Cântările Ortodoxiei: Adormirea Maicii Domnului – semn eshatologic

„Pe Născătoarea de Dumnezeu, cea întru rugăciuni și întru folosințe neadormită, nădejdea cea neschimbată, mormântul și moartea nu o au ținut; căci ca pe Maica Vieții, la viață o a mutat, Cel ce S-a sălășluit în pântecele ei cel pururea fecioresc.” (Condacul praznicului Adormirii Maicii Domnului, glasul al II-lea)

***

Suntem în atmosfera pregătirii, prin post și rugăciune, pentru slăvitul praznic al Adormirii Maicii Domnului, în care încercăm să ne apropiem mai mult de cea care este „întru rugăciuni și întru folosințe neadormită”, singura „nădejde neschimbată”, într-o lume în care schimbările se petrec parcă mai repede ca niciodată. Încercăm, de asemenea, să descoperim înțelesurile adânci ale trecerii la cele veșnice a Maicii Domnului, pe care o numim „Adormire”. Sfântul Ioan Damaschinul, trăitor în veacul al VIII-lea, spunea că „fără dureri a fost nașterea sa și fără dureri a fost trecerea sa în lumea de dincolo. Ea, în care boldul morții a fost omorât, este începutul Vieții celei mai bune”. Cuvintele marelui imnograf ne încredințează că Maica Domnului este început al „Vieții celei mai bune”, referindu-se, în primul rând, la faptul că „pântecele ei cel pururea fecioresc” L-a purtat pe Cel ce este Viața însăși, fiind astfel Maica Vieții. În același timp, ne putem gândi la o altă semnificație a slăvitei Adormiri: reprezintă un „semn eshatologic”, adică anticipează sfârșitul spre care ne îndreptăm cu toții. De aceea, praznicul Adormirii nu este unul trist, ci are o bucurie ascunsă, o bucurie a nădejdii celor viitoare, care ar trebui să însoțească sfârșitul oricăruia dintre noi. Maica Vieții a fost așezată în mormânt, însă acesta a devenit pentru ea scara care urcă la ceruri, așa cum ar trebui să fie mormântul fiecăruia dintre noi. Chiar dacă nu suntem învredniciți de darul ridicării la cer, va exista un moment când „toți cei din morminte vor auzi glasul Lui; și vor ieși cei care au făcut cele bune, spre învierea vieții, iar cei care au făcut cele rele, spre învierea osândei” (Ioan 5, 28-29), când sperăm că ne vom asemăna Maicii Domnului. De aceea, Adormirea sa poate fi considerată ca un semn eshatologic, o arvună a vieții veșnice de care sperăm să ne învrednicim cu toții, ajutați fiind și de mijlocirea celeia ce este întru folosințe neadormită. (Articol publicat în Ziarul Lumina din data de 4 august 2008, semnat de pr. Silviu Tudose)

Comentarii Facebook


Știri recente