„Cuvântul meu pastoral de Înviere din acest an al mântuirii 2020 va fi altfel”, anunță în deschiderea mesajului pascal Episcopul Macarie al Europei de Nord.
„Căci altfel este și prăznuirea Sfintelor Paști”, subliniază ierarhul.
„Este o prăznuire tristă și pustie, pentru că tu, iubite frate, iubită soră, nu ești aici. Cum poate fi praznicul praznicelor, sărbătoarea sărbătorilor, bucuria bucuriilor, prilej de tristețe? Da, este prilej de tristețe atunci când cel chemat să primească Sfânta Lumină, atunci când cel pentru care spunem: Cu credință și cu dragoste să vă apropiați, lipsește. Adică atunci când tu, iubite frate, iubită soră, nu ești aici, de față”.
„Tristețea ne-a cuprins inimile pentru că toate acestea sunt pentru tine. Acest mare praznic, acest mare ospăț, cum îi spune Sfântul Ioan Gură de Aur, este întins pentru noi toți, pentru mine și pentru tine, iubite frate și iubită soră. Da, Hristos a înviat pentru mine și pentru tine, iar Sfânta Lumină a venit pentru mine și pentru tine. Pentru că tu și cu mine suntem, împreună, mădularele Bisericii”.
„Eu, slujitorul altarului, sunt neîntreg fără tine, iar tu, fără mine, fără slujitorul altarului, ești nedesăvârșit”, mărturisește Preasfinția Sa.
PS Macarie spune că separarea din aceste zile este dureroasă. „O izolare impusă pe temeiuri omenești, slabe, contestabile, ca orice temei izvorât din înțelepciunea acestui veac”.
„Noi știm că cel care desparte, care separă este, în ultimă instanță, diavolul, stăpânitorul acestei lumi (Ioan 14, 30). Cel care ne izolează unul de altul și ne lipsește de comuniune. Cel care ne separă de Hristos și de Sfintele Taine. Cel care ne închide în mormântul carantinei”.
„Ne ferim, la sfatul împăraților pământului (Apocalipsa 18, 9), unul de altul, în numele izbăvirii de un virus, însă cine ne ferește de frica și de așteptarea celor ce au să vină peste lume? (Luca 21, 26) De alienarea, disperarea, singurătatea, sentimentul de abandon și de părăsire pe care prea mulți dintre noi, iubite frate și iubită soră, le simțim în aceste zile?”.
Ierarhul amintește că Biserica a trecut prin plăgi, epidemii mult mai grave și molipsitoare decât ceea ce trăim astăzi, iar „înaintașii noștri au traversat aceste grele încercări, înfruntându-le creștinește, prin rugăciune, prin procesiuni, prin cinstirea icoanelor Maicii Domnului și a sfintelor moaște ale sfinților ocrotitori. Astfel au fost izbăviți, s-au ridicat, viața a mers mai departe, lumea nu a stat pe loc”.
„Contagierea” cu Lumina Învierii
Părintele episcop reclamă că lumea actuală „l-a scos pe Dumnezeu din centrul ei și pentru ea Liturghia este o oarecare adunare publică cu grad ridicat al riscului de infectare” și deplânge situația românilor ortodocși care sunt „arătați cu degetul și puși la stâlpul infamiei”.
„Și pentru ce? Pentru a fi lăsați să luați lumină unul de la altul, pornind de la altarul Bisericii, respectând regulile”.
„O ocazie de a uni România, cu un lanț al luminilor Învierii, trecute de la unul la altul, a fost transformată într-un prilej de intimidare a celor credincioși”, subliniază ierarhul.
„O ocazie de a contrapune contagierii patologice, ‹contagierea› cu Lumina Învierii, adică un eveniment care ar fi adus seninătate, pace, încredere pentru toți, nu doar pentru cei credincioși, a fost prezentat ca un eveniment ce va produce ‹înmormântări› Vai, ce înșelare! Vai, ce greșeală!”.
Preasfințitul Părinte Macarie spune că „Da, iubiții mei, este pandemie”. Însă „leacul” născocit acum „provoacă o infodemie dezlănțuită asupra lumii: confuzie, tulburare, groază, revoltă, frustrare, neliniște”.
„Și tot cei care l-au născocit ne ‹liniștesc› spunându-ne că e doar începutul, că lumea nu va reveni la cele dinainte, că vom trăi într-o ‹nouă normalitate›. Care să fie aceasta? O lume stăpânită de și prin frică? O lume a interdicțiilor? Ce loc vom avea noi, credincioșii, și adunările noastre în casa Domnului într-o astfel de lume?”.
Răul nu se poate permanentiza. Hristos nu-și abandonează prietenii!
Cu toate acestea, PS Macarie precizează că „soluții concrete și rețete de supraviețuire e greu – și chiar riscant – să dai”.
„Însă vreau să te încredințez din toată inima de aceasta”, spune părintește ierarhul: „Dumnezeu nu ne va părăsi! Hristos nu-și abandonează prietenii! Maica Domnului nu-și uită fiii lacrimilor sale! Sfinții ocrotitori nu-și vor astupa urechile! Chiar și când ne simțim părăsiți, abandonați, Hristos este alături de noi”
„Așadar, va fi o cale pentru noi! Vom primi răspuns dacă ne vom ruga! Lacrimile noastre nu vor fi trecute cu vederea!”
„Orice va fi, trebuie să-ți aduci aminte, frate și soră, că răului i s-a pus cruce acum două mii de ani”.
„Oh, da, Dumnezeu multe poate îngădui. A îngăduit răstignirea Fiului Său. A îngăduit foamete cruntă și alte grele încercări. A îngăduit căderea Constantinopolului. A îngăduit cumplitele temnițe comuniste. Credința noastră nu e naivă. Am văzut de ce e în stare omenirea când se află sub puterea celui rău. Însă toate acestea au avut un sfârșit”.
„Răul nu se poate permanentiza. Nu se poate înveșnici decât dacă-l lăsăm să ne guverneze sufletele, decât dacă ne facem părtași lui. De aceea, lupta noastră este să ne eliberăm de păcat și să ne unim cu Hristos. Căci, de vom trece prin Golgota, vom fi și răstigniți; iar de vom fi răstigniți, vom și muri pe cruce; vom fi și înmormântați, însă vom fi și înviați”.
Vezi textul complet pe site-ul oficial al Episcopiei Europei de Nord.
Sursă foto: Doxologia
