Episcopia Basarabiei de Sud are doi noi duhovnici

Preasfințitul Părinte Veniamin, Episcopul Basarabiei de Sud, a hirotesit doi duhovnici, duminică, în Catedrala Eparhială „Sfântul Ierarh Dionisie și Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” din Cahul.

Părintele Constantin Pleșca și părintele Mihail Vadaturskyi sunt cei doi slujitori care au primit această responsabilitate după finalizarea perioadei de practică liturgică și promovarea examenului de maturitate duhovnicească.

În omilia rostită de Episcopul Basarabiei, Preasfinția Sa a evidențiat misiunea deosebită a duhovnicului ca martor al pocăinței și chip al iubirii milostive a lui Hristos.

Ierarhul a subliniat importanța discernământului în pastorație, arătând că duhovnicul trebuie să îmbine dreptatea cu mila și acrivia cu pogorământul, astfel încât canonul să nu devină o povară, ci un mijloc de vindecare sufletească.

Totodată, noii duhovnici au fost îndemnați să aprofundeze constant învățătura Sfinților Părinți și rânduielile canonice ale Bisericii, aplicându-le cu înțelepciune în contextul vieții actuale a credincioșilor, marcată de diverse dificultăți și slăbiciuni.

Foto credit: Episcopia Basarabiei de Sud


Știri recente