Catehezele mistagogice din Săptămâna Luminată la Ierusalim

Două documente foarte importante din secolul al IV-lea permit reconstituirea botezului catehumenilor din noaptea Învierii, așa cum se petrecea la Ierusalim, dar și a modului în care aceștia petreceau Săptămâna Luminată. Este vorba de Catehezele mistagogice ale Sfântului Chiril și de Jurnalul pelerinei Egeria.

În Noaptea Învierii avea loc Botezul, despre al cărui ritual aflăm de la Sfântul Chiril. Egeria este însă cea care ne povestește ce se întâmpla mai departe cu neofiții în săptămâna de după Paște:

„Când au venit zilele de Paște, se merge în opt zile, de la Paște până în a opta zi, după slo-bozirea din Biserică, cu imne în Anastasis. Acolo se rostește o rugăciune, iar credincioșii sunt binecuvântați. Apoi episcopul stă sprijinit de grilajul interior, care se găsește în grota din Anastasis și explică tot ceea ce s-a întâmplat la botez. La acea oră nu are nici un catehumen acces în Anastasis; numai neofiții (noii botezați, n.a.) și credincioșii, care vor să audă despre misterii, intră în Anastasis. Se închid chiar ușile, pentru a nu intra vreun catehumen. În timp ce episcopul povestește și explică totul amănunțit, sunt vocile entuziaștilor ascultători atât de tari, încât acestea pot fi auzite din afara bisericii. El le dezvăluie misterele astfel încât nici unul nu putea să rămână nemișcat, de ceea ce auzea explicându-se”.

Inițierea creștină nu era încheiată în Ierusalim odată cu Botezul. În zilele de după Paște, în care era celebrată Sfânta Liturghie în Biserica cea Mare, neofiții și alți credincioși doritori se adunau după aceea în Biserica Sfântului Mormânt (Anastasis) pentru a li se explica semnificația ritualului pe care l-au trăit personal în noaptea de Înviere. Acum începea rostirea catehezelor mistagogice, care erau în Ierusalim în număr de cinci. Aceste cateheze erau rostite în Anastasis, spre deosebire de catehezele prebaptismale care erau rostite în Martyrium (Biserica cea Mare). Era și acesta un semn al învierii. Topologia complexului arhitectonic al Sfântului Mormânt contribuia astfel la mai deplina trăire a realității morții și învierii împreună cu Hristos în Taina Botezului.

Prin aceste cateheze se urmărea ca neofiții să înțeleagă în ce măsură au devenit niște oameni noi. Nou-botezatul trebuia să afle în ce măsură s-a dezbrăcat de omul cel vechi și s-a îmbrăcat în omul cel nou. Ca și alegoria în exegeză, mistagogia încearcă în cadrul liturgic să descopere importanța e-xistențială a faptului că gesturilor liturgice exterioare le corespund transformări interioare profunde. Mistagogul se implică personal în explicarea tainelor la care neofiții au luat parte, încercând să-l abordeze direct pe fiecare dintre ei. Chiar la începutul primei cateheze Sfântul Chiril spunea: „Eu vreau să vă duc acum de mână spre livada luminoasă și mirositoare a Paradisului”.

Ce li se spunea noilor botezați în aceste cateheze mistagogice? Aflăm de la Sfântul Chiril că dinaintea baptisteriului avea loc lepădarea de satana. Să ne imaginăm atmosfera deosebită, lumânările care ard și mulțimea de fotizomeni (catehumeni aflați în timpul pregătirii finale pentru botez) care așteptau îm-preună cu nașii lor momentul pentru care se pregăteau de câțiva ani. Să nu uităm că în viziunea biblică și în mentalitatea creștinului antic noaptea și întunericul erau timpul și spațiul în care aveau loc cu predilecție teofaniile. Sfântul Chiril ne spune că, întorși cu fața către Apus și cu mâna întinsă, fotizomenii se lepădau de satana, ca și cum acesta ar fi fost prezent. Ridicarea mâinii drepte apare prescrisă pentru prima oară de către Chiril al Ierusalimului. Mâna dreaptă ridicată este mâna pregătită pentru a lovi, semn și gest simbolic ritual, care exprimă lipsa de frică în fața satanei.

Lepădării îi urma în mod nemijlocit unirea cu Hristos, care avea loc în urma întoarcerii celui care urma să fie botezat spre est, „către ținutul luminii”, și a rostirii unei mici mărturisiri de credință: „Cred în Tatăl, în Fiul și în Sfântul Duh și în botezul pocăinței”. Astfel, Botezul este asemănat de Chiril cu ieșirea din robia egipteană, care sfârșește pentru fotizomen prin înecarea diavolului în apa Botezului.

Aceste prime acte aveau loc în sala din fața baptisteriului. Fotizomenul intra însă apoi în „Sfânta Sfintelor”, adică în baptisteriu, pentru săvârșirea riturilor care urmau. Baptisteriul era pentru Sfântul Chiril „Sfânta Sfintelor”, adică locul unde se săvârșea misterul, dar și „locul teologic” unde misterul e-ra înțeles. Aici avea loc dezbrăcarea hainelor, imagine a dezbrăcării omului vechi cu faptele lui. Un ritual simbolic exterior definește din nou un act interior transformator. Omul a fost creat de către Dumnezeu gol, neîmbrăcat. Haina este purtată abia de către omul cel căzut, ea exprimând starea de cădere. Cel ce îmbracă haina Botezului leapădă haina purtată ca urmare a căderii în păcat. Haina Botezului este îmbrăcarea în Hristos, iar această îmbrăcare în Hristos ne redă din nou Raiul.

Dezbrăcării îi urma în mod nemijlocit ungerea din cap până în picioare cu untdelemn exorcizat, după care urma Botezul prin afundarea de trei ori în apă, un simbol al morții și al învierii împreună cu Hristos. Ceea ce accentuează mistagogul este transformarea ființială care are loc odată cu Botezul. Imediat după ieșirea din apă se săvârșea ungerea postbaptismală cu mir a celui abia botezat la frunte și la celelalte simțuri. Chiril încerca să-i facă conștienți pe cei nou botezați de darurile primite: „Căci pe de o parte este uns trupul cu mir văzut, iar pe de altă parte este sufletul sfințit cu Duhul Sfânt și Dătător de Viață”.

Faptul că cei nou-botezați au înviat pentru o viață nouă este marcat și de deplasarea acestora împreună cu episcopul de la baptisteriul din curtea interioară până în Anastasis, locul unde Mântuitorul Hristos a înviat. Și ei înviaseră cu puțin timp în urmă. Iar semnul că erau niște oameni noi, fără nici o pată, îl scoteau în evidență hainele albe în care erau îmbrăcați. Botezați în Hristos erau a-poi îmbrăcați în Hristos (Gal. 3, 27). În Anastasis se cânta un imn, iar în final episcopul citea o rugăciune pentru neofiți. Din Anastasis se mergea în procesiune până în Martyrium, unde ceilalți credincioși așteptau venirea neofiților priveghind, pentru a participa împreună la Liturghia euharistică din noaptea de Înviere. Aici neofiții rostesc pentru prima oară Crezul împreună cu întreaga comunita-te, mărturisind prin aceasta comuniunea de credință cu ceilalți credincioși. Apoi rostesc pentru prima oară rugăciunea Tatăl nostru, care era în Biserica antică rugăciunea neofiților. Abia după aceea cel botezat putea să i se adreseze lui Dumnezeu ca unui „Tată”. Mărturisirea aceleiași credințe era pre-misa pentru ca neofiții să participe pentru prima oară la „masa euharistică” din timpul Liturghiei.

Egeria ne mărturisește că nimeni nu rămânea nemișcat de tâlcuirea mistagogului. Aplauzele de la sfârșitul catehezelor erau atât de tari, încât ele puteau fi auzite din afara bisericii.

(Articol publicat în Ziarul Lumina din 8 mai 2013, apărut sub semnătura Pr. Conf. Dr. Daniel Benga)

Comentarii Facebook


Știri recente