Mai multe cercetări arheologice au avut loc în acest an pentru Muzeul Național al Banatului din Timișoara. Printre descoperirile inedite se numără vestigii din diverse epoci istorice, precum și cuptoare de redus minereul de fier.
În vara anului 2023, arheologii de la Muzeul Național al Banatului din Timișoara au demarat cercetări preventive de amploare, ca parte a lucrărilor de modernizare a liniei feroviare Timișoara Est – Lugoj.
Până în prezent, au fost investigate nouă situri arheologice. Se lucrează acum la al zecelea, situat în zona Pădurii Verzi, la marginea Timișoarei.
„Aceste cercetări au scos la lumină vestigii din mai multe perioade istorice, incluzând neoliticul timpuriu, epoca târzie a bronzului, epoca fierului, primul mileniu după Hristos și chiar epoca modernă”, a declarat pentru Basilica.ro Andrei Georgescu, șef sectie Arheologie, în cadrul Muzeului Național al Banatului.
„Printre cele mai remarcabile descoperiri se numără o așezare neolitică timpurie identificată în localitatea Remetea Mare, care datează din perioada 5950-5850 î.Hr”.
Strategia de cercetare arheologică a fost elaborată în colaborare cu echipele implicate în modernizarea căii ferate, cu scopul de a permite desfășurarea lucrărilor într-un ritm eficient.
„Cercetarea arheologică este parte esențială din responsabilitatea pe care Muzeul Național al Banatului și-o asumă față de istorie. Ce se construiește astăzi are valoare reală doar dacă păstrează urmele celor care au fost aici înaintea noastră”, a declarat pentru Basilica.ro Alina Lelescu, Responsabil comunicare, Muzeul Național al Banatului.
„Prin această colaborare, Banatul își spune povestea, iar noi o protejăm cu discernământ și rigoare”.
Epoca Bronzului
Dacă arheologii Muzeului Național al Banatului din Timișoara au identificat în 2009 la Cornești cea mai mare fortificație din Epoca Bronzului descoperită până acum în Europa, la Ghiroda au fost găsite anul acesta urmele unei așezări de la sfârșitul epocii bronzului (circa 1200-1000 î.Hr.). Cercetarea este remarcabilă mai ales prin ceramica fin decorată, dar și prin dovezile de practici rituale și prezența unor ateliere de prelucrare a metalelor.
„De asemenea, foarte interesante sunt și descoperirile făcute la Ghiroda, unde au fost scoase la lumină urmele unei așezări de la sfârșitul epocii bronzului”, a transmis muzeograful Andrei Georgescu.
În perioada târzie a Epocii Bronzului, mai multe culturi arheologice din Ungaria și România dispar sau se transformă semnificativ. Cultura cu ceramică încrustată din Transdanubia (vestul Ungariei) dispare, iar alte culturi, precum Periam-Pecica, Vatina și Verbicioara, sunt înlocuite.
În Banat se conturează în această perioadă cultura Cruceni-Belegiš, care îmbină influențe locale și elemente de cultură materială de tipul culturii hallstattiene timpurii.
Epoca fierului
La începutul epocii Hallstattiene se înregistrează apogeul metalurgiei bronzului în spațiul carpato-danubian, ilustrat de mari depozite de piese. În secolele XIII-XII î.Hr. apar primele obiecte din fier, descoperite în Maramureș și Banat, însă acestea sunt probabil de import.
Fierul era cunoscut din mileniul III î.Hr., dar metalurgia propriu-zisă s-a dezvoltat inițial în regatul hitit (Asia Mică), între secolele XIV-XII î.Hr. Se presupune că în spațiul românesc fierul a pătruns fie prin Caucaz și Anatolia, fie prin Grecia, ajungând la noi prin litoralul Mării Negre sau pe culoarul Vardar-Morava.
„În siturile de la Pădurea Verde și Remetea Mare au fost identificate vestigii din prima epocă a fierului (secolele VII-VI î.Hr.), reprezentând urmele unor mici așezări rurale”, a precizat muzeograful Andrei Georgescu.
Metalurgia fierului
Metalurgia fierului s-a răspândit greu, necesitând temperaturi ridicate (1200–1500°C) și procedee complexe. Materiile prime utilizate includeau minereuri bogate în fier (magnetit, hematit, limonit), iar reducerea se făcea în cuptoare de lut cu mangal și fondanți. Fierul obținut era impur și necesita forjare repetată pentru a fi utilizabil.
„În apropierea gării din Izvin, cercetările au relevat ruinele unei zone specializate în reducerea minereului de fier, datate la mijlocul primului mileniu după Hristos”, a adăugat arheologul Andrei Georgescu.
„Aceste vestigii oferă o imagine clară și valoroasă asupra modului în care comunitățile locale din Banat obțineau fierul în acea perioadă”.
Cuptoare de redus minereul de fier
Înainte de lucrările de regularizare din secolul XVIII, zona Banatului era dominată de o rețea complexă de brațe ale râurilor Bega și Timiș, care formau grinduri aluvionare propice locuirii temporare. Arheologii de la Muzeul Național al Banatului au observat un tipar de locuire sezonieră pe aceste grinduri, cu relocări frecvente din cauza epuizării resurselor sau a inundațiilor, cu excepția Neoliticului și Bronzului Mijlociu, când existau locuiri sedentare.
Un punct remarcabil al cercetărilor este descoperirea mai multor cuptoare de redus minereul de fier, datând din diverse epoci, indicând existența unor „centre de extracție” sezonieră a fierului. Au fost găsite inclusiv lingouri de fier, sugerând o posibilă activitate comercială. Aceste zone nu prezentau urme de locuire permanentă, ci funcționau ca spații industriale preindustriale.
Totodată, au fost identificate fosile ale unor specii rare sau pe cale de dispariție, precum castorul și broasca țestoasă, indicând o biodiversitate bogată în trecutul zonei.
„La Șuștra au fost identificate numeroase cuptoare de olar, datând din secolele IX-X d.Hr., care atestă existența unei zone importante de producție ceramică”.
Foto credit: Agerpres
