Preoții de caritate din unitățile spitalicești și instituțiile de asistență socială din București s-au întrunit ieri, 21 februarie 2014, în cadrul celei de a XXX-a sesiuni a Cercului pastoral-misionar „Comunicare și comuniune”. Tema dezbătută în cadrul conferinței a fost „Sensul pedagogic al suferinței în Sfânta Taină a Spovedaniei”, informează Ziarul Lumina.
Evenimentul s-a desfășurat la Spitalul clinic pentru copii „Dr. Victor Gomoiu” din București, în amfiteatrul unității spitalicești, acesta fiind precedat de slujba Sfintei Liturghii, săvârșită în capela cu hramul „Sfântul Nicolae”. Conferința a fost deschisă de miniconcertul de melodii psaltice oferit de Corul psaltic misionar „Evloghia” al Patriarhiei Române. Lucrările conferinței au continuat apoi sub îndrumarea părintelui Horia Nicolae Prioteasa, coordonatorul preoților de spitale din Arhiepiscopia Bucureștilor. Pr. Cătălin Toderel Ciocan, de la Spitalul clinic pentru copii „Dr. Victor Gomoiu”, a susținut un referat în care a arătat sensul duhovnicesc al suferinței din viața oamenilor.
„La fel ca și moartea, suferința și durerea reprezintă o realitate suverană și de netăgăduit. Ea constituie o prezență cotidiană și existențială evidentă. Ea se impune ca o „mușcătură a absolutului”, care îl copleșește pe om și care este conștientizată și problematizată sub toate aspectele psihosomatice de către ființa rațională. Din această perspectivă rezultă încercarea imperativ necesară de a defini suferința și de a-i acorda un sens. Raționalitatea și spiritul omului, adică chipul lui Dumnezeu din om postulează sensul. Omul, prin definiția lui, este un căutător de sens. Asumarea suferinței ca pedagogie divină este posibilă numai în lumina iubirii dumnezeiești. Suferința este și trebuie înțeleasă ca un instrument pedagogic pe care Dumnezeu îl folosește întotdeauna pentru binele nostru”, a spus pr. Cătălin Toderel Ciocan.
Invitat special la această întrunire a fost pr. lect. dr. Vasile Crețu, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din București: „Fiecare încercare, suferință sau boală nu trebuie înțeleasă ca o pedeapsă implacabilă a lui Dumnezeu asupra noastră. Mult mai folositor îi este creștinului aflat pe patul de suferință să descopere cauzele ei naturale sau morale și să încerce, cu ajutorul medicilor de trup și de suflet și, atât cât îi mai stă în putință, să întoarcă situația în favoarea sa, vremelnică sau veșnică. Să încerce în primul rând să înlăture cauzele care le-au produs, dacă acest lucru mai este posibil, ori să le limiteze efectele printr-o conduită plină de discernământ. Un lucru foarte important într-o suferință, oricare ar fi aceasta, de la cele mai ușoare și scurte și până la cele mai grele și fatale, este a-i pătrunde adâncile ei rațiuni, a încerca să îi aflăm cauzele, manifestările și modurile de izbăvire din ele. Suferințele sunt asemenea unor semnale de alarmă și avarie în viața noastră, care ne anunță că unele lucruri nu sunt la locul lor și nu sunt așa cum ar trebui ele să fie. Prin suferință, omul ajunge să-și cunoască măsura, să se smerească, să-și dea seama de slăbiciunile sale, să realizeze cât de mult îi lipsește ceea ce îi place lui Dumnezeu”.
La final, pr. lect. dr. Vasile Crețu a prezentat cartea „Taina Sfântului Maslu și îngrijirea bolnavilor în tradiția omiletică și catehetică a Bisericii Ortodoxe Române”, apărută în 2013 la Editura Universității Oradea. Aceasta reunește comunicările prezentate la simpozionul anual al profesorilor de omiletică și catehetică din România
