Campanie de succes în Episcopia Oradiei: Peste 80 de credincioși au donat sânge

Protopopiatul Tinca din Episcopia Oradiei a mobilizat, în ultimele două săptămâni, peste 80 credincioși care au donat sânge, oferind sprijin vital pacienților care depind de transfuzie.

Campania „Din iubire pentru aproapele” a fost organizată în colaborare cu Centrul de Transfuzie Sanguină Oradea, după un apel transmis în toate parohiile protopopiatului.

În total, 127 de voluntari s-au prezentat pentru evaluare, iar mai bine de 80 dintre ei au îndeplinit condițiile medicale necesare pentru a dona sânge.

Acțiunea a urmărit atât sprijinirea activității centrului și ajutorarea pacienților aflați în situații critice, cât și cultivarea spiritului de solidaritate creștină în rândul credincioșilor.

Din iubire pentru aproapele

La finalul campaniei, părintele protopop Călin Ovidiu Popa și părintele secretar Andrei Ionuț Laza au avut o întâlnire cu personalul Centrului de Transfuzie, în frunte cu directorul instituției, dr. Olivia Ligia Burtă. Părintele protopop a transmis un mesaj de recunoștință:

„Campania de donare de sânge Din iubire pentru aproapele a fost o adevărată lucrare de solidaritate și iubire creștină. Mai mult de 80 au putut dona efectiv sânge, aducând o rază de speranță celor aflați în suferință.”

„Atunci când comunitatea se unește în jurul binelui, se pot face minuni”, a adăugat părintele protopop.

Doamna director dr. Olivia Ligia Burtă a adresat un cuvânt de apreciere pentru implicarea Bisericii în astfel de campanii atât de necesare, subliniind importanța colaborării dintre instituții pentru salvarea de vieți omenești.

Donarea de sânge

Protopopiatul Tinca a anunțat că această lucrare filantropică va continua. A fost realizată o bază de date cu donatorii eligibili, pentru a putea fi contactați rapid în situații de urgență și pentru a relua campania la intervale regulate.

Pentru a putea dona sânge, o persoană trebuie să aibă între 18 și 60 de ani, minimum 50 kg, să fie în stare de sănătate bună, să nu fi avut intervenții stomatologice recente, să nu fi consumat alcool cu 24 de ore înainte și să nu fie sub tratament medicamentos incompatibil.

Se recomandă un mic dejun ușor înainte de donare, iar procedura este sigură și poate salva vieți.

Foto credit: Arhiva Basilica.ro


Știri recente