În Pastorala de Paști, Episcopul Gurie al Devei și Hunedoarei readuce în atenție Pilda Fiului Risipitor (Luca 15:11-32) și transmite mai multe îndemnuri către părinți și copii.
Ierarhul a ales această pildă pentru a evidenția tematica anului 2020, proclamat drept „Anul omagial al pastorației părinților și copiilor” în Patriarhia Română.
Vă prezentăm o selecție din mesajul Preasfințitului Părinte Gurie:
1. Învățătura supremă o desprindem din atitudinea Tatălui
„Avem în față un Părinte care știe să iubească fără a suprima libertatea copiilor”, spune PS Gurie.
„El nu este nici ‹dresor›, nici îmblânzitor, necăutând să schimbe a priori punctul lor de vedere: nici fiului mic nu îi interzice categoric plecarea în lume, nici pe cel mare nu îl desconsideră pentru inima lui împietrită. Și, cu toate acestea, el nu este exponentul unei iubiri lipsite de responsabilitate, ci al unei iubiri care îi însoțește pe fii pe calea maturizării lor”.
2. Munca
„În alte vremuri trei erau valorile care făceau din cineva un ‹fiu› bun: munca, familia și societatea (sau, prin extensie, Patria). Acestea erau convențiile vremii. Ce fel de societate era cea din Evanghelie? Una care cerea multă muncă! Nu cumva societatea contemporană este la polul opus? Oare nu este una care nu mai recunoaște munca drept cale a propășirii? Această idee toxică se propagă tot mai mult prin diverse mijloace și îi derutează pe mulți dintre tinerii de astăzi”, subliniază Preasfinția Sa.
3. Suferința
„Noi, astăzi, la nemulțumirile pe care ni le aduc la cunoștință fiii noștri să le răspundem printr-o constatare: ‹Avem sensibilitate la plăcere, dar nu plăcerea ne formează, ci suferința!›. În fiecare etapă a vieții trebuie să murim față de ceva, pentru a renaște pentru altceva, mai înalt. Doar călătorind ‹din separare în separare› se coagulează identitatea noastră, se construiește – cu adevărat – sinele, constelația de valori a unei persoane”.
4. Exemplu provizoriu
„Să ne întrebăm: Când ne-am venit noi ‹în sine›? Cum a avut loc aceasta, în ce împrejurări? O știm comunica copiilor, o știm transfera către generația viitoare? Acest părinte știe că valoarea unui tată constă în faptul de a fi un exemplu provizoriu. Copiii, plecând în lume, vor găsi și alte exemple care le vor modela viitorul”.
„Așadar, este bine să știm că orice părinte este conștient de faptul că valoarea copilului, a viitorului bărbat, stă în libertatea sa creatoare de a inova și de a crea, nu în supunerea față de un altul”.
„În oglinda tatălui, azi ar trebui să ne verificăm cât de buni părinți suntem. Câtă iubire inteligentă încape în inima noastră? Ne dorim ca fiii noștri să ajungă ‹cineva› (‹oameni mari!›) sau ne dorim să fie puși pe traiectoria vieții înarmați cu valorile care le garantează eternitatea?”, întreabă Episcopul Devei și Hunedoarei.
5. Libertatea
„Tinerii au tendința să gândească libertatea ca o nesupunere: nesupunere față de cutumele comunității și față de părinți”
„Numai că renunțarea la dependența față de ‹așezarea› patriarhală a lucrurilor se transformă într-o dependență degradantă față de un necunoscut: s-a alipit de unul dintre locuitorii acelei țări. Apoi situația degenerează până la limita supraviețuirii: suferă umilința de a slugări animale impure, ducând o viață smintită, extravagantă, scandaloasă, iresponsabilă, dezmățată, dezonorantă, deviantă, o viață de pierzanie… Cât de mulți dintre contemporanii noștri nu se înscriu în acest tablou?”.
„Fiul risipitor a hotărât să nu mai fie ‹la locul lui›; dar nu și-a mai găsit nici ulterior locul”, semnalează ierarhul.
6. Locul nostru
„Să ne întrebăm astăzi: Suntem noi la ‹locul nostru›? Care este, cu adevărat, locul nostru pe acest pământ? Îi știm îndrepta pe copiii noștri spre a ajunge ‹la locul lor›?
Ierarhul îl citează pe Andrei Pleșu care spune că „viața desfrânată este rezultatul unui amplasament vicios”.
„Locul îl poate corupe enorm pe un tânăr; mediul îl poate strica. Asigurăm noi copiilor noștri un mediu sănătos de viață și de creștere?”.
„Mezinul (Fiul risipitor, n.r.) duce o viață care uită de Dumnezeu și este uitată de Dumnezeu. Locul nostru pe pământ este locul de unde putem revărsa în jur maxima dragoste și de unde putem primi – de la Dumnezeu și de la semeni – maxima dragoste”.
„Cea mai mare suferință de pe Pământ este să nu te crezi iubit de Dumnezeu și de ceilalți”.
7. Iubirea
„Să îi învățăm pe copiii noștri că precum în Evanghelie tatăl și-a iubit întotdeauna fiul cel mic altfel decât pe cel mare, la fel și astăzi părinții nu-și iubesc niciodată la fel copiii, ci în maniere diferite, dar o fac cu aceeași intensitate”.
„Iubirea are un specific al său, respectând profilul și nevoile respectivului copil. Nu este monocoloră și nediferențiată, plată și omogenă. Tatăl își iubea mezinul într-un mod mai puțin posesiv decât pe fiul cel mare; de aceea, cel mic a fost capabil să se desprindă de cuibul familial, să se lipsească de tatăl său”.
Întrebarea finală transmisă credincioșilor pentru reflecție în perioada sărbătorilor a fost: „Știm noi să iubim? Căci numai dragostea poate face din viața noastră o perpetuă sărbătoare”.
Vezi pastorala integrală pe site-ul oficial al Episcopiei Devei și Hunedoarei.
Foto credit: Doxologia / Tudorel Rusu
