Calendar ortodox, 15 octombrie

Sfânta Magdalena de la Mălainița

Sfânta Măndălina s-a născut în anul 1895, la 22 noiembrie (stil vechi), a doua zi după sărbătoarea Intrării Maicii Domnului în Biserică, într-o familie de oameni credincioși din satul Șciubic. Tatăl ei, Milenko Ilić, era de neam sârb, iar mama, Milca, româncă din vechea familie Cătălinici venită din Transilvania. La botezul său, săvârșit la 3/16 decembrie, a primit numele de Măndălina (Magdalena), semn al chemării ei spre o viață de smerenie și slujire.

Din fragedă pruncie, a arătat dragoste pentru rugăciune și Biserică. Deși în acele vremuri fetele nu erau încurajate să studieze, ea a învățat carte, primind de la Dumnezeu darul înțelepciunii și al credinței nestrămutate.

La vârsta de 19 ani, în ziua Întâmpinării Domnului (2 februarie 1914), s-a măritat în satul românesc vecin Mălainița. Dar voia Domnului a fost alta: soțul ei, Miloș, a căzut în Primul Război Mondial, lăsând-o văduvă cu un copil mic. Atunci, Sfânta Măndălina și-a întărit credința, zicând mereu: „Vede Dumnezeu”, cuvânt care i-a devenit pecete sufletească.

În timpul ocupației bulgare (1915-1918), preoții au fost arestați și uciși, iar biserica din Șciubic a rămas fără păstori. Atunci, Sfânta Măndălina, prin harul lui Hristos, a ținut strana bisericii, păstrând flacăra credinței aprinsă. În vremuri de întuneric spiritual, când mulți se rătăceau la vrăjitoare din cauza limbii neînțelese la slujbe, ea, cunoscând bine atât româna, cât și sârba, a fost punte între popoare și mângâiere pentru credincioși. Și astfel s-a făcut pe sine și punte între pământ și Cer, ca o aleasă a lui Dumnezeu și mijlocitoarea la Tronul Ceresc.

Prin geruri, furtuni și arșițe, mergea neobosită câte 5 kilometri pe jos până la biserică, ca să citească și să cânte la slujbe. Episcopii, văzând smerenia și râvna ei, i-au dat voie să intre în altar – lucru neobișnuit pentru femei în acele vremuri.

Trăind ca o călugăriță în lume, postea mereu, se ruga noaptea și îndruma oamenii spre legea lui Dumnezeu. Mulți nu știau care erau sărbătorile sau posturile, dar ea le povestea cu blândețe, zicând de fiecare dată: „Vede Dumnezeu”.

Când păzea oile, citea din cărțile sfinte, iar locul unde se ruga a fost mai târziu ales pentru clădirea unei mănăstiri – semn că Dumnezeu a primit osârdia ei.

La 15 octombrie 1962 (stil vechi: 2 octombrie), cu o lumânare în mână și făcându-și cruce până în ultima clipă, Sfânta Măndălina a trecut la Domnul. Fața i s-a luminat, parcă ar fi văzut pe Hristos venind după sufletul ei.

Slujba de înmormântare a fost oficiată în catedrala din Negotin, cu mulți preoți și călugări, iar lumea a mărturisit: „A fost o sfântă! Nu s-a mai născut una ca ea!”

Moaștele ei se află astăzi în biserica Mănăstirii Mălainița, fiind cinstite cu evlavie de credincioșii români și sârbi.

Pe locul unde păștea oile și se ruga, s-a ridicat o mănăstire, iar copiii care se ascundeau în tufe să o vadă mergând la biserică au rămas cu amintirea rugăciunilor ei neîncetate.

A visat că zboară la Ierusalim, iar Dumnezeu i-a împlinit dorința, luând-o cu duhul la Mormântul Mântuitorului.

Toți care au cunoscut-o spun:

„Nu a vorbit rău, nu s-a certat, totdeauna zicea «Vede Dumnezeu».”
„A cântat în altar cu preoții și a fost monahul simplu (alb) al lui Hristos.”
„A trăit ca o sfântă și a murit ca o sfântă.”
Slavă lui Dumnezeu întru sfinții Săi!

Sf. Sfințit Mc. Lucian, preotul din Antiohia

Sf. Sfințit Mc. Lucian s-a născut în orașul Samosata din Siria din părinți binecredincioși. Rămânând orfan, Lucian împarte averea săracilor și se duce în orașul Edesa, la dascălul Macarie, vestit pentru tâlcuirea Sfintei Scripturi.

Lucian sporește în învățătura Sfintei Scripturi și ajunge preot al Patriahiei Antiohiei. A înființat școli pentru tineri și a pus în slujba Bisericii o nouă copiere a cărților sfinte în limba greacă, corectând greșelile strecurate.

În anul 303 a început persecuția împăraților Dioclețian și Maximian împotriva creștinilor. De frica persecutorilor care au ajuns și în Antiohia, Lucian s-a ascuns împreună cu mulți dintre creștini.

Însă un preot eretic sabelian (sabelienii erau împotriva Sfintei Treimi), pe nume Pangratie, a arătat persecutorilor locul unde se ascunseseră. Lucian a fost întemnițat mulți ani, în cele din urmă a suferit moarte martirică după anul 312.

Troparul – Glasul 4

Şi părtaş obiceiurilor şi următor scaunelor Apostolilor fiind, lucrare ai aflat, de Dumnezeu insuflate, spre suirea privirii la cele înalte. Pentru aceasta, cuvântul adevărului drept învăţând şi cu credinţa răbdând până la sânge Sfinte Mucenice Lucian, roagă-te lui Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.