Constantin Vodă Brâncoveanu: viața, domnia, epoca

La Editura Basilica a Patriarhiei Române a apărut recent volumul Constantin Vodă Brâncoveanu: viața, domnia, epoca.

„Pe bună dreptate, putem afirma că puternica persona­litate a Sfântului Constantin Brâncoveanu, domnitorul Țării Românești (1688-J.714), domină istoria politică, socială și culturală a românilor de la sfârșitul secolului al XVII-lea și primele decenii ale secolului al XVIII-lea. Bun diplomat în raporturile cu marile puteri vecine, care nu odată au amenințat securitatea și integritatea statului pe care l-a condus, Constan­tin Brâncoveanu a reușit să ofere Țării Românești o stabilita­te neașteptată. Atent și înțelept chivernisitor al celor materi­ale, a întărit stabilitatea geopolitică a țării, atât de fragilă, într-o epocă de puternice prefaceri și convulsii la nivel extern. Totodată, a deschis țara influențelor culturale ale Occidentu­lui care, alăturate celor greco-orientale și aplicate substratului autohton, au generat o sinteză culturală și artistică remarcabilă. în Epoca Brâncovenească, sub toate aspectele ei, cultura cunoaște o dezvoltare fără precedent, iar realizările artistice, fie că avem în vedere arhitectura, sculptura, arta metalelor, pictura religioasă, broderia, gravura, tiparul etc., sunt rezulta­tul politicii interne foarte coerente și conștiente a domnitorului în ceea ce privește importanța Școlii ca instituție de învățământ și formare de elite intelectuale. Fiecare dintre aceste aspecte surprind imagini particulare, care asamblate într-un tablou general compun portretul unui geniu incontestabil.

Dar, nu ne putem opri doar la acestea!

Dimensiunea religioasă a personalității marelui voievod aco­peră și copleșește toate celelalte aspecte ale vieții sale lumești. Fără îndoială, Constantin Brâncoveanu este unul dintre cele mai evidente exemple ale manifestării Proniei Divine în istorie.

Când seimenii răsculați l-au ucis pe tatăl său, Papa Brâncoveanu, chiar în poarta bunicului său, postelnicul Preda Brâncoveanu, Dumnezeu a dat „gând bun” uneia dintre slujitoarele casei care, ascunzându-l pe pruncul de numai un an, Constantin, a predat un alt copii ca fiind cel mai tânăr vlăstar al familiei Brâncovenilor. Mânia răsculaților, care doreau să stârpească urmașii acestei familii, s-a năpustit asupra acelui copil nevinovat și, probabil, jertfa aceasta l-a determinat pe viitorul domnitor să privească cu alți ochi menirea lui în viața pământească.

Astfel, după o perioadă de asiduă pregătire intelectuală în tinerețe, Dumnezeu, Care-1 protejase prin mâna slujnicii, l-a chemat să urce pas cu pas treptele slujirilor administrative ale țării, până când, pe negândite, a fost proclamat Domn al Țării Românești. Recunoscător alegerii divine, el marchează începu­tul domniei prin punerea în circulație, pe cheltuială proprie, a Bibliei de la București (1688), cel mai mare monument de limbă română de până atunci.

Înalta demnitate politică la care a ajuns nu l-a îndepărtat de slujirea și mărturisirea lui Dumnezeu prin fapte, ci i-a făcut mai pregnantă conștiința lucrării Proniei Divine în chemarea lui spre această slujire. Este impropriu să spunem că a sprijinit arta tipa­rului, pentru că afirmația are caracter foarte limitativ. În realita­te, privite din perspectivă duhovnicească, tipografiile domnești și eparhiale din țară, sau cele donate în Tiflisul georgian sau Alepul sirian, prin cărțile teologice și de cult, publicate în româ­nă, greacă, georgiană sau arabă, de multe ori pe cheltuiala aceluiași Costandin Basarab Brâncoveanu Voievod, au luminat minți­le și au ajutat în rugăciune, nu doar pe creștinii din țara sa, ci și pe cei din întregul Orient ortodox. La fel, putem supune analizei și celelalte elemente constitutive ale Epocii Brâncovenești. Dacă palatele de la Mogoșoaia sau Potlogi ne argumentează faptul că domnitorul a susținut arhitectura, în realitate, această știință a fost desăvârșită prin sfințirea ei prin rugăciune, în ansamblu­rile mănăstirești de la Hurezi, Polovragi, Arnota, Mamu, Sâmbăta, Sinaia etc. La rândul lor broderia, orfevreria, sculptura și pictura erau chemate să împodobească în special locașurile de rugă­ciune și mai puțin persoanele sau casele particulare, iar analiza poate continua…

Observând personalitatea domnitorului Constantin Brân­coveanu din această perspectivă, ajungem la o concluzie foarte relevantă: Prințul aurului pământesc, așa cum era supranumit în epocă, îi supune lui Dumnezeu bogăția materială, transformând-o în locașuri de rugăciune, decorații sau obiecte care împodobesc și împlinesc aceste spații. Cu siguranță, vorbim aici despre unul dintre cei mai mari ctitori ai Ortodoxiei pe care l-a dat neamul românesc, dar „mecenatul” său nu trebuie privit neapărat din per­spectiva zidurilor ridicate, cât, mai ales, din cea a sufletelor zidite duhovnicește în și cu daniile și ctitoriile sale.

Pronia Divină este și mai evidentă în moștenirea pe care voievodul Constantin Brâncoveanu a lăsat-o neamului care l-a zămislit și Ortodoxiei pe care a sprijinit-o. Mazilit, deposedat de averea trecătoare, încarcerat, schingiuit și, într-un final, executat, el a dobândit cununa cea neveștejită a muceniciei. Prințul auru­lui pământesc s-a lepădat de cele lumești pentru a îmbrăca haina de lumină a Aurului Ceresc, sau aura sfinților, alături de fiii săi Constantin, Ștefan, Radu, Matei și sfetnicul Ianache Văcărescu, în ziua Adormirii Maicii Domnului în anul 1714. Foarte adesea se afirmă că ziua de 15 august a acelui an a fost una fatidică în care s-a consumat întreaga dramă a familiei Brâncovenilor, dar enunțul este mai mult decât relativ. Chiar dacă, prin executarea lor în această sfântă zi pentru creștini, intenția inițială a călăilor a fost aceea de a-și arăta disprețul și a umbri importanța sărbă­torii, chiar dacă în inimile apropiaților era jale, plângând despăr­țirea vremelnică, Pronia Divină a transfigurat ziua de 15 august a anului 1714 în zi de bucurie duhovnicească: în bisericile ctitorite de el clerici și popor înălțau rugăciuni pentru binefăcătorul lor, iar în ceruri îngerii pregăteau veșmintele nestricăcioase ale sfin­țeniei, trecându-i numele în Cartea Vieții Veșnice. Cel care toată viața mărturisise prin fapta bună a fost chemat și la mărturia sângelui… Și a făcut-o pe deplin, preferând să moară și să rămână în conștiința neamului său ca „Domn Creștin”, decât să trăiască „turcit”. Prin aceasta, Martirul Constantin Brâncoveanu devine un exemplu nemuritor de statornicie a mărturisirii credinței în Hristos prin faptă. Nu I-a închinat lui Dumnezeu doar simple lăca­șuri de cult, așa cum, zugrăvit în tablourile votive ale bisericilor ctitorite de el, pare la prima vedere unui ochi mai puțin avizat, ci a rânduit sufletelor credincioșilor, contemporani și urmași, loc de rugăciune; loc de închinare, loc de întoarcere duhovnicească la Părintele Ceresc.

De aceea, prin reeditarea lucrării de față, referitoare la domnitorul Constantin Vodă Brâncoveanu, cititorul este che­mat, încă odată, să-i cunoască Viața, să-i prețuiască Domnia, să evalueze Epoca, pentru ca să poată înțelege corect dimensiunea duhovnicească pe care o lasă posterității Sfântul Voievod Martir Constantin Brâncoveanu.

Nădăjduind că volumul prezent va contribui la îmbogăți­rea cunoștințelor noastre în ceea ce privește amploarea perso­nalității Sfântului Voievod Constantin Brâncoveanu, ne rugăm Bunului Dumnezeu să binecuvânteze pe autori și să ajute pe cititori să se îmbogățească cu înțelegerea duhovnicească a exemplului faptelor lui”. (Cuvânt înainte al Preafericitului Părinte Patriarh Daniel)

Comentarii Facebook


Știri recente

Factbox: Ortodoxia românească în Canada

De Ziua Canadei (1 iulie), prezentăm principalele date despre prezența ortodocșilor români în această țară. Peste o cincime din populația Canadei este sosită în această țară prin imigrație. La recensământul din 2016, aproape un sfert…