Până în secolul XX, peste tot în Bucovina oamenii au construit și și-au manifestat harul de creatori într-o civilizație a lemnului, lăsând în urmă adevărate bijuterii arhitecturale. Vechile biserici de lemn, precum și casele țărănești tradiționale spun și astăzi poveștile din „Țara lemnului”.
Nu degeaba austriecii, în timpul dominației lor de aproape un sfert de mileniu, au denumit ținutul de sus al Țării Moldovei Bucovina. Pe limba lor – „Țara fagilor”. Căci pe cuprinsul acestui bogat ținut au existat și există încă păduri nesfârșite. Iar acolo unde pădurea domnește, arta lemnului produce capodopere.
Azi, în Bucovina, se construiește mult, poate la fel de mult ca și odinioară. Chiar dacă materialele folosite de meșteri sunt din ce în ce mai diversificate, în încercarea de a ține pasul cu industria modernă a construcțiilor, arhitectura tradițională continuă să rămână o sursă inepuizabilă de inspirație pentru cei ce trăiesc în acest ținut.
Și nici nu se poate altfel, când în fiecare sat bucovinean se păstrează măcar câteva case de lemn tradiționale, bisericile vechi de lemn, precum și meșteșugul de a construi cu acest atât de cald și prietenos material.
Rezistența în timp a acestor construcții, până în zilele noastre, se datorează nu doar harului meșterilor, ci și științei lor ancestrale de a alege un lemn de calitate, de a-l pregăti pentru construcție și de a-l folosi pentru o anumită parte a acesteia. „Lemnul se alegea numai pe lună plină, în februarie, când seva nu era intrată încă în copaci. Acela era bun și pentru draniță, și pentru riglă pentru gard, și pentru bârne”, a explicat pr. Constantin Croitoru, paroh la biserica de lemn de la Putna. În cazul acestui lăcaș, construit, potrivit legendei, de voievodul Dragoș la Volovăț și mutat apoi la Putna de Ștefan cel Mare, există bârne datate dendrocronologic în secolul XIII, ceea ce spune mult despre știința de a construi a vechilor meșteri lemnari ai Moldovei.
Tipicul caselor tradiționale bucovinene
Construcția unei case, la fel ca în toate ținuturile românești, nu putea începe în Bucovina până ce nu se sfințea locul. De aceea, preotul satului era chemat, se făcea agheasmă, se sfințea locul, iar apoi cu toții stăteau la masă. Lucrul începea cu turnarea temeliei de piatră a casei. „Materialul folosit în construcția caselor era bradul. Casele se făceau din bârne în cheutori, cu acoperișul în patru table, din draniță. La casele mai vechi, cheutorile obișnuiau a fi lăsate în afară, iar la cele mai noi erau tăiate în coadă de pește, încât peretele rămânea drept. Acum 100 de ani casele se construiau cu lemn de pe loc, prin defrișarea pădurilor de brad, ce se găseau pe locul unde astăzi se află satul”, explică etnograful Emilia Pavel, într-un studiu realizat în zona Rădăuți – Vicov.
Aproape tot ce se folosea în construcția casei era din lemn. Pentru îmbinarea bârnelor se foloseau cuie de lemn, ușile caselor și pragurile înalte erau tot de lemn, iar cheia de la ușa tinzii tot din lemn. La exterior, pe peretele din fața casei și pe cel de la răsărit, sub streașină, se așeza drughina, o nuia lungă pe care se ținea la aerisit zestrea sau pe care se așezau rufele atunci când ploua. Casele de lemn tradiționale au, de asemenea, ca element distinctiv, laița de brad din față, „care se sprijinea pe prispă sau, dacă aceasta lipsea, se sprijinea pe cheutorile de la colțul casei, numite costoroabe”.
Lemnul era utilizat însă nu numai pentru construcția propriu-zisă, ci și pentru confecționarea uneltelor și a obiectelor de uz gospodăresc. De asemenea, lemnul servea și ca obiect de construcție pentru mobilierul de interior. „Pentru case, mai demult, lemnul așa se alegea: din luna lui septembrie, de când ieșea mâzga (n.r. – seva) din copaci, și până în luna lui aprilie, când intra înapoi. Se spunea că în perioada asta lemnul era mai sănătos, că n-avea apă într-însul”, spune meșterul botnar Gheorghe Popescu (89 de ani), din Straja.
Unele case erau lăsate cu bârnele dezvelite la exterior, altele erau tencuite cu lut și humă. „Peste bârne puneau un fel de penițe din lemn de fag și peste acestea se bătea, între bârne, lut cu paie. Tencuiala caselor în vechime se făcea numai cu humă, mai nou și cu var. De multe ori lăsau casa nevăruită pe afară, numai între bârne băteau lut cu paie”, explică etnograful Emilia Pavel.
Bisericile de lemn, vârful de expresie al arhitecturii populare
Și pentru că sat fără biserică nu se putea închipui, meșterii lemnari ai Bucovinei au transferat și în planul arhitecturii religioase toată imaginația și dibăcia lor. Nu întâmplător bisericile de lemn ce se păstrează și astăzi în această zonă vădesc migală, delicatețe și infinită grijă atât pentru rezistența în timp a lăcașurilor construite din lemn, cât și pentru decorul acestora: elemente sculptate, ancadramente, brâuri cioplite, motive incizate. Bisericile de lemn din Frătăuții Noi, din Horodnicul de Jos, din Soloneț, de la Colacu sau de la Botoșana, toate sunt mărturii vii ale măiestriei cu care acestea erau nu doar construite, ci și înfrumusețate. „Moldova, pe lângă minunatele biserici de piatră din epocile de înflorire a artei moldovenești, păstrează și o categorie de monumente, modeste în aparență, vădind însă mărturii incontestabile ale conștiinței artistice a meșterului popular”, consideră cercetătorii Ioana Cristache Panait și Titu Elian, într-o cercetare pe tema bisericilor de lemn din Moldova.
(Articol publicat în Ziarul Lumina din 15 februarie 2013, apărut sub semnătura Otiliei Bălinișteanu)
