Monahul athonit Damaschin Grigoriatul a mărturisit, într-un interviu acordat Televiziunii Române, cum a învățat limba română, pentru a putea citi Patericul Românesc al Părintelui Ioanichie Bălan. EL a depănat amintiri despre stareții Cleopa Ilie și Petroniu Tănase, pe care i-a cunoscut îndeaproape.
Părintele Damaschin lucra la secretariatul Mănăstirii Grigoriu în 1977, când obștea a primit o carte din România, intitulată Pateric Românesc. „Sunt sfinți și în alte țări? Eu am gândit că sfinții sunt doar greci”, mărturisește monahul.
Acesta a cerut imediat binecuvântarea starețului Gheorghe Kapsanis, ca să învețe limba română. Binecuvântarea a întârziat mai mulți ani, dar, când a venit, în 1981, Părintele Damaschin s-a dus imediat la Schitul Românesc Prodromu și i-a cerut ajutorul Părintelui Stareț Petroniu Tănase.
„Mi-a dat o carte de gramatică în limba română și un dicționar”, povestește el. „După trei luni, Dumnezeu mi-a ajutat și am început să înțeleg cum lucrează gramatica generală în limba din România.”
„După aceea, am intrat la Patericul Românesc și am început să traduc – la început, cu multă greutate”, continuă monahul. „Am intrat într-un tezaur, într-un rai. Am fost foarte bucuros.”
„Părintele Petroniu Tănase, starețul Schitului Prodromu, a fost prietenul meu. Am fost foarte buni prieteni și frați întru Hristos timp de 27 de ani. Până la moartea lui, am fost strâns legați cu dragoste frățească. A fost ca tatăl meu duhovnicesc”, mai spune părintele athonit.
„Schitul Prodromu și Mănăstirea Grigoriu au avut o mare dragoste frățească. Veneau părinții la hramul nostru și noi mergeam la hramul lor. Veneau acolo nu numai români, ci și grecii. Știam părinți mitropoliți, episcopi din Grecia, care veneau la Părintele Petroniu pentru spovedanie. Așa au făcut și alți preasfințiți, care au fost ucenici ai părintelui Dionisie de la Colciu. Amândoi au fost renumiți și foarte iubiți”, adaugă monahul.
Petroniu Tănase, stareț cu viață sfântă
Despre starețul Petroniu, își amintește că „nu a stat niciodată pe scaunul starețului. El stătea ca un monah simplu, laolaltă cu monahii cântăreți, pentru că și el a fost foarte bun cântăreț. Ce mare smerenie a avut acest om! Toată viața lui, până la moarte, nu a stat niciodată pe scaun, a stat doar în picioare. Când era bătrân și nu mai putea, a luat un toiag”.
Părintele Damaschin Grigoriatul relatează ultimele cuvinte ale starețului, așa cum i le-ar fi spus părintelui care i-a dat ultima Împărtășanie: „«Plec din această lume cu multă bucurie și multă mulțumire față de Hristos.» Aceste cuvinte le-a spus și Sf. Nectarie din Eghina”.
„Portretul, fizionomia și viața lui au rămas ca un mare model de călugăr din Muntele Athos. Dumnezeu a trimis bucurie și pentru noi, pentru sfințenia Părintelui Petroniu. Înmormântarea lui, pentru noi a fost un hram”, mai spune monahul athonit.
„Eu am spus celor de la Patriarhie că voi scrie slujbele lui, pentru că a fost prietenul meu timp de 27 de ani. Am scris Paraclisul, Acatistul, Utrenia și Liturghia pentru ziua de pomenire a Părintelui Petroniu. Le-am trimis la Patriarhia Română și vor trimite la Constantinopol, ca să ia aprobare, iar, după aceea, vor traduce și în limba română ce am scris eu despre Părintele Petroniu în aceste slujbe.”
A vizitat mănăstirile românești în plin comunism
Monahul menționează și unica vizită făcută de Părintele Cleopa Ilie în Sfântul Munte în 1977: „Au fost Pr. Cleopa Ilie, Pr. Victorin, stareț la Sihăstria, Pr. Ioanichie Bălan, și studentul la Teologie ucenic al Pr. Cleopa, actualul Patriarh al României, care pe atunci era mirean, împreună cu Nikiphoros, un grec care a terminat Teologia la București și era traducătorul lor”.
Apropierea de Ortodoxia românească l-au făcut pe Părintele Damaschin Grigoriatul să călătorească în România în plin comunism, în 1984, când s-a întâlnit din nou cu Părinții Cleopa Ilie și Ioanichie Bălan, la Mănăstirea Sihăstria.
„La Mănăstirea Sihăstria am stat 20 de zile și 10 zile la Mănăstirea Bistrița. Două săptămâni am stat la București și două săptămâni, cu Pr. Ioanichie Bălan, am făcut o vizită în 50 de mănăstiri din Moldova, Muntenia și până la Râmeț”, povestește monahul athonit, care a fost uimit de rânduiala liturgică și desele slujbe oficiate în România în plin comunism.
„Sfinții sunt prietenii și frații noștri”
„Sfinții sunt frații noștri mai mari și mijlocitorii noștri”, explică monahul Damaschin.
„Avem nevoie de povățuitori cu trăire interioară lăuntrică, ca să ne spună cum să ne pocăim și cum să ne mântuim. Trebuie să știm cum să scoatem patimile în afară, ca să se sălășluiască în inima noastră Iisus Hristos, Care rămâne în inima noastră prin prezența Duhului Sfânt. Nu avem nevoie să vedem un sfânt. Avem experiența, prezența lui Hristos, prin harul Lui, în inima noastră.”
Părintele Damaschin Grigoriatul este ucenic al starețului Gheorghe Kapsanis († 8 iunie 2014), de la Mănăstirea Grigoriu și un pionier al misiunii ortodoxe în Africa. Se numără printre puținii părinți din Muntele Athos care cunosc limba română. A tradus viețile sfinților români în limba greacă.
Foto credit: Youtube / TVR online
Urmărește-ne pe Telegram: t.me/basilicanews
