Corul de copii Symbol va cânta pentru Irene Ecaterina la Catedrala Sf. Spiridon Nou

Corul de Copii şi Tineret „Symbol – Jean Lupu” al Patriarhiei Române va susține luni, la Catedrala „Sf. Spiridon Nou” din București, un concert caritabil în beneficiul Irenei Ecaterina, fiica în vârstă de trei ani a Arhid. Mihail Bucă, Protopsaltul Catedralei Patriarhale.

Concertul are loc luni, 27 iunie, de la ora 19:00, la catedrala de pe Calea Șerban Vodă nr. 29 din Capitală. Sfântul lăcaș are o istorie impresionantă și în prezent are și statut de Paraclis Patriarhal, susținând activitatea Centrului de presă Basilica al Patriarhiei Române.

Corul de Copii şi Tineret Symbol al Patriarhiei Române a fost înfiinţat în data de 18 septembrie 1990 de profesorul Jean Lupu cu binecuvântarea Patriarhului Teoctist, aducând o notă de unicitate în peisajul muzicii corale româneşti.

Este primul cor de copii care a susţinut un concert de colinde la Ateneul Român (16.12.1990) și primul și unicul cor de copii care a oferit integral răspunsurile la Sfânta Liturghie în Catedrala Patriarhală.

Repertoriul Corului Symbol cuprinde lucrări de folclor, muzică bizantină, creaţii corale ale compozitorilor români şi străini, dar şi muzică clasică românească şi universală.

Arhidiaconul Jean Lupu, fondatorul corului, a primit în 2020 Crucea Patriarhală pentru clerici pentru activitatea desfășurată, iar corul și-a schimbat denumirea în Corul de Copii și Tineret „Symbol – Jean Lupu” al Patriarhiei Române.

Irene Ecaterina a fost diagnosticată cu Leucemie Mieloblastică Acută și a încheiat recent prima cură de citostatice la Institutul de Oncologie Fundeni. Fetița, în vârstă de trei ani, este cea mai mică dintre cei cinci copii ai familiei și are sindrom Down.

Doritorii pot dona în continuare într-un cont deschis pe numele Irenei Ecaterina la Banca Comercială Română. Numele copiilor din familie nu coincide cu al părinților la sugestia fiului celui mai mare, în scopul de a evita hărțuirea lor în mediul școlar.

Donează

Banca: Banca Comercială Română (BCR)
Beneficiar: Constantin Irene Ecaterina
Cont RON: RO09RNCB0087171024460002
Cont EURO: RO79RNCB0087171024460003
Cont USD: RO52RNCB0087171024460004

Vezi și

Foto credit: Parohia Sf. Vineri Drumul Taberei

Urmărește-ne pe Telegram: t.me/basilicanews

Comentarii Facebook


Știri recente