Eroii români căzuți pe teritoriul Bulgariei au fost comemorați la Sofia

Ambasada României în Bulgaria și Biroul Atașatului Apărării au organizat joia trecută, la Cimitirul Central din Sofia, o comemorare a eroilor români căzuți pe teritoriul Bulgariei.

Au participat reprezentanți ai conducerii Forțelor Armate ale Bulgariei, ai Ministerului Apărării, ai Ministerului de Externe, ai Academiei Militare „G. Rakovski” din Sofia, ambasadori și membri ai corpului diplomatic acreditat la Sofia, precum și membri ai comunității române din Bulgaria.

Au mai fost prezenți corpul atașaților apărării reprezentând mai multe state NATO, UE și partenere, constituiți într-o asociație condusă de atașatul român al apărării, și militari români.

ES Brânduşa Ioana Predescu, Ambasadoarea României în Bulgaria, a subliniat importanța cinstirii memoriei eroilor români și și-a reafirmat respectul față de sacrificiul acestora.

Excelența Sa și-a exprimat recunoștința față de autoritățile bulgare pentru cooperarea militară exemplară între cele două state vecine, partenere NATO și UE, și pentru sprijinul acordat în îngrijirea cimitirelor și monumentelor de război dedicate soldaților români căzuți la datorie pe teritoriul Bulgariei.

Slujbă și depunere de flori

Ambasada României la Sofia a organizat o ceremonie comemorativă pentru cei peste 13.000 de eroi români care au luptat pe teritoriul Bulgariei de-a lungul timpului – mulți dintre ei căzuți în Războiul de Independență. Foto: Ambasada României în Rep. Bulgaria

Slujba de pomenire a eroilor români a fost oficiată de Pr. Neluțu Oprea, parohul Bisericii Ortodoxe Române „Sfânta Treime” din Sofia, biserică ce deservește neîntrerupt, de peste un secol, comunitatea română din Bulgaria.

Ceremonia s-a încheiat cu depunerea de coroane și flori în memoria eroilor români.

Asociația de Caritate „Camarazii” din Armata României le-a oferit participanților la ceremonie bujori românești – declarați floare națională a României, bujorii au fost recent adoptați ca simbol al sacrificiului suprem făcut de eroi.

Context istoric

Peste 13.000 de soldați români și-au dat viața pe teritoriul Bulgariei de-a lungul timpului, inclusiv în Războiul Ruso-Turc din 1877-1878, când soldați ai ambelor nații au luptat umăr la umăr pentru eliberarea Bulgariei și independența României de sub dominația otomană.

Ziua Eroilor coincide în România cu sărbătoarea Înălțării Domnului, conform unei vechi inițiative a Bisericii Ortodoxe Române. În această zi sunt comemorați eroii atât de către preoții români din țară, cât și de cei din jurul granițelor și din diaspora.

Foto credit: Facebook / Ambasada României în Republica Bulgaria


Știri recente