Sf. Mc. Polieuct; Sf. Ier. Petru, episcopul Sevastiei

Sfântul Mucenic Polieuct

Sfântul Mucenic Polieuct (†255/259) era originar din Meletina (Armenia). Sfântul Polieuct a trăit în secolul al III-lea, în timpul împăraţilor Deciu şi Valerian, fiind ostaş.

Când s-a declanşat o persecuţie împotriva creştinilor, Felix, socrul lui Polieuct, care avea împuternicire de la împărat să persecute pe creştini, a încercat să-l convingă pe ginerele său să renunţe la credinţa creştină.

Dar nici Felix şi nici Paulina, soţia lui Polieuct, nu l-au putut convinge. Sfântul Polieuct a primit moarte martirică prin decapitare din porunca lui Felix.

Sfântul Petru, Episcopul Sevastiei (†387)

Sfântul Petru a fost cel mai mic copil din familia retorului Vasile, originar din provincia Pont.

Mama Sfântului Petru, Emilia, era din Cezarea Capadociei. Viitorul Episcop al Sevastiei era unul din cei 10 fraţi, dintre care trei vor fi episcopi: Vasile, Petru de Sevasta, Grigorie de Nyssa; cinci vor fi monahi: cei trei dinainte, plus Naucratios şi Macrina cea tânără; vor fi şase sfinţi în familia mare: Sfânta Macrina cea Bătrână, Sfânta Emilia (mama lui), Sfântul Vasile, Sfântul Grigorie de Nyssa, Sfântul Petru şi Sfânta Macrina cea Tânără.

Bunica Macrina a crescut pe copii în duh creştin, împreună cu mama lor, Emilia, şi sora lor, Macrina cea Tânără.

Sfântul Petru a intrat în obştea mănăstirii fratelui său Vasile şi i-a urmat ca egumen în anul 362. În anul 380 a fost ales Episcop al Sevastiei în locul lui Eustaţie. În anul 381 a participat la Sinodul al II-lea Ecumenic din Constantinopol. A trecut la cele veşnice în anul 387.

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns


Știri recente

Mihai Eminescu a fost evocat peste ocean

În perioada 11-12 ianuarie la New York a avut loc Simpozionul „Mihai Eminescu”. Cea de-a XXVII-a ediţie a reliefat multiple aspecte din creația poetică și jurnalistică a marelui poet român. Evenimentul s-a desfăşurat sub auspiciile…