Preasfințitul Părinte Timotei, Episcopul Spaniei și Portugaliei, a sfințit vineri un nou centru socio-educațional destinat comunității române din Torrent, oraș aflat la 7 kilometri de Valencia.
Alături de Preasfinția Sa au slujit părintele Vasile Pop, consilier eparhial al Sectorului Învățământ și activități cu tinerii și arhidiaconul Spiridon Burlacu, consilier eparhial al Sectorului Economic.
La eveniment au participat și reprezentanți ai autorităților spaniole și române: Venancio Enrique Aviñó Campos, inspector al Poliției din Torrent și Cosmina Beatrice Dumitrache, viceconsul al României la Valencia.
Episcopul Spaniei și Portugaliei a subliniat importanța acestui spațiu pentru viața comunității românești din Torrent și a felicitat parohia pentru efortul susținut de a crea un loc de formare și sprijin pentru credincioși.
Ierarhul a oferit mai multe distincții pentru implicarea în realizarea proiectului: Ordinul „Crucea Sfântului Apostol Iacob cel Mare” părintelui paroh Vasile Pop, „Diploma Sfântului Apostol Iacob cel Mare” lui Ciprian Donia, coordonatorul lucrărilor și diplome de recunoștință tuturor ostenitorilor care au contribuit la amenajarea centrului.
Scurt istoric
Noul centru parohial, situat pe Calle Virgen de la Paz nr. 25 din Torrent, poartă hramul „Sfântului Mucenic Liviu Galaction de la Cluj”. Clădirea a fost cumpărată de comunitate de la același proprietar de la care, în anul 2021, fusese achiziționat și spațiul actualei biserici.
După ample lucrări de renovare și amenajare, centrul este funcțional din luna octombrie și găzduiește activități socio-educaționale pentru copii, tineri și familii.
Foto credit: Episcopia Spaniei și Portugaliei





