvăluie ei spunând direct: Eu sunt, Cel ce vorbesc cu tine. Cea mai mare taină al credinței nu este vestită direct ucenicilor, ci mai întâi acestei femei străine, anonime”, a spus Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop vicar patriarhal, în Duminica Samarinencei, la Catedrala Patriarhală.
„Să nu uităm că prima lecție de cateheză creștină, de predică, o datorăm acestei femei samarinence. Înaintea apostolilor, ea a fost prima care L-a vestit, care L-a propovăduit pe Hristos într-o cetate, și, deși a folosit cuvinte simple, a adus întreaga cetate la Hristos.”
Ierarhul a amintit contextul cultural în care a avut loc conversația Mântuitorului cu samarineanca: „Iudeii nu aveau amestec cu samarinenii. Și aceasta nu e totul. Era și împotriva normelor morale ale acelor vremuri ca un bărbat să intre în vorbă cu o femeie străină, singură, într-un loc public”.
„Și totuși Iisus are aici, cu această femeie străină, cel mai lung dialog pe care îl întâlnim în toate cele patru Evanghelii.”
Aceasta arată că „Vestea Bună a mântuirii, adusă de Hristos, nu este destinată doar poporului ales, ci este destinată în mod universal tuturor popoarelor, inclusiv celor de alt neam și de altă credință decât poporul iudeu”, a explicat Preasfinția Sa.
Setea lui Iisus
„Fragmentul din Evanghelia de azi Îl prezintă pe Iisus însetat și obosit, la amiază, la ora cea mai fierbinte din zi, lângă o fântână, cerând femeii samarinence apă pentru a se răcori. Este o imagine a smereniei lui Dumnezeu”, a spus episcopul vicar patriarhal.
„Setea lui Iisus, de fapt, nu este doar fizică, ci exprimă arșițele cele mai profunde ale iubirii Sale de oameni. Această sete a ieșit la iveală în momentul culminant al răstignirii Sale pe Cruce, acolo unde, înainte de a-Și da duhul, Iisus va spune: Mi-e sete.”
Iisus, duhovnicul delicat
Dialogul cu samarineanca „este un model de misiune a Bisericii, pentru că scoate în evidență pedagogia lui Iisus de a intra în inima omului și a-i schimba, a-i înnoi viața”, a continuat Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul. „Iisus cere un semn minim de ospitalitate, pentru ca apoi să poată oferi plinătatea darului Său.”
„Iisus o determină pe femeie să-și vadă viața trăită oglindită ca într-o apă limpede. Iisus, fără a fi acuzator, fără a o jigni pentru viața ei dezordonată, o invită, o atrage parcă, să-și descopere o altă imagine, ca și cum i-ar pune înainte o icoană, un chip ce ar putea fi al ei dacă s-ar elibera de păcatele, de rănile și cicatricile care-i desfiguraseră chipul autentic; ca o naștere nouă prin credință și pocăință, din apă și din duh, așa cum i-a spus lui Nicodim.”
„Are răbdare chiar și atunci când femeia încearcă, prin diversiune, să schimbe cursul discuției. El nu vrea să o reducă la tăcere, să o pună în încurcătură, să o umilească, ci caută cu delicatețe o rază de lumină spre inima ei. O determină să iasă din orizontul obișnuit, din preocupările, din cotidianul trăit sub ochii, sub judecățile și condamnările celorlalți”, a precizat părintele episcop vicar patriarhal.
„Și noi trăim adeseori, asemenea femeii samarinence, în repetitivul preocupărilor și păcatelor cu care ne-am obișnuit. Parcurgem mereu același drum, scoatem apă din fântână, umplem, ducem acasă. Și mâine va fi ca astăzi. Totul după același rol”, a observat Preasfinția Sa. „Însă, întâlnirea noastră cu Iisus ne surprinde, ne străbate cotidianul ca o lumină intensă, ne zguduie așa-zisa normalitate a vieții.”
Cum devenim izvor de apă vie
„Iisus, ca duhovnic iscusit și cunoscător al sufletului, oferă înainte de toate apa cea vie. Mai întâi El descoperă frumusețea darului Său, apoi semnalează obstacolele care împiedică primirea darului”, a mai spus Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul.
„De ce femeia samarineancă și-a abandonat ulciorul la fântână și a alergat în cetate să vestească lumii că L-a întâlnit pe Hristos, Mântuitorul lumii? Pentru că Hristos deja săpase în inima ei izvor de apă curgătoare, spre viață veșnică.”
„Să ne ajute Bunul Dumnezeu să învățăm de la această femeie samarineancă ce înseamnă taina întâlnirii cu Hristos, Care, din iubire de oameni, dăruiește celor ce se pocăiesc de păcate apa cea curgătoare spre viața veșnică”, a spus episcopul vicar patriarhal în încheire.
„Să devenim asemenea ei mărturisitori ai întâlnirii cu Hristos la fântâna Euharistiei, adică a Împărtășaniei cu Trupul și Sângele lui Hristos, să-I recunoaștem glasul lui Iisus din Evanghelie, care ne spune și nouă: Eu sunt, Cel ce vorbesc cu tine, și să mărturisim împreună cu locuitorii cetății Sihar: Credem nu numai pentru cuvântul femeii, ci credem pentru că noi înșine am auzit și știm că El este cu adevărat Hristosul, Mântuitorul lumii. Amin!”
Foto credit: Arhiva Basilica.ro / Mircea Florescu
