Copiii românilor din Viena au învățat să acorde primul ajutor la școala parohială

Copiii românilor din Viena au învățat sâmbătă să acorde primul ajutor în cadrul unui curs organizat de Școala parohiala „Sf. Antonie”.

Atelierul a fost ținut de dr. Ion Alexandru Voropanov, medic specialist pediatru pneumolog  la spitalul Marius Nasta din București.

La activitate au participat 27 de copii, care au învățat și despre teme esențiale precum: siguranța salvatorului, momentul oportun pentru a apela numărul unic de urgență 112 și informațiile care trebuie transmise, verificarea respirației, precum și poziția laterală de siguranță pentru victima inconștientă care respiră.

„Toți cei prezenți au învățat cu mult interes, dar și efort, elemente esențiale de resuscitare cardio-pulmonară, de exercitare a manevrei Heimlich și de acordare a primului ajutor în caz de traumatisme locale”, transmit reprezentanții parohiei.

Au fost abordate și unele situații particulare precum electrocutarea sau căderea de la înălțime.

Copiii s-au bucurat și de vizita Mitropolitului Arsenios al Austriei, președintele Conferinței Episcopilor Ortodocși din Austria.

Foto credit: Parohia „Sf. Antonie” Viena


Știri recente