„Dă sânge şi ia Duh“

Mesajul pe care monahismul îl transmite tuturor este că viaţa omenească capătă valoare şi omul reuşeşte în viaţă dacă are o comuniune corectă cu Dumnezeul Cel adevărat, Care este Însuşi Iisus Hristos. Acesta Se găseşte, Se descoperă în învăţătura Lui cea dreaptă. Acolo găsim răspunsuri la întrebările noastre, la frământările lumii, la problemele cu care ne confruntăm zi de zi. Dialogul cu părintele Arsenie Muscalu de la Mănăstirea Cornu, din judeţul Prahova, ne mărturiseşte despre Dumnezeu şi omul care se caută reciproc, despre libertate, iubire şi adevăr în Hristos.

Părinte Arsenie, lipsa de simţ al adevărului este poate cea mai mare primejdie a vremurilor noastre. Oamenii sunt debusolaţi, nu mai ştiu ce e bine şi ce e rău. Să ne uităm la ce se întâmplă în urma atentatului de la Paris. Mulţi clamează dreptul la liberă exprimare, sub paravanul căruia oricine poate face orice, poate jigni religia altcuiva, o poate blasfemia. Libertatea absolută, fără limite, nu poate duce decât la anarhie, s-a văzut. Ce ne învaţă Biserica despre libertate? Cum se poate ajunge la ea?

Întrebarea deja surprinde foarte limpede nişte stări de lucruri. Vedeţi, avem simţul acesta al libertăţii care ţine de chipul lui Dumnezeu în noi. Numai că felul cum trăim libertatea e de multe ori denaturat. Asta e rău, din păcate. Pierzând conştiinţa că suntem zidiţi, facem un fel de abuz în această privinţă. Noi avem libertate, dar libertatea noastră este creată. Doar libertatea lui Dumnezeu este absolută. Avem libertatea de a alege, dar nu mai avem libertatea de a evita consecinţele alegerii pe care am făcut-o. Nu putem să alegem ce vrem şi apoi să evităm urmările alegerii făcute. Revin, libertatea noastră este una creată. Pentru noi, să fim liberi înseamnă să iubim pe Dumnezeu. Domnul Însuşi ne-a spus: „Cine face păcatul este rob păcatului. Dacă Fiul vă va face liberi, liberi veţi fi într-adevăr“ (Ioan 8, 34-36). Nu ne putem elibera singuri din robia păcatului. El ne eliberează din această sclavie. Repet, pierzând conştiinţa faptului că suntem zidiţi, că suntem fiinţe create, pierdem şi înţelesul adevărat al libertăţii. Şi atunci apar anomaliile pe care le constatăm vrând-nevrând. Acum, în lucrurile pe care le-aţi menţionat şi care s-au petrecut la Paris, greşelile ne par mult mai evidente. Dostoievski a surprins un substrat mai adânc al problemei libertăţii. Personajele lui, Kirilov, de exemplu, sau Ivan Karamazov, pun foarte acut problema libertăţii. Ştiţi că eroii lui Dostoievski ajung să-şi afirme libertatea luându-şi viaţa. Vedeţi până la ce absurditate se poate ajunge. Modul acesta de afirmare a libertăţii e de fapt un orgoliu, un demonism. Pentru noi, exprimarea Fericitului Augustin este frumoasă şi are deplinătatea ei: „Iubeşte şi fă ce vrei!“ Aceasta este pentru noi libertatea. Dacă iubeşti, poţi să faci ce vrei.

Mai multe informaţii în Ziarul Lumina.

Comentarii Facebook


Știri recente