Dacă Andrei este întâiul chemat (Ioan 1, 40), dacă Petru este „verhovnicul” Apostolilor (după o exprimare mai veche în limba liturgică a românilor), dacă Ioan este „ucenicul cel iubit” (Ioan 13, 23; 21, 20), dacă Iacov cel Mare și Ioan al lui Zevedeu erau „fiii tunetului” (Marcu 3, 17) și, în fine, dacă fiecare Apostol va fi avut o calitate a sa mai pregnantă, un dar, un talant anume, Toma este, probabil, între Apostoli, cel mai surprinzător în felul lui. Chiar și în binecunoscuta expresie „Toma necredinciosul”, spusă cel mai adesea sub forma „Măi, tu ești Toma necredinciosul”, pe lângă o anumită mustrare, se simte o firească înțelegere, o evidentă duioșie chiar.
Dar cunoașterea celor mai mulți în legătură cu Toma nu trece dincolo de această sintagmă, și ea interpretată oarecum „după ureche”.
Apostolii au fost chemați de Hristos, după cum se știe, doi câte doi, mai întâi cele două perechi de frați după trup (Andrei și Petru, Iacov și Ioan), apoi ceilalți. Toma, căruia i se spunea și „Geamănul”, a fost chemat împreună cu un fost vameș, cu Matei (Matei 10, 3; Marcu 3, 18; Luca 6, 15).
Entuziasm apostolic
Cele mai semnificative lucruri despre Toma le aflăm din Evanghelia lui Ioan. Portretul Sfântului Toma este pe cât de surprinzător, pe atât de seducător.
Toma este, fără îndoială, unul dintre cei mai entuziaști Apostoli. Pe când Iisus se ducea să-l învie pe Lazăr, după ce cu puțin înainte le vorbise Apostolilor despre propria moarte, Toma este cel care, într-un avânt aproape inexplicabil și incredibil, le spune tovarășilor săi: „Să mergem și noi să murim cu El!” (Ioan 11, 16). Ar fi de observat că înainte de a fi pătrunsă de teologia subtilă și rafinată a scrierilor ioanice și pauline, Biserica s-a ridicat și s-a întărit prin această urmare de către creștinii primelor veacuri a îndemnului lui Toma de a muri cu Hristos. Nu cu o moarte simbolică, cum facem noi (dacă și cât o facem), cel mai adesea, astăzi, ci cu o moarte reală, dramatică, imolatoare. Fără mulțimea de martiri ai acelor vremuri, poate că valul adversităților istorice și religioase ar fi reușit să măture, în mare măsură, creștinismul de pe arena religioasă a lumii. Peste veacuri, până astăzi, răsună ca probă supremă de creștinism asumat, nu alt cuvânt de Apostol, oricât de minunat ar fi el, ci acela al lui Toma: „Să mergem și noi să murim cu El!” Aici se află, în esență, toată mistica creștină, și cea a lumii, și cea a Părinților Pustiei, și cea a scării valorilor și, în general, a întregii comunicări reale și totale cu Dumnezeu.
Mai multe detalii în Ziarul Lumina.
