Episcopul Europei de Nord: Sfântul Atanasie Todoran îi ocrotește pe bătrânii noștri de pretutindeni

În Suedia, la Sölvesborg, credincioșii români și suedezi i-au cinstit miercuri pe Sfinții Martiri Năsăudeni. Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul Europei de Nord, a subliniat rolul Sfântului Atanasie Todoran ca ocrotitor al bătrânilor și bolnavilor.

Sfânta Liturghie a fost oficiată în biserica de lemn care poartă hramul Sfinților Năsăudeni, de către Preasfințitul Părinte Macarie, împreună cu preotul paroh Ioan-Alin Popa și cu un sobor de preoți și diaconi.

Ierarhul a evocat viața și jertfa Sfântului Atanasie Todoran, „bătrânul de 104 ani, din alte surse de 120 de ani”, care a mărturisit credința ortodoxă și a primit cununa muceniciei.

Preasfințiul Părinte Macarie a subliniat rolul sfântului ca ocrotitor al celor în vârstă și al celor care se confruntă cu suferințe ale minții:

„Sfântul Mucenic Atanasie este cel mai vârstnic sfânt al neamului nostru. De aceea îi ocrotește pe cei care poartă cu multă durere crucea bolii, a singurătății și a neputințelor. I-am cerut ajutorul pentru mulți vârstnici și am simțit ocrotirea sa”.

Preasfinția Sa i-a pomenit pe toți bătrânii și bolnavii comunității, iar pentru cei care se luptă cu suferințe ale minții și memoriei a fost citită rugăciunea pentru cei cuprinși de Alzheimer.

Foto credit: Facebook / Episcopia Europei de Nord


Știri recente