Calendar Ortodox, 11 martie

Sf. Ierarh Sofronie, Patriarhul Ierusalimului

S-a născut în anul 550, în oraşul Damasc (Siria), din părinţi creştini, pe nume Plintos şi Mira. Dăruit de Dumnezeu cu darul poetic, a făcut studii strălucite şi a ajuns profesor de retorică, însă nu îi lipsea nici cunoaşterea aprofundată a Sfintei Scripturi. El a fost primul care a înţeles primejdia ereziei monotelite. Ea a fost condamnată după moartea lui, la Sinodul VI Ecumenic de la Constantinopol în anul 680.

Sofronie a stat 20 de ani la Mănăstirea lui Teodosie din Ierusalim sub călăuzirea sufletească a marelui monah Ioan Moscu. De aici, a plecat în Mănăstirea Sfântului Sava de lângă Iordan.

În anul 633 a vizitat mănăstirile din Egipt, Asia, Cipru şi Italia împreună cu Ioan. Sfinţii Ioan şi Sofronie au părăsit Palestina din cauza perşilor care năvăliseră şi s-au dus în părţile Antiohiei, pentru că, împăratul Persiei, Hosroe cel tânăr, a năvălit cu război contra stăpânirii greceşti. În anul 634 a ajuns patriarh al Ierusalimului, iar pentru apărarea învăţăturii ortodoxe despre cele două voinţe ale Mântuitorului Iisus Hristos, a alcătuit o Antologie cu 600 de texte din Părinţii Bisericii, lucrare care nu s-a păstrat însă până în prezent.

Moare în anul 638, la puţin timp după cucerirea Ierusalimului de către arabi. Cu puţin înainte de moartea sa, a reuşit să negocieze cu Omar I recunoaşterea libertăţilor civile şi religioase ale creştinilor şi evreilor în schimbul plătirii unui tribut.

De la Sfântul Sofronie au rămas numeroase texte liturgice, omilii, texte teologice, hagiografice şi poetice şi rugăciuni, cum ar fi rugăciunea de la sfinţirea cea mare a apei, de la Bobotează; până în prezent s-au mai păstrat doar „Viaţa Sfintei Maria Egipteanca”, „Viaţa Sfântului Ioan cel Milostiv, patriarhul Alexandriei” şi „Viaţa Sfinţilor Doctori fără de argint Chir şi Ioan”.

Tropar

Glasul 4

Îndreptător credinţei şi chip blândeţelor, învăţător înfrânârii te-a arătat pe tine, turmei tale, adevărul lucrurilor. Pentru aceasta ai dobândit cu smerenia cele înalte şi cu sărăcia cele bogate; Părinte Ierarhe Sofronie, roagă pe Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.

Sfântul Sofronie, Episcop de Vrața

După numele de mirean, Stoiko, fiul lui Vladislav și al Mariei, s-a născut la 1739 în satul Kotel din Bulgaria, potrivit frumoasei lui autobiografii. De mic, a rămas orfan și a fost chinuit de felurite ispite și peripeții. A terminat școala bisericească și a învățat limba slavonă și greacă. L-au căsătorit de tânăr și fără voia lui.

În 1762, a fost hirotonit preot, dar necazurile lui au continuat și din partea compatrioților, și din partea turcilor. În anul 1775, a venit în Sfântul Munte și a rămas timp de șase luni la mănăstirea Hilandar și în altă parte pentru meditație și rugăciune. S-a întors în patria lui, propovăduind poporului cuvântul lui Dumnezeu și învățându-i pe tineri voia Domnului. A tradus vieți de sfinți din greacă în slavonă.

După ce a trecut la viața veșnică preoteasa lui, a primit schima monahală în mănăstirea Târnovo și s-a numit Serafim. În anul 1794, a fost hirotonit episcop de Vrața cu numele Sofronie. Arhieria lui a fost și aceasta plină de ispite, din pricina deselor tulburări ale războaielor, ale sărăciei și ale epidemiilor.

În 1803 a fost silit să renunțe la scaun și să se mute la București. S-a ocupat în continuare cu scrierea cărților pentru zidirea duhovnicească a poporului. Iată cum încheie autobiografia lui: „De aceea lucrez și eu ziua și noaptea să scriu câteva cărți în limba noastră bulgărească pentru ca, dacă nu este cu putință să le spun oamenilor și să le vorbesc cu gura mea și ei să audă de la mine, păcătosul, vreo învățătură folositoare, cel puțin să citească scrierile mele și să se folosească. Dar și ei să se roage lui Dumnezeu pentru mine, nevrednicul, să-mi îndrept neștiința mea și, pentru osteneala mea, să fiu învrednicit de iertare”.

A adormit în pace pe 22 sau pe 23 septembrie în anul 1813. A fost înmormântat într-o mănăstire din București al cărei egumen a fost în ultimii ani din viață. Biserica Bulgară l-a rânduit împreună cu sfinții pe 31 decembrie 1964. Pomenirea lui se cinstește pe 22 septembrie și pe 11 martie.

Mineiul mai menționează la această dată și pomenirea:

Preacuviosului Părintelui nostru Pionie
Cuviosului Părintelui nostru Gheorghe Sinaitul
Preacuviosului Părintelui nostru Gheorghe, purtătorul de Dumnezeu şi făcătorul de minuni cel din Diipion
Sfinţilor Mucenici, Trofim şi Thalu, care au mărturisit în Laodiceea
Aducerii Moaştelor Sfântului Mucenic Epimah în Constantinopol
Cuvioasei Maicii noastre Teodora împărăteasa