Biserica Ortodoxă se află astăzi, 11 ianuarie 2015, în Duminica după Botezul Domnului. În toate locaşurile de cult din Patriarhia Română s-a citit astăzi Pericopa Evanghelică de la Sfântul Evanghelist Matei, capitolul 4, versetele de la 12 la 17 care ne prezintă Începutul propovăduirii Domnului.
În cuvântul de învățătură rostit în Paraclisul cu hramul Sfântul Grigorie Luminătorul din Reședința Patriarhală, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României, a arătat învățăturile ce reies din fragmentul evanghelic: „În primul rând vedem legătura dintre lumina Botezului Domnului Iisus Hristos şi lumina Evangheliei Sale prin care El cheamă la pocăinţă pe poporul evreu care stătea în întuneric, adică în necunoaşterea deplinătăţii revelaţiei sau descoperirii divine, dar şi pe popoarele păgâne care şedeau în latura şi în umbra morţii pentru că nu îl cunoşteau aproape deloc pe singurul Dumnezeu Adevărat, Făcătorul cerului şi al pământului. De aceea, în Evanghelia de astăzi se spune că poporul care stătea în întuneric a văzut lumină mare şi celor ce şedeau în latura şi în umbra morţii lumină le-a răsărit. În al doilea rând, înţelegem că lumina Botezului Domnului este lumina vieţii noastre şi lumina întregului univers. În Botezul Domnului Iisus Hristos vedem că omul este în centrul atenţiei şi al iubirii Preasfintei Treimi. Cuvintele troparului: În Iordan botezându-te Tu, Doamne, închinarea Treimii s-a arătat înseamnă că întreaga Sfântă Treime s-a arătat la Botezul lui Iisus în Iordan, iar în centrul iubirii Sale era firea omenească pe care a luat-o Dumnezeu Fiul ca să o vindece de păcat, să o lumineze şi să o sfinţească, aducându-o la asemănarea cu Dumnezeu cel Unul Sfânt”.
Preafericirea Sa a explicat faptul că Întruparea Mântuitorului nostru Iisus Hristos reprezintă plinătatea descoperirii lui Dumnezeu faţă de om: „Evanghelia acestei duminici ne arată că după ce Sfântul Ioan Botezătorul a fost întemniţat Iisus a plecat spre Galileea. Acolo, a stat mai întâi în Nazaret, apoi s-a mutat la Capernaum, lângă mare, oraş în care locuiau alături de evrei şi mulţi străini, oameni de neamuri şi credinţe diferite. Evanghelia ne spune că Iisus s-a dus acolo mai ales pentru a împlini un plan al lui Dumnezeu pe care Profetul Isaia îl bine vesteşte astfel: Poporul care stătea întru întuneric a văzut lumină mare şi celor ce şedeau în latura şi în umbra morţii lumină le-a răsărit. Care este lumina cea mare ? Desigur, nu este vorba despre o lumină fizică produsă de soare, ci după cum tâlcuiesc Sfinţii Părinţi ai Bisericii aceasta este o lumină spirituală, duhovnicească. Mai precis, lumina cea mare este plinătatea revelaţiei sau a descoperirii lui Dumnezeu prin Fiul Său Întrupat, Iisus Hristos. Toată descoperirea lui Dumnezeu prin proroci este o lumină etapizată, culminând în lumina mare sau deplină care este însuşi Fiul lui Dumnezeu, Cel ce s-a făcut Om din iubire pentru oameni şi pentru mântuirea lor”.
Lumina creată pe care noi o vedem cu ochii trupeşti este un simbol la Lumina cea necreată şi netrecătoare, la slava lui Dumnezeu, a arătat Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, precizând în continuare că: „Poporul care stătea în întuneric, adică în nedeplinătatea cunoaşterii adevărului dumnezeiesc mântuitor vede lumină mare, adică pe Dumnezeu-Omul prezent în mijlocul oamenilor. Această lumină mare este Hristos – Lumina lumii, adică sensul prim şi ultim a tot ceea ce există, pentru că toate au fost făcute în Hristos, prin Hristos şi pentru Hristos. De aceea, El imprimă sensul ultim întregii existenţe create, atât universului material, cât şi lumii nevăzute. Poporul care stătea în întuneric era poporul evreu care deşi primise unele lumini ale adevărului mântuitor prin Legea lui Moise şi prin proroci, totuşi se abătea adesea şi stătea în întuneric. Evanghelia din această zi mai precizează că şi celor care stăteau în latura şi în umbra morţii le-a răsărit lumină. Aici este vorba despre popoarele păgâne care trăiau într-o ignoranţă mai mare a adevărului mântuitor decât poporul evreu. Deci, latura şi umbra morţii înseamnă starea de confuzie religioasă şi de păcat a lumii păgâne. Păcatul provoacă o moarte a sufletului omului înainte de moartea trupului. În acest context al existenţei umane întunecate de necunoaştere şi degradare spirituală vine o lumină mare, adică Iisus Hristos, Dumnezeu-Omul. Faptul că El începe să predice în Galileea, unde evreii convieţuiau cu etnii diferite de poporul evreu, ne arată că venirea Domnului Iisus Hristos în lume are ca scop mântuirea întregii lumi, nu numai a poporului evreu”.
„Chemarea la pocăinţă din Evanghelia de astăzi are ca scop dobândirea vieţii veşnice. Iisus Hristos începe propovăduirea Evangheliei Sale cu aceste cuvinte: Pocăiţi-vă căci s-a apropiat Împărăţia cerurilor. Împărăţia cerurilor despre care vorbeşte Mântuitorul Iisus Hristos nu se află doar în ceruri, ci ea vine pe pământ, printre oameni, fiind cuprinsă tainic şi concentrat în Hristos. Hristos este Împărăţia cerurilor coborâtă printre oameni deoarece El este Împăratul cerurilor, iar unde este El prezent acolo este prezent şi Tatăl cu Duhul Sfânt. Duminica după Botezul Domnului ne învaţă de fapt că atât Naşterea Mântuitorului Iisus Hristos, cât şi Botezul Lui ne descoperă apropierea Împărăţiei lui Dumnezeu de oameni. Astfel, în mod mai clar, se vede legătura între Lumina venirii lui Hristos în lume şi lumina descoperirii Împărăţiei Tatălui şi a Fiului şi a Sfântului Duh cu prilejul Botezului lui Iisus în apele Iordanului. Botezul creştin este începutul intrării omului în Împărăţia cerurilor”, a mai arătat Preafericirea Sa.
Patriarhul României a vorbit şi despre raportul dintre Botezul Domnului şi botezul lacrimilor: „Lumina Botezului Domnului este lumină mare pentru fiecare dintre noi, pentru viaţa Bisericii şi a societăţii umane în general. Dacă această lumină sfântă diminuează sau se pierde lumea devine un mediu al întunericului, al împătimirii egoiste, al violenţei, al exploatării posesive sau degradante a persoanelor umane, aceasta fiind criza morală şi a exploatării posesive şi degradante a naturii înconjurătoare, iar aceasta este criza ecologică. Aşadar, renaşterea spirituală a omului păcătos începe cu Sfântul Botez în numele Preasfintei Treimi. Acesta se săvârşeşte o singură dată fiindcă este un Domn, o credinţă, un Botez. Botezul nu se repetă, dar se reînnoieşte prin pocăinţa numită şi botezul lacrimilor. Numai o singură dată ne botezăm în Duhul Sfânt şi în apă, dar de multe ori ne curăţim de păcatele săvârşite după Botez prin pocăinţă, adică prin botezul lacrimilor”.
Preafericitul Părinte Daniel a evidenţiat importanţa duhovnicească a Tainei Botezului şi a Pocăinţei pentru viaţa creştinilor: „Atât Sfânta Taină a Botezului, cât şi Sfânta Taină a Pocăinţei sunt izvoare de lumină şi bucurie pentru viaţa creştină. Să nu uităm niciodată că am fost botezaţi în numele, lumina şi iubirea Preasfintei Treimi şi că în tot timpul vieţii noastre trebuie să preaslăvim pe Tatăl, pe Fiul şi pe Sfântul Duh prin gând şi cuvânt, prin rugăciune şi fapte bune. Să ne rugăm Mântuitorului Iisus Hristos ca să ne ajute să primim Evanghelia Sa ca fiind Evanghelia iubirii şi vieţii veşnice din Împărăţia Tatălui şi a Fiului şi a Sfântului Duh, să ne pregătim cât mai des prin pocăinţă şi fapte bune pentru împărtăşirea cu Sfintele Taine ale Bisericii prin care pregustăm bucuria vieţii veşnice din Împărăţia cerurilor”.
