Episcopul Canadei a vorbit la Windsor despre libertatea creștinului de a-și lua crucea

Episcopul Ioan Casian al Canadei a vorbit duminică la Windsor despre libertatea creștinului de a-și lua crucea și de a urma lui Hristos.

„Sfânta Cruce ne aduce aminte, așa cum ne spune Sfântul Apostol Pavel în Epistola către Galateni, că mântuirea nu este obținută din faptele Legii ci din credința în Iisus Hristos. Aceasta înseamnă că Sfântul Apostol Pavel reia aceeași idee care ne apare și în Evaghelia de la Marcu, care repetă cuvintele Mântuitorului nostru Iisus Hristos: cel care vrea, omul care dorește, să vină după Mine să se lepede de sine, să-și ia crucea și să-mi urmeze Mie!”, a spus ierarhul.

Preasfinția Sa a spus că aceștia sunt cei trei pași importanți pe care Mântuitorul îi recomandă celor ce vor să meargă pe urmele Lui.

„«Cel care dorește să vină după Mine» este o invitație. Credința creștină este invitație, este o alegere liberă, nimeni nu poate să forțeze pe altcineva să devină creștin. Este o alegere în toată libertatea”, a adăugat PS Ioan Casian.

Episcopul Ortodox Român al Canadei a mărturisit bucuria de a fi în rugăciune și unitate la început de An bisericesc în comunitatea românească din Windsor, „în jurul Sfintei Cruci”.


La Parohia „Pogorârea Duhului Sfânt” din Windsor, Ontario, ierarhul român a fost întâmpinat cu flori de cei mai tineri membri ai parohiei.

Părintele Episcop a oficiat Sfânta Liturghie împreună cu Protos. Corneliu Andrașco, slujitor al Catedralei Patriarhale din București, aflat în vizită în Canada, și cu Pr. Paroh Nicolae Codrea.

La final a fost oficiată o slujbă de pomenire în memoria celor care au făcut parte din Reuniunea Doamnelor care s-au mutat la Domnul precum și pentru membrii fondatori ai parohiei.

La agapa de după slujbe, preotul paroh a anunțat că în perioada următoare biserica parohială va intra întru amplu proces de restaurare și i-a îndemnat pe toți cei prezenți să susțină acest demers.

Foto credit: Episcopia Canadei

Comentarii Facebook


Știri recente